- Nu.

Nu prea stătea ea bine cu cititul, ceea ce fusese şi unul dintre motivele pentru care nu terminase liceul.

Rumfoord îi ordonă să stea jos şi să citească declaraţia lui Truman. Habar n-avea că Lily nu se prea pricepea la citit. Ştia foarte puţine despre ea, exceptând faptul că reprezenta în ochii tuturor o dovadă că el era un adevărat supraom.

Prin urmare, Lily se aşeză şi se căzni să citească declaraţia lui Truman, care începea aşa:

Acum şaisprezece ore un avion american a lansat o bombă asupra oraşului Hiroshima, importantă bază militară japoneză. Bomba avea o putere mai mare decât 20 000 tone de T.N.T. Suflul ei a fost de peste două mii de ori mai puternic decât cel provocat de faimoasele bombe grele fabricate de englezi, cele mai mari bombe cunoscute în istoria de până acum a războaielor.

Japonezii au început războiul cu atacul de la Pearl Harbor. De atunci le-am plătit-o de mai multe ori. Şi încă n-am terminat. Cu această bombă am adăugat puterii de distrugere un plus revoluţionar de noutate şi ingeniozitate, care să suplimenteze potenţialul mereu crescând al forţelor noastre armate. Acest tip de bombă a şi intrat în producţie, iar în prezent se lucrează la noi tipuri şi mai puternice.

Bomba atomică reprezintă triumful asupra forţei primare a universului. Forţa din care îşi trage soarele energia a fost descătuşată pentru a nimici pe cei ce au dezlănţuit războiul în Extremul Orient.

Încă înainte de 1939, oamenii de ştiinţă acceptaseră ideea că din punct de vedere teoretic se poate produce energie nucleară. Dar nimeni nu descoperise o metodă practică de a o produce. În 1942 ştiam deja că germanii lucrau intens pentru a găsi o cale de-a adăuga energia atomică pe lista celorlalte arme de război cu care sperau să înrobească întreaga lume. Dar n-au reuşit. Să fim recunoscători Providenţei că germanii au realizat atât de târziu şi în cantităţi atât de restrânse avioanele de bombardament strategic VI şi V2 şi să fim încă şi mai recunoscători pentru faptul că ei nu posedă bomba atomică.

La fel ca bătăliile duse în văzduh, pe mare şi pe uscat, bătălia din laboratoare a prezentat pentru noi riscuri inevitabile, dar iată că am câştigat şi această bătălie, aşa cum le-am câştigat şi pe celelalte.

Deţinem la ora actuală mijloacele de a lichida total şi rapid orice întreprindere productivă ridicată de japonezi pe suprafaţa pămîn-tului, indiferent în ce oraş, spunea Harry Truman. Le vom distruge japonezilor docurile, fabricile, căile şi mijloacele de comunicaţie. Să nu existe nici o îndoială: vom distruge total maşina de război a Japoniei. Pentru a cruţa...

Şi aşa mai departe.

Una dintre cărţile aduse de Lily era Distrugerea Dresdei de un englez numit David Irving. În America volumul apăruse în 1964 la editura Hoit, Rinehart şi Winston. Pe Rumfoord îl interesau pasaje din prefeţele scrise de prietenii săi, general-locotenent (rez.) Ira C. Eaker din Forţele Aeriene ale Statelor Unite şi Sir Robert Saundby, mareşal de aviaţie britanic.

Mi-e greu să-i înţeleg pe englezii sau americanii care deplâng victimele din rândul populaţiei civile inamice, dar care nu varsă o lacrimă pentru bravele noastre echipaje căzute în lupta cu duşmanul necruţător, scria prietenul său, generalul Eaker. Cred că ar fi fost bine ca atunci când a descris tabloul înfricoşător al civililor omorâţi la Dresda, domnul Irving să-şi fi amintit că, exact la acea dată, VI şi V2 îşi lansau bombele deasupra Angliei şi omorau la întâmplare bărbaţi, femei şi copii, îndeplinindu-şi astfel misiunea pentru care fuseseră proiectate şi lansate. N-ar strica să-şi amintească de asemenea de Buchenwald şi de Coventry.

Cuvântul introductiv scris de Eaker se încheia astfel:

Regret profund că bombardierele britanice şi americane au ucis în atacul asupra Dresdei 135 000 de oameni, dar îmi amintesc foarte bine cine a pornit războiul şi regret încă şi mai profund cele peste 5 000 O00 de vieţi omeneşti pierdute de aliaţi în efortul atât de necesar de a înfrânge total şi a nimici definitiv nazismul.

Aşa merg lucrurile.

La rândul său, mareşalul Saundby spunea, printre altele, următoarele:

Nimeni nu poate tăgădui faptul că bombardarea Dresdei a fost o mare tragedie. Dar, după parcurgerea acestei cărţi, puţini vor fi aceia care să creadă că în realitate ea a fost o necesitate militară. Bombardarea Dresdei s-a numărat printre acele erori care se mai produc uneori în războaie ca urmare a unui concurs nefericit de împrejurări. Cei care au aprobat-o nu au fost nici răi, nici neîndurători, deşi se prea poate că, fiind departe de realităţile dure ale războiului, să nu fi înţeles pe deplin înspăimântătoarea forţă distructivă a bombardamentului aerian din primăvara lui 1945.

Cei ce luptă pentru dezarmare nucleară cred, se pare, că dacă s-ar realiza acest deziderat, războiul ar deveni mai uşor de suportat. Nu le-ar strica să citească această carte şi să cugete asupra sorţii oraşului Dresda, unde 135 000 de oameni au murit ca urmare a unui atac aerian cu arme convenţionale. În noaptea de 9 martie 1945, bombardarea oraşului Tokio de către bombardiere grele americane, care foloseau bombe incendiare şi explozive, a cauzat moartea a 83 793 de oameni. La Hiroshima bomba atomică a ucis 71 379 de oameni. Aşa merg lucrurile.

- Dacă se-ntâmplă să treceţi prin Cody, Wyoming, zise Billy Pilgrim de după paravanul de pânză albă, întrebaţi de Aprigul Bob.

Pe Lily Rumfoord o străbătu un fior de groază, dar continuă să citească cum se pricepea şi ea declaraţia lui Harry Truman.

În aceeaşi zi, mai spre seară, veni la Billy şi fiica lui, Barbara. Era îndopată cu tranchilizante, avea aceeaşi privire sticloasă pe care o avusese şi sărman Edgar Derby înainte de a fi executat la Dresda. Doctorii îi dăduseră aceste hapuri pentru ca organismul ei să poată funcţiona înainte, chiar dacă tatăl ei era ca şi terminat, iar mama îi murise.

Aşa merg lucrurile.

Barbara intră însoţită de un doctor şi o soră. Fratele ei, Robert, sosea acasă de pe frontul din Vietnam.

- Tată, încercă ea să-i spună vestea. Tată? Dar Billy se afla în trecut, la zece ani distanţă, în 1958. Examina ochii unui tânăr cu aspect mongoloid, care era idiot şi care avea nevoie de