biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » 20000 de leghe sub mari descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «20000 de leghe sub mari descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 44 45 46 ... 122
Mergi la pagina:
locul naufragiului. Şi, într-adevăr, echipajul unei baleniere îi aduse vestea că în mîinile sălbaticilor din Luisiada şi din Noua Caledonie se găsesc nişte medalii şi o cruce de Saint-Louis.

Dumont d'Urville, conducînd vasul Astrolabe, porni la drum şi, la două luni după plecarea lui Dillon din Vanikoro, el ancora în faţa lui Hobart-Town. Acolo luă cunoştinţă de rezultatele obţinute de Dillon şi află că un oarecare James Hobbs, secund pe nava Union din Calcutta, oprindu-se pe o insulă situată între 8°18' latitudine sudică şi 156°30' longitudine estică, găsise la indigenii de pe acele meleaguri bare de fier şi bucăţi de stofă roşie.

Dumont d'Urville, destul de nedumerit şi neştiind dacă trebuie să dea crezare sau nu veştilor anunţate de ziare, nu tocmai demne de încredere, se hotărî totuşi să pornească pe urmele lui Dillon.

La 10 februarie 1828, Astrolabe sosi în faţa insulei Tikopia, de unde îşi luă drept călăuză şi interpret pe un dezertor stabilit în insulă; se îndrepta apoi spre Vanikoro, merse de-a lungul recifelor pînă în ziua de 14 februarie şi abia la 20 ale aceleiaşi luni ancoră în portul Vanu.

La 23 februarie, cîţiva ofiţeri cercetară insula şi găsiră cîteva rămăşiţe neînsemnate. Băştinaşii se arătară răuvoitori; nu voiau să spună nimic şi refuzau să-i ducă la locul naufragiului. Purtarea lor lăsă să se nască bănuieli că ei ar fi ucis pe naufragiaţi. Acum, băştinaşii păreau să se teamă de Dumont d'Urville, ca de unul venit să-l răzbune pe La Perouse şi pe nefericiţii săi tovarăşi.

Totuşi, la 26 februarie, indigenii, momiţi cu daruri şi înţelegînd că nu aveau de ce se teme, îl conduseră pe Jacquinot, secundul vasului, la locul naufragiului.

Acolo, între recifele Pacu şi Vanu, zăceau împrăştiate ancore, tunuri, bucăţi de fier şi de plumb, înfipte în calcar. Şalupa şi baleniera lui Astrolabe se îndreptară spre locul acela şi, cu multă caznă, echipajul izbuti să smulgă o ancoră grea de o mie opt sute de livre, un tun de fier, o bucată de plumb şi două tunuri mici de bronz. Întrebînd pe indigeni, Dumont d’Urville află că La Perouse, după ce îşi pierduse amîndouă vasele în recifele insulei, îşi construise un vas mai mic, cu care dispăruse din nou... Unde? Nu se ştia. Comandantul lui Astrolabe ridică, sub un tufiş de manglieri, un monument de piatră în amintirea vestitului navigator şi a tovarăşilor lui. Era o piramidă simplă, dreptunghiulară, cu piedestalul de mărgean, fără nici un fel de podoabe de fier care ar fi putut să trezească lăcomia indigenilor.

După aceea, Dumont d'Urville se pregăti de plecare; dar întregul echipaj era bolnav de febra specifică acestor ţărmuri nesănătoase, îmbolnăvindu-se apoi şi el, nu putu porni pînă la 17 martie. În timpul acesta, guvernul francez, crezînd că Dumont d'Urville n-a aflat nimic despre descoperirea lui Dillon, trimise spre Vanikoro corveta Bayonnaise comandată de Legoarant de Tromelin, care se găsea atunci pe coasta vestică a Americii. Vasul acostă în faţa insulei Vanikoro la cîteva luni după plecarea lui Astrolabe; nu descoperi nimic nou, dar constată că sălbaticii respectaseră monumentul ridicat în amintirea lui La Perouse.

Iată, pe scurt, istoria pe care i-am povestit-o căpitanului Nemo.

— Aşadar, îmi spuse el, nu se ştie încă în ce parte a pierit al treilea vas, construit de naufragiaţii de la Vanikoro?

— Nu se ştie.

Căpitanul Nemo nu răspunse nimic şi-mi făcu semn să-l urmez în salon. Nautilus cobori la cîţiva metri sub apă şi obloanele se deschiseră.

M-am apropiat în grabă de geam şi sub desişul de corali acoperit de fongii, sifonule, alcione şi cariofilee, printre miliardele de peşti încîntători, julis, glyphisidoni, pompheride, seranizi, holocentri, am recunoscut unele resturi pe care dragele nu le putuseră scoate: bucăţi de fier, fărîme de ancore, de tunuri, de ghiulele, o garnitură de scripete, o parte din prova, toate aparţinînd vaselor naufragiate şi pe care acum crescuseră flori vii. În timp ce priveam epavele, căpitanul îmi povesti cu voce gravă:

— Comandantul La Perouse a plecat la 7 decembrie 1785 cu vasele Boussole şi Astrolabe. El s-a oprit mai întîi în Golful Botany, a vizitat Arhipelagul Prietenilor, Noua Caledonie, s-a îndreptat către Santa Cruz şi a poposit la Namuka, una din insulele arhipelagului Hapai. Apoi navele sale au ajuns la recifele încă necunoscute de la Vanikoro. Vasul Boussole, care mergea înainte, s-a lovit de coasta sudică. Astrolabe, voind să-i vină în ajutor, păţi acelaşi lucru. Primul vas se sfărîmă îndată. Al doilea, prins de nisipuri în bătaia vîntului, rezistă cîteva zile. Băştinaşii îi primiră destul de bine pe naufragiaţi, care se instalară în insulă şi îşi construiră un vas mai mic din resturile celorlalte două vase mari. Cîţiva dintre marinari rămaseră pentru totdeauna, de bună voie, la Vanikoro. Ceilalţi, slăbiţi şi bolnavi, plecară cu La Perouse. Ei se îndreptară către insulele Salomon unde îşi găsiră sfîrşitul, pe coasta de apus a insulei celei mai mari din grup, între Capurile Deception şi Satisfaction.

— De unde ştiţi toate acestea? întrebai eu.

— Iată ce am găsit pe locul ultimului naufragiu!

Căpitanul Nemo îmi arătă o cutie de tablă, roasă de apa sărată a mării, pe care se afla stema Franţei. O deschise şi înăuntru am văzut un teanc de hîrtii îngălbenite, dar pe care se mai putea desluşi scrisul.

Erau chiar instrucţiunile ministrului marinei date comandantului La Perouse, cu însemnări pe margini făcute de mîna lui Ludovic al XVI-lea!

— Frumoasă moarte pentru un marinar! spuse căpitanul Nemo. Mormîntul său de mărgean e atît de liniştit, încît doresc din suflet ca eu şi tovarăşii mei să avem aceeaşi soartă!

 

 

 

 

Capitolul XX STRÎMTOAREA TORRES

 

În noaptea de 27 spre 28 decembrie, Nautilus se depărta cu cea mai mare viteză de insula Vanikoro. Ne-am îndreptat spre sud-vest şi în trei zile am străbătut cele şapte sute cincizeci de leghe care despart grupul insulelor La Perouse de punctul sud-estic al Papuasiei.

La 1 ianuarie 1868, dis-de-dimineaţă, Conseil se urcă pe punte şi, apropiindu-se de mine, îmi spuse:

— Să-mi dea voie domnul să-i urez un an nou fericit.

— Dragul meu Conseil, parcă am fi la Paris, în cabinetul meu de lucru din Jardin des Plantes! Îţi mulţumesc pentru urare, dar aş vrea să te întreb ce înţelegi

1 ... 44 45 46 ... 122
Mergi la pagina: