Iată însă că dumneata, A, nu se ştie de ce, ai fost vizat, te-au scos din turmă, trăgându-te de urechi, şi te-au băgat la răcoare. Şi dintr-un motiv sau altul, poate nu fără denunţul cuiva şi nici fără teama dumitale pentru cei dragi şi apropiaţi, nici fără puţină privare de somn şi nici fără puţină carceră, ai hotărât să renunţi la dumneata, să-ţi pui cruce, dar fără să trădezi pe altcineva, pentru nimic în lume! Şi în patru procese-verbale ai recunoscut şi semnat că eşti duşmanul de moarte al puterii sovietice, pentru că ai spus anecdote despre conducător, la alegeri ai vrut doi candidaţi pe listele electorale şi ai intrat în cabină ca să -l tai pe unicul, însă nu era cerneală în călimară, în plus, aparatul dumitale de radio prinde lungimea de undă de şaisprezece metri şi dumneata te-ai străduit să asculţi prin bruiaj ceva din emisiunile trasmise de Occident. Ai asigurată condamnarea de zece ani, însă coastele îţi sunt întregi, până acum n-ai făcut congestie pulmonară, nu ai trădat pe nimeni şi se pare că te-ai descurcat inteligent Şi le comunici celor din celulă că ancheta dumitale se apropie de sfârşit Dar vai! Admirându-şi fără jgrabă caligrafia, anchetatorul începe să completeze procesul-verbal nr. 5. Întrebare: aţi fost în relaţii de prietenie cu B? Da Discutaţi cu el în mod deschis probleme politice? Nu, nu, nu aveam încredere în el. Vă întâlneaţi deseori? Nu prea Cum adică nu prea? După mărturiile vecinilor, numai în ultima lună a fost la dumneavoastră în vizită la data cutare, cutare şi cutare. A fost? Mda, poate. Cu acest prilej s-a constatat că, aşa ca întotdeauna, n-aţi băut, n-aţi făcut gălăgie, aţi discutat foarte încet, nici nu se auzea din coridor. (Ah, beţi, prieteni! Spargeţi sticlele! Înjuraţi în gura mare! Asta vă face oameni de încredere!) – Ei bine, şi ce-i cu asta?

  — Şi dumneavoastră l-aţi vizitat, iată ce i-aţi spus la telefon: atunci am petrecut o seară grozavă, substanţială. Pe urmă aţi fost văzuţi la intersecţie, aţi stat cu el o jumătate de oră în frig, şi aveaţi chipurile posomorâte, exprimând nemulţumire, iată, aţi fost chiar fotografiat în timpul acelei întâlniri. (Tehnica agenţilor, dragii mei, tehnica agenţilor!) Aşadar, despre ce discutaţi la aceste întâlniri?

  Despre ce…?! Este o întrebare redutabilă! Prima idee: ai uitat despre ce aţi discutat. Parcă eşti obligat să ţii minte? Bine, aţi uitat prima discuţie. Dar şi pe a doua? Şi pe a treia? Chiar şi pe cea din seara aceea grozavă? Şi pe cea de la intersecţie? Şi discuţiile cu C? Şi discuţiile cu D? Nu, îţi zici dumneata, „am uitat” nu e o soluţie, nu rezistă. Şi creierul dumitale zguduit de arestare, strangulat de frică, tulburat de foame şi nesomn caută: cum să facă să găsească un vicleşug cât mai verosimil şi să -l păcălească pe anchetator.

  Despre ce…?! Bine, dacă aţi discutat despre hochei (în toate cazurile este cel mai comod, prieteni!), despre muieri şi chiar despre ştiinţă – atunci se poate repeta (ştiinţa e apropiată de hochei, doar că astăzi în ştiinţă totul este ţinut secret şi poţi fi condamnat după Decretul privind divulgarea). Dar dacă în realitate aţi vorbit despre noile arestări din oraş? Despre colhozuri? (Şi, bineînţeles, de rău, căci cine vorbeşte bine despre ele?) Despre reducerea salariilor în producţie? Aţi stat o jumătate de oră posomoriţi la intersecţie – despre ce aţi discutat?

  Poate că B a fost arestat (anchetatorul te asigură că da, şi a depus deja mărturie împotriva dumitale, iar acum este adus pentru confruntare). Poate că stă foarte liniştit acasă, dar or să -l scoată la interogatoriu şi vor începe verificarea de acolo: de ce eraţi posomoriţi la intersecţie?

  Acum, cu mintea de pe urmă, ai înţeles că viaţa este făcută astfel, şi de fiecare dată când vă luaţi rămas-bun, ar fi trebuit să cădeţi de acord şi să memoraţi exact: despre ce am vorbit noi astăzi? Atunci, la orice interogatoriu, depoziţiile voastre vor coincide. Dar voi nu v-aţi înţeles. Nu vă închipuiaţi ce fel de junglă e asta.

  Să spui că aţi convenit să mergeţi la pescuit? Iar B o să spună că n-a fost vorba de nici un pescuit, aţi vorbit despre învăţământul la fără frecvenţă. Fără să uşuraţi ancheta, nu faceţi decât să strângeţi nodul şi mai tare: despre ce? Despre ce? Despre ce?

  Îţi vine o idee: fericită ori nefastă? Trebuie să povesteşti ceva cât mai aproape de ceea ce a fost în realitate (de bună seamă netezind toate rugozităţile şi ocolind tot ce este periculos), doar se spune că întotdeauna trebuie să minţi cât mai aproape de adevăr. Poate că şi lui B îi va trece prin cap şi va povesti ceva asemănător, depoziţiile vor coincide în anumite puncte şi vei fi lăsat în pace.

  Peste mulţi ani o să-ţi dai seama că asta n-a fost o idee înţeleaptă şi că era mult mai bine să fi jucat rolul neverosimil al unui prost de dă în gropi: nu-mi amintesc nici o zi din viaţa mea, puteţi să mă omorâţi. Însă dumneata n-ai dormit trei zile şi trei nopţi. De-abia mai găseşti putere să-ţi urmăreşti şirul ideilor şi să-ţi controlezi expresia imperturbabilă pe faţă. Şi nu ai nici o clipă pentru reflecţie. Şi doi anchetatori deodată (le place să se viziteze unul pe celălalt) au tăbărât pe dumneata: despre ce? Despre ce? Despre ce?

  Şi dumneata mărturiseşti: am vorbit despre colhozuri (că nu sunt toate puse la punct, dar în curând se vor pune). Am vorbit şi de reducerea salariilor. Ce anume am vorbit? Ne-am bucurat că se reduc? Dar oamenii normali nu pot vorbi astfel, din nou este neverosimil. Deci, ca să fie pe deplin verosimil: da, întrucâtva ne-am jeluit că am fost atinşi puţin la salarii.

  Anchetatorul însă scrie protocolul şi el traduce pe