class="p1">  — Fratele meu a construit cabana aproape singur. Iniţial a fost coliba unui tăietor de lemne, pe care a renovat-o complet. E meşter bun. Eu eram mic, dar am ajutat şi eu puţin, cât să nu mă rănesc. Nu am cu ce să mă laud, pentru că e doar o cocioabă primitivă. Nu are nici curent electric sau canalizare, nici măcar toaletă. Singurul obiect care aparţine civilizaţiei moderne este butelia.

  Ushima ia un ibric, îl clăteşte puţin cu apă din sticlă şi îl Pune la fiert.

  — Muntele acesta a fost al bunicului meu. Era un om înstărit din Kochi, cu multe terenuri şi proprietăţi. Când a murit, acum zece ani, ne-a rămas mie şi fratelui meu. E aproape un munte întreg. Niciuna din celelalte rude nu l-a vrut. E într-un loc foarte izolat şi, ca proprietate, e aproape lipsită de valoare. Pentru exploatarea pădurii ar fi nevoie de oameni şi ar costa prea mult.

  Trag draperiile de la fereastră, dar afară se întinde doar întunericul adânc, aidoma unui zid.

  — Când eram de vârsta ta, am venit de multe ori aici şi am stat singur, spune Oshima punând nişte pliculeţe cu ceai de muşeţel într-un vas. Nu vedeam pe nimeni, nu vorbeam cu nimeni. Fratele meu mă punea să fac asta, pe jumătate cu forţa. În mod normal nu pui pe cineva care are o boală ca a mea să facă un asemenea lucru. E periculos să fie lăsat singur într-un astfel de loc. Dar fratelui meu nici că-i păsa.

  Stă sprijinit de tejghea şi aşteaptă să fiarbă apa.

  — N-o făcea ca să mă călească sau aşa ceva, ci pentru că el credea că am nevoie de acest lucru. Şi chiar mi-a prins bine. Viaţa mea aici a fost pentru mine o experienţă în toate sensurile cuvântului. Am putut să citesc o droaie de cărţi şi să stau liniştit şi să mă gândesc. Sincer să fiu, de la un anumit moment, eu nu m-am mai dus la şcoală. Nu prea îmi plăcea şi nici şcoala nu prea mă plăcea pe mine. Cum să spun, eram altfel decât toţi ceilalţi. M-au lăsat să termin gimnaziul mai mult din milă, dar după aceea am fost pe cont propriu. Ca tine, acum. Ţi-am mai spus asta?

  Clatin din cap.

  — De aceea sunteţi drăguţ cu mine?

  — Da, şi asta, răspunde el şi face o pauză. Dar nu e doar atât.

  Îmi întinde o cană cu ceai şi bea şi el. Ceaiul de muşeţel îmi calmează nervii surescitaţi după călătoria lungă.

  Oshima se uită la ceas.

  — Am să-ţi explic repede câteva lucruri, pentru căj trebuie să plec în curând. În apropiere e un pârâu şi poţi să iei apă de acolo. Izvorăşte chiar din apropiere, aşa că e bună de băut. E mult mai bună decât apa îmbuteliată.

  Găseşti lemne de foc în spate şi dacă ţi se face frig, poţi să aprinzi soba. Aici e destul de răcoare. Mi s-a întâmplat să fac focul şi în august. Poţi să o foloseşti şi pentru gătit ceva rapid. Alte unelte găseşti în şopronul din spate, aşa că dacă ai nevoie de ceva, caută acolo. În dulap sunt haine de-ale fratelui meu, pe care le poţi folosi în voie. Nu este genul de bărbat căruia să îi pese că i-a purtat cineva hainele.

  C-shima îşi pune mâinile în şolduri şi aruncă o privire prin cameră.

  — După cum observi, cabana nu a fost construită cu scopuri romantice, dar pentru un trai simplu nu-i lipseşte nimic. Despre un lucru trebuie să te avertizez, şi anume să nu intri prea adânc în pădure. Este foarte, foarte deasă şi nu are nici poteci bune. Când te aventurezi prin ea, ai întotdeauna grijă să ai cabana în raza ta vizuală. Dacă mergi mai departe, e posibil să te rătăceşti, iar odată pierdut, e foarte greu să mai găseşti drumul înapoi. Eu am păţit-o o dată. Eram la doar câteva sute de metri depărtare, dar am mers în cerc o jumătate de zi. Probabil te gândeşti că Japonia e o ţară mică şi nu te poţi rătăci prin pădure, dar să ştii că, odată ce te-ai pierdut, pădurea se adânceşte la nesfârşit.

  Bag la cap avertismentul său.

  — In plus, atâta vreme cât nu e vreo urgenţă, ar fi bine să nu te gândeşti să pleci. E cale lungă până la primele case. Mai bine aştepţi aici şi vin eu să te iau. Cred că mă întorc în două, trei zile. Alimente ai suficiente. Apropo, ai telefon mobil?

  Ii spun că am şi arăt spre rucsac.

  El zâmbeşte.

  — Atunci poţi să-l laşi acolo, oricum nu-ţi va fi de nici un folos aici. Nu ai deloc semnal. Sigur, nu se prinde nici radioul. Cu alte cuvinte, vei fi complet izolat de lume. O să P°ţj să citeşti mult.

  Inii vine în minte o întrebare foarte realistă:

  — Dacă nu există toaletă, unde o să-mi fac nevoile?

  Oshima îşi desface larg braţele.

  — Toată pădurea asta mare e a ta. Rămâne la latitudinea ta să hotărăşti unde o să fie toaleta.

  Capitolul 14

  Nakata a trecut mai multe zile la rând pe la terenul viran împrejmuit cu gard. Într-o singură zi a plouat torenţial de dimineaţă şi a meşterit ceva prin casă, dar în toate celelalte zile s-a dus şi s-a aşezat printre tufişuri, aşteptând să-şi facă apariţia Goma sau bărbatul cu pălărie ciudată. Din păcate, fără nici un rezultat.

  Când se întuneca, trecea pe la casa clientului şi îl informa asupra căutărilor din ziua respectivă – ce a aflat, unde a mers, ce a făcut pentru a găsi pisica dispărută. Clientul îl recompensa mai mereu cu câte trei mii de yeni. Acesta era tariful lui, pe care nu îl hotărâse el. În zonă se dusese vorba despre un anume Nakata, „detectiv de pisici”, şi în acelaşi timp, s-a stabilit