nu-1 orbise numai pe vorbitor. Ca un fitil aprins îi atinsese fulgerător pe toţi cei care se aflau în staţie, succesiv. Atunci bătrânul cu legătură neagră aruncă radioul pe jos. Orbii cei răi, dacă vor veni aici adulmecând bijuterii ascunse, vor afla c-au avut dreptate, dacă s-or fi gândit la aşa ceva, să nu includă ei înşişi radiourile portabile pe lista obiectelor de valoare. Bătrânul cu legătură neagră îşi trase pătura peste cap, ca să poată plânge în linişte.

  Încetul cu încetul, sub murdara lumină gălbuie a becurilor slabe, salonul se cufundă într-un somn adânc, întremate fiind trupurile de cele trei mese ale zilei, cum rareori se întâmplase înainte. Dacă lucrurile vor continua aşa, vom ajunge, o dată mai mult, la concluzia că până şi în cele mai rele necazuri se poate găsi o fărâmă de bine, suficientă ca să le suportăm cu răbdare, ceea ce, aplicat la situaţia prezentă, înseamnă că, spre deosebire de îngrijorătoarele previziuni de la început, concentrarea alimentelor într-o singură cantitate divizată proporţional şi distributiv avea, la urma urmelor, şi aspecte pozitive, oricât s-ar fi plâns unii idealişti care ar fi preferat să lupte pentru viaţă prin propriile lor mijloace, chiar trebuind un timp să rabde de foame din pricina încăpăţânării lor. Negândin-du-se la ziua de mâine, uitând că cine plăteşte dinainte e întotdeauna prost servit, majoritatea orbilor, în toate saloanele, dormeau neîntorşi. Ceilalţi, obosiţi să tot caute o ieşire onorabilă din umilitoarea situaţie trăită, au adormit şi ei unul câte unul, visând la speranţa unor zile mai bune, când vor fi mai liberi, dacă nu mai sătui. în primul salon din dreapta, numai soţia medicului nu dormea, întinsă pe pat, se gândea la ce-i povestise bărbatul, când, pentru o clipă, crezuse că, printre orbii tâlhari, se afla cineva care vede, cineva care ar fi putut să fie folosit ca spion. Curios e că, după aceea, n-au mai vorbit despre acest subiect, ca şi cum medicului, ce înseamnă obiceiul, nici nu-i trecuse prin minte că propria lui soţie continua să vadă. Ea s-a gândit, dar a tăcut, n-a vrut să pronunţe cuvintele evidente, Ceea ce el, până la urmă, nu va putea să facă, pot să fac eu, Ce anume, ar întreba medicul, prefăcându-se că nu pricepe. Acum, cu ochii pironiţi pe foarfecele atârnat pe perete, soţia medicului se întreba, La ce-mi ajută că văd. O ajutase ca să ştie despre oroare mai multe decât îşi închipuise vreodată, o ajutase ca să-şi dorească să fie oarbă, la nimic altceva. Cu o mişcare atentă se ridică în capul oaselor, în faţa ei dormeau fata cu ochelari negri şi băieţelul strabic. Observă că cele două paturi erau foarte apropiate, tânăra şi-1 împinsese pe al ei, desigur ca să fie mai aproape de băiat, dacă ar fi avut nevoie de mângâiere, să-i şteargă lacrimile vărsate pentru mama pierdută. Cum de nu m-am gândit, îşi spuse, ne puteam uni paturile, am dormi împreună, fără să mă gândesc tot timpul că s-ar putea să cadă din pat. îşi privi soţul care dormea greu, un somn de adâncă epuizare. Nu apucase să-i spună că luase foarfecele cu ea, că, într-una din zile, o să-i îndrepte barba, e o treabă pe care până şi un orb e în stare s-o facă, dacă nu apropie prea mult lamele de piele, îşi găsise o bună justificare pentru a nu-i vorbi de foarfece, Ar veni după aceea toţi bărbaţii, n-aş mai face altceva decât să tai bărbi. Se aplecă, îşi puse picioarele pe podea, căută pantofii. Când era să-i încalţe, se opri, îi privi fix, apoi clătină din cap şi, fără zgomot, îi puse la loc. Trecu în culoarul dintre paturi şi începu să meargă încet spre uşa salonului. Picioarele desculţe simţeau murdăria lipicioasă a podelei, dar ştia că afară, pe coridoare, va fi mult mai rău. Se uita într-o parte şi într-alta să vadă dacă e treaz vreun orb, deşi, dacă ar fi vegheat unul sau mai mulţi, sau întregul salon, n-ar fi avut nici o importanţă, nu făcea zgomot, şi chiar dacă ar fi făcut, ştim cu toţii la câte ne obligă nevoile trupului, care nu-şi aleg orele, în sfârşit, nu voia totuşi să-şi trezească soţul şi să-i observe absenţa la timp ca s-o întrebe Unde te duci, întrebarea pe care bărbaţii probabil o pun cel mai des nevestelor lor, cealaltă este Unde ai fost. Una dintre oarbe stătea în capul oaselor, cu spatele rezemat de căpătâiul patului, privirea goală pironită pe peretele din faţă, fără să reuşească să ajungă până la el. Soţia medicului se opri o clipă, şovăind parcă să atingă un fir invizibil care plutea în aer, de parcă un simplu contact 1-ar fi putut distruge iremediabil. Oarba ridică un braţ, simţise probabil o uşoară vibraţie a atmosferei, apoi îl lăsă să cadă, fără interes, îi ajungea că nu poate dormi din pricina sforăitului vecinilor. Soţia medicului merse mai departe, tot mai iute pe măsură ce se apropia de uşă. înainte să pornească spre hol, aruncă o privire în lungul coridorului care ducea la celelalte saloane din aceeaşi aripă, undeva, în faţă, latrinele, şi, în fund, bucătăria şi sala de mese. Se văd orbi întinşi pe lângă pereţi, din cei care, la sosire, n-au fost în stare să cucerească un pat, fie pentru că au rămas în urmă în timpul asaltului, fie pentru ca n-au avut forţe să se încaiere şi să învingă în luptă. La zece metri, un orb era culcat peste o oarbă, el aninat între picioarele ei, o făceau cât se putea de discret, erau dintre cei pudici în public, dar nu trebuia să ai auzul foarte ascuţit ca să ştii cu ce se ocupau, mai ales când niciunul nu-şi mai putu stăpâni scân-cetele şi gemetele, vorbe nearticulate, semn că totul se apropie de sfârşit. Soţia medicului a rămas pe loc privindu-i, nu din invidie, avea bărbatul ei şi satisfacţia pe care el i-o dădea, ci din cauza unei impresii de natură diferită, pentru care nu găsea un nume, putea fi un sentiment de simpatie, ca şi