– Nu, eu îi urmăream pe cei refuzați de ea. Respingerea te lasă întotdeauna vulnerabil la o partidă rapidă de sex ieftin și fără sens.

– Ozzie, dar ești îngrozitor.

– Ceva de la Cheriton? a întrebat Tomansio.

– Nimic de la ultimul apel, a raportat Liatris. Nimeni nu i-a pus la îndoială numirea în stafful lui Yenrol. Și-a instalat rutinele în cuib.

– Poartă pălăria? a întrebat inocent Beckia.

Oscar nu-și putu împiedica un zâmbet. Aia chiar fusese o ceartă.

– Voi afla data viitoare, a promis Liatris.

– Ce poți să ne spui despre echipa de primire? a întrebat Tomansio.

– Toți adepți fideli ai Visului Viu. Se pare că lui Phelim nici nu i-a trecut prin minte să facă angajări pentru jobul ăsta. Sunt detașați de la biroul de securitate al cabinetului Makkathran2.

– Bodyguarzii personali ai lui Ethan, a declarat Tomansio. Ce îmbunătățiri au?

– Arme foarte grele, accelerate cel puțin până la standardul nostru. Dar nu cred că au biononice. Nu există nicio înregistrare despre asta în niciun fișier pe care îl pot găsi.

– Bine, mulțumesc. Continuă să sapi, vreau tot ce găsești despre ei.

– Asta fac. Iată, vin fișierele.

U-amprenta lui Oscar îi spuse că primise fișierele puternic criptate. Când le-a analizat, nu s-a putut stăpâni să-și tragă respirația. Echipa de primire pe care consilierul Phelim o alcătuise pentru a-l opri pe cel de-al Doilea Visător avea o putere de foc pe care el o crezuse a fi în posesia exclusivă a membrilor Cavalerilor Gardieni. Erau, de asemenea, extrem de devotați. Phelim le dăduse autoritate deplină asupra tuturor forțelor invadatoare pentru a-și realiza scopul.

– Trebuie să fim rapizi, a murmurat.

– Așa vom fi, a fost de acord Tomansio. N-aș vrea să fiu prins în flagrant de trupa asta.

– Pun pariu că le-au luat biononice, a spus Beckia. Se vor justifica zicând că va ajuta la împlinirea Visului. Cei asemenea lor totdeauna fac așa.

– Nu știam că Visul Viu dezaprobă biononicele, a spus Oscar.

– Oh, da. Deși nu-i nimic gen Protectorat. Biononicele nu sunt chiar un sacrilegiu, pur și simplu nu-și găseasc locul în Gol. Cei mai mulți oameni cred că oricum nu vor funcționa acolo.

– De ce?

– Pentru că nu a existat niciodată vreo tehnologie care să funcționeze pe Querencia. Cel mai sofisticat lucru întâlnit vreodată de Mergătorul-Pe-Apă a fost mitraliera. Și aceea era mecanică. Nu era niciun fel de electricitate, nici genetică, și nici biononice. Gândindu-ne la oamenii care au debarcat acolo, nava lor ar fi avut acces la baza de date și informații tehnologice cea mai avansată pe care o putea oferi Confederația și atunci este de neconceput ca noua lor societate să nu poată face nici măcar o baterie. Cunosc, cu siguranță, chimie și medicină, chiar astronomie. Ceva i-a oprit să urmeze traseul electromecanic.

– Structura internă a Golului, sugeră Oscar.

– Exact. Oricare ar fi structura cuantică, aceasta permite puteri mentale reale. Și probabil blochează energia electrică.

– Asta e ridicol. Nu poți opri curentul să curgă: asta presupune că un întreg nivel de reacții atomice ar înceta să mai existe. Nu ar fi nicio stea.

– Căile Silfen se amestecă cu tehnologia umană bazată pe hardware, a spus Tomansio.

– Asta e o intervenție directă generată de căile lor.

– Nu vreau să spun decât că se pare că există ceva potrivnic electronicii acolo, în Gol.

– Nava coloniei originale a supraviețuit și a aterizat pe Querencia.

– Și Visul Viu încă dezbate dacă a aterizat sau s-a prăbușit, a spus Beckia. Interferențele cu aparatele electronice ar putea veni direct de la Inimă, ca un fel de Lord Suprem care se asigură că civilizația nu se dezvoltă peste un anumit nivel.

– În primul rând, de ce naiba s-ar fi chinuit cineva să facă Golul, doar ca să-l poată folosi pentru a ține speciile sentiente drept animale de companie?

– Habar n-am, a spus ea vesel. Primele vieți sunt extraterestre, îți amintești. Gândesc diferit.

Oscar cedă cu un gest iritat.

– În regulă, deci datorită teoriei cu privire la grădina zoologică a Primelor vieți, echipa de primire este puțin probabil să aibă biononice.

– Cam așa ceva, da, a spus Tomansio.

– Oricum, a zis Beckia, nu trebuie să dăm nas în nas cu ei, dacă putem evita asta.

– Exact.

– Liatris, ne poți obține o misiune de la echipa de primire, te rog? a întrebat Tomansio.

– V-am luat-o înainte. Ar trebui să o primiți în câteva minute.

– Mulțumesc.

Oscar și-a ținut respirația când navele de război Raiel au distrus o gigantică de gaz.

– Iisuse Hristoase, dă-i pace bietei fete.

Silverbird căzu din nou în spațiul real. Oscar se strâmbă la radiațiile care izbeau câmpurile de forță ale acesteia, memoria zburându-i înapoi la lupta pentru Hanko atunci când era căpitan pe Dublin. Erau o mulțime de paralele. Navele de pe MorningLightMountain folosiseră explozii de energie exotică ca s-o plesnească pe Dublin. Și la o jumătate de milion de kilometri deasupra suprafeței, câmpul lor de forță abia a rezistat radiațiilor stelei. Dar asta fusese nimic în comparație cu iadul pe care îl îndura acum Silverbird. Oscar nu se putea împiedica să verse încurajări din minte direct în gaia-câmp, ca și cum rugăciunea lui ar fi putut ajuta la ceva.

Justine se refugie înapoi în hiperspațiu.

– Bună tactică, a spus Oscar aprobator.

O altă parte a minții îi era fixată pe faptul că Elvin’s Payback era același tip de navă ca Silverbird. Am putea fi acolo să facem noi asta.

– Atenție, zise Cheriton pe link-ul ultrasecurizat. Cel de-al Doilea Visător ia contact cu Lordul Cerului.

– Unde este? mârâi Tomansio. Armura activă, vă rog. Oscar, fă exact așa cum ți-am spus, clar?

– Da. Reuși cu greu să nu adauge „domnule“.

– Nu avem încă poziția lui, a spus Cheriton. Rutinele mele lucrează încă la falsificarea datelor din cuib pentru noi.

Oscar își deschise mintea larg la