un moment dat vine la mine o doamnă care făcea Chi Kung cu un maestru chinez şi mă roagă să nu mă supăr pe ea dacă o să-mi spună ce i s-a întâmplat. Nimic din ceea ce făcea nu dădea vreun semn că ar avea ceva probleme psihice. Îmi povesteşte că la un moment dat, stând în staţia unui troleibuz, i-a venit să pună mâna pe un copac. Imediat ce l-a atins a apucat-o un râs în hohote care venea din interiorul ei. A luat mâna de pe copac şi râsul a încetat. A repetat atingerea lui. Iar a început să râdă. Uimită, a rugat o femeie să se apropie de copacul respectiv şi să-l atingă şi ea, la care aceasta i-a replicat că nu-i nebună. Faptul că trecea destul de des pe lângă copacul respectiv a făcut-o să vrea să investigheze problema, aşa că m-a rugat să măsor ce se întâmplă.

Mi-am luat ansa şi raportorul şi am intrat în alfa. În momentul în care m-am conectat la copacul respectiv, din mine a ieşit un hohot de râs de parcă aş fi auzit bancul secolului! Nu am mai putut să măsor nimic. Nu ştiu ce a fost: o inducţie, sugestie, conectarea la un câmp ilar, Dumnezeu ştie. Cert este că în ziua aceea, în care eram deja sătul de probleme omeneşti urâte, am râs tot timpul gândindu-mă la COPACUL CARE RÂDE! A fost o bucurie pe care nu am simţit-o de mult şi a fost atât de ciudat să o întâlnesc astfel. Tot timpul mi-am zis că am să mă duc să îl caut şi să-l măsor ca să văd ce este cu el, dar niciodată nu am găsit momentul.

ENTITĂŢI FOLOSITE ÎN MAGIE. Ţiganii mai folosesc ENM-uri care induc boli precum cancerul, lupusul, TBC-ul. Dezlegarea de acestea se face cel mai simplu prin slujbele bisericii, masluri şi molitve.

MAGIA EVREILOR

Cred că despre modul în care ştiu să folosească evreii cunoaşterea spiritului s-ar putea vorbi nu în una, ci în sute de cărţi. Eu, unul, prefer însă simplificările, lucrurile clare, esenţa. Există o limită a memoriei umane, aşa că de multe ori eşti nevoit să mai ştergi „discheta“ ca să mai intre ceva. Mă amuză acei oameni care cred că aflând taine îşi măresc puterea şi că în felul acesta pot afla şi mai multe. Eu am „scuipat“ tot ce aveam în mine în cărţile pe care le-am scris şi pe măsură ce m-am golit am primit lucruri noi, cunoaştere, care este minunată. Chiar credeam la un moment dat, în ignoranţa mea, că am ajuns la sfârşitul cunoaşterii. Scrisesem a doua carte, era deja în editură, dar nu apărea. Trebuie să mulţumesc lui Dumnezeu că nu a apărut, pentru că aş fi murit demult dacă apărea cu un an mai devreme. Nu aş fi putut să mă apăr în acel moment. În acest an am putut învăţa destule cât să mă protejez la nivel spiritual.

Neavând ce face şi trebuind să îmi câştig existenţa lucrând ceva, a trebuit să îmi găsesc un loc de muncă. Am trimis CV-uri la diverse cabinete, firme, nimic. Până într-o zi când am vorbit cu un prieten cu care lucrasem cu ceva ani în urmă la un personaj important al lumii financiare româneşti. Îşi deschisese o firmă de pază şi avea câteva obiective de care răspundea, printre care şi o fabrică în care se construiau cândva avioane şi care acum era pusă pe butuci. Sunt multe lucruri bune şi rele care mi s-au întâmplat în timpul cât am lucrat aici. Mi-a fost greu, trebuie să recunosc. Când a venit Arhanghelul Gabriel şi mi-a spus că voi lucra la firma prietenului meu, m-am bucurat, când am aflat că va trebui să îmbrac uniformă de agent de pază, trebuie să recunosc că a cam plâns inima în mine. Eu, medic, cu douăzeci şi doi de ani de şcoală, maestru Reiki. Îmi venea să urlu. Dar m-am dus.

Cândva cerusem, din mândrie, fără să ştiu ce am cerut, patru lucruri: credinţa lui Iov, puterea lui Moise, înţelepciunea lui Solomon şi bunătatea lui Iisus. Ştiam că cer mult, ştiam că este o mândrie, dar am ştiut că nu pot să mă mulţumesc cu o viaţă anostă, să trec pe pământ fără să las ceva în urma mea, chiar dacă asta însemna să fac doar câteva valuri. Dar nu ştiam cât o să mă coste. Aşa că, la un moment dat, mergând cu uniforma într-o plasă de nailon, înainte să o îmbrac mă plângeam Arhanghelului Gabriel de nenorocirea pe care nu o înţelegeam. Iar el mi-a răspuns: „N-ai cerut să fii precum Iisus?“

„Ba da!“ am spus aducându-mi aminte de ceea ce cerusem de la Dumnezeu. Şi mi-am amintit brusc de pilda unui stareţ care a cerut de la Dumnezeu smerenie, iar „Şeful“, cum îl mai alint eu, l-a pus să îşi ia cele mai ponosite haine şi dis-de-dimineaţă să plece din mânăstire, fără să ştie nimeni, şi pe cine o să întâlnească să asculte de el. Nici nu a ieşit bine şi a întâlnit un porcar cu turma lui de porci de la care a aflat că este nevoie de încă unul la mânăstirea vecină. Şi s-a băgat paznic la porci. De abia după moarte s-a aflat cine este.

Sincer, când mi-am adus aminte de asta, mi-a cam pierit piuitul. Nu mă avantaja să rămân o viaţă paznic. Nu atât din cauza mea, cât din a celorlalţi. Mama mi-a mărturisit că îi era ruşine să spună că sunt paznic. Prietenei mele îi era de asemenea şi mă tot bătea la cap să-mi dau rezidenţiatul. Degeaba încercam să le explic că este un examen stupid, că învăţatul mecanic este o prostie şi