medicina asta, la modul cum se aplică la ora actuală, este incompletă şi, până la urmă, stupidă. Nu mă asculta nimeni. De abia mai târziu mi-am dat seama că acolo, pe aeroport, sub cerul liber am avut una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, lucru pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu. Ţin minte că stăteam întins pe iarbă, uitându-mă la cer, cu căţelul meu lângă mine, şi priveam stelele căutând-o pe aceea de unde simţeam că vin. Respiram aerul curat al nopţii şi ascultam natura trăind. Rar era întreruptă de vreun avion care ateriza sau decola. Şi mai eram şi plătit pentru asta! Nu trebuia să fac nimic, doar să fiu atent la ţiganii care veneau cu căruţele să fure aluminiu din avioanele date la fiare vechi. Multe dintre avioane, plătite cu bani grei, fuseseră trase în afara pistei şi fuseseră descompletate de nu mai erau decât, impropriu spus, fiare vechi.

Descoperisem măsurătorile radiestezice şi toată ziua asta făceam, măsuram câmpurile copacilor, plantelor, gândacilor şi o singură dată am măsurat o rădaşcă. Iniţial mi-am adus aminte de poţiunile pentru dragoste care se fabricau din coarnele ei şi pentru o clipă m-am gândit să o sacrific. Văzând cu câtă înverşunare se apără de mine, mi-am adus aminte de lupta mea cu Dumnezeu din toate vieţile şi i-am dat drumul să se urce într-un corcoduş. Poate o să fie uimită lumea de afirmaţia mea, dar ăsta este adevărul. În toate vieţile, obstacolele pe care le-am întâlnit în cale au fost de la El. Nu de la demoni, nu de la oameni, ci de la Cel care face asta ca să mă facă să cresc. Am înţeles şi am acceptat-o ca pe o provocare menită să mă înalţe spiritual.

Chiar dacă înţeleg, nu-L iubesc pentru asta.

Postul cinci, postul opt, situate în apropierea aeroportului, locuri unde întâlneai un om la 24 de ore şi care m-au determinat să învăţ în singurătate. Trăiam ca un pustnic, cu gândurile mele şi vieţile mele trecute care începuseră să vină peste mine.

Nu avem idee câte ne trec prin minte într-o zi fără să putem să le analizăm în profunzime. Un singur om şi-a dat seama ce a însemnat statul meu acolo, un maseur care practică medicina ayurvedică şi care ştia ce înseamnă din punctul de vedere al evoluţiei spirituale statul în singurătate.

Am spus demult, pe când eram în liceu, că vreau o meserie în care să nu fac nimic şi să iau bani ca să mă pot gândi la ale mele. Aşa am ajuns paznic şi am avut şi timpul să îmi completez golurile spirituale, să citesc şi să scriu. Plus că aveam avantajul că paznicii sunt socotiţi un fel de mobilă. Sunt însă unii dintre cei mai ciudaţi oameni, în mijlocul cărora m-am simţit deosebit.

Ştiu că plănuiesc multe dinăuntrul meu, încercând să îmi îndeplinesc menirea, şi că mulţi nu puteau înţelege de ce făceam ceea ce fac.

Odată era un om care aduna cioburi de oale de lut. Cu cât oala respectivă fusese mai colorată, cu atât o considera mai de valoare. Ceilalţi îl socoteau nebun până în momentul în care au descoperit un monument închinat divinităţii şi care era un mozaic format din cioburile pe care le cerşise!

Acolo, am intrat în conflict cu ţiganii care veneau să fure. Puteau lua în jur de două milioane de lei pentru o căruţă de fier! Noi câştigam atât în trei săptămâni! Cum nu-i lăsam, ba erau şi băieţi care le aplicau corecţii corporale, au început problemele. Trebuia să le fac tratamente celor care se umpleau de argint viu, făcături şi alte alea. Mai drăguţ a fost când am realizat că fabrica era pe butuci nu dintr-o ordine firească a lucrurilor, ci prin voinţa cuiva. Muncitorii este adevărat că nu aveau de lucru, ieşeau la ora unsprezece şi se culcau în iarbă, aliniaţi precum sardelele în conservă. Aveau programe pentru aşa ceva şi, mai mult, ca să bea, deşi pedeapsa era desfacerea contractului de muncă. Ştiu că în mediul muncitoresc se bea şi încă mult. Asta face de obicei munca fizică. Dar era prea de tot, sfidau orice lege a bunului-simţ. Aşa am descoperit că lucrurile erau mai groase decât păreau. Pe fabrică era un „nor“ negru menit să întrerupă orice activitate. Poţi realiza repede dacă în spate sunt evrei sau ţigani în funcţie de tipul de magie folosit. De data asta era un concern evreiesc care încerca să cumpere fabrica pe degeaba. Voiau să o falimenteze ca să o cumpere ieftin! Modul de acţiune este simplu: se creează o formă gând, un spaţiu care împiedică derularea afacerilor în toate sectoarele. Este ceva gen „tsunami“, dar se comportă mai degrabă ca un nor negru care se lasă pe fabrică. Şi încep să apară accidente ale muncitorilor, boli, somnul, beţia, certurile, mita. Toate nenorocirile. Fură toţi tot ce se poate. Pur şi simplu ca într-un loc lipsit de lumină şi, implicit, de Dumnezeu.

Fabrica avea o formă gând de peste un kilometru în diametru, mai exact vreo şase! Cum se poate face aşa ceva, ar întreba un neiniţiat? Simplu. Prin cunoaştere! Este întotdeauna mai uşor să faci rău decât bine şi când ai şi cunoaşterea de partea ta este şi mai facil. Or, evreii au în spate tot ce le-a lăsat Moise, Solomon şi alţi mari iniţiaţi care au ştiut să folosească puterile oculte, adică, mai exact, îngerii şi demonii. Cum darul preoţiei le-a fost luat odată cu venirea Lui Iisus, ei au rămas să se folosească doar de demoni. Evreii, ca popor, nu mai au acces la lumina divină care izvorăşte din Sfânta Treime. Nu vreau să fiu acuzat de xenofobie, este o constatare bazată pe experienţă şi cunoaştere. Până la urmă, vinovaţi