american i-a dispărut, lăsând locul unuia englezesc precis, aristocratic, nu foarte diferit de-al mamei mele. Zice: Din voinţa mea şi-a fratelui meu, te afli-n Conacul Slade. Eu sunt Norah, el – Jonah.

Dau să-ntreb: Ce-nseamnă că „băiatul ăla, Cosgrove, a fost trimis la plimbare“, dar gura nu-mi funcţionează câtuşi de puţin. Zice tot Kate – sau Norah:

— E mort, adică. N-a suferit. Nu-l boci. Nu te-a iubit niciodată. În ultimele câteva săptămâni, culminând cu spectacolul din această seară, a fost marioneta ventriloc a fratelui meu, care ţi-a susurat la ureche toate minciunile-alea de porumbei înamoraţi, pe care tânjeai atât de mult să le-auzi.

Încerc să-i spun acestei Norah că nu e zdravănă, că ştiu că Todd mă iubeşte.

— Spune-i tu, îi ordonă ea lui Mike de la Melbourne – sau Jonah –, pe-un ton iritat. Altfel, o să aib-un gust de zaharină şi-o consistenţă prăfoasă.

Jonah, dac-aşa l-o fi chemând, rânjeşte-nspre mine. Zice:

— Exact aşa stau lucrurile, drăguţă. Fiecare vorbă – şi lui accentul australian i-a dispărut, şi-acum are o voce ca de şcoală publică şi de prune-n gură. Am fost în mintea lui Todd Cosgrove, şi-ţi dau cuvântul meu de-onoare că Sally Timms i se părea la fel de atractivă erotic precum un borcan de untură uitat în fundul frigiderului.

Minţi! Todd m-a sărutat. A-ncercat să m-ajute să scap.

— Dă-mi voie să-ţi traduc în guiţ-guiţeza ta de toantă. De la cârciumă până la deschizătura de pe-Aleea Slade, totul a fost real. Şi-această mansardă-i reală, iar astea sunt corpurile noastre cât se poate de reale. Între uşa de fier cea neagră şi trezitul tău aici, în schimb, totul a fost o lucrătură: o punere-n scenă pe viu, tridimensională, proiectată dinăuntrul acestei lacune-n timp – şi Jonah bate darabana-n dalele podelei – de către sora mea scandalos de talentată. O viziune dup-un scenariu. Şi eu am luat parte la ea sau, strict vorbind, sufletul meu a luat parte la ea, făcând să se mişte corpul lui Todd, spunând replicile lui Todd, iar tot restul – cei cu care te-ai întâlnit, încăperile prin care ai trecut, gusturile care ţi-au ajuns pe limbă – a fost o realitate locală, pusă-n mişcare de sora mea. Fuga palpitantă spre libertate, a ta şi-a lui Todd, a fost o altă parte din labirintul cu şobolani, prin care te-am făcut să treci, o lucrătură-n interiorul unei lucrături. O sublucrătură. Ne trebuie o denumire mai bună pentru aşa ceva – de-acord. Te-aş ruga să ne-ajuţi să găsim vreuna, dar te pregăteşti să mori.

Încăpăţânata de mine insistă: Minţi, toată asta-i doar o experienţă cu droguri.

— Nu, tu chiar mori, zice Jonah, lăsând impresia mulţumirii de sine. Sistemul respirator. Muşchi nu mai ai. Gândeşte-te. O experienţă cu droguri presupune-aşa ceva?

Spre marea mea groază, îmi dau seama c-are dreptate. Plămânii mei nu mai funcţionează. Nu pot să gem, nici să mă răstorn într-o parte, nimic nu pot face, decât să stau aici, în genunchi, şi să mă sufoc uşor-uşor. Gemenii par să-şi fi pierdut interesul în privinţa mea.

— Nici n-am cuvinte, Surioară, să-mi descriu admiraţia, zice Jonah.

— N-ai mai rămas fără grai de-o sută de ani, zice Norah.

— Dacă s-ar acorda Premiul Oscar pentru Cea mai Bună Lucrătură, l-ai câştiga fără probleme. Zău aşa, o capodoper-a fost. Cubistă, postmodernă – nu mai am superlative.

— Da, da, bine, suntem nişte genii – dar cu poliţistul cum rămâne? Substanţa lui reziduală a fost suficient de substanţială, încât să intre-n vorbă cu musafira. Şi deschizătura – să se iveasc-aşa, din proprie iniţiativă, şi să se mai şi caşte… A fost cât pe-aci ca fata să facă saltul dincolo.

— Ei, da, numai că nu l-a făcut – şi de ce, mă rog? Fiindcă laţul ştrengarului de Cupidon era bine strâns în jurul gâtului ei – de-aia n-a şters-o. Todd Cosgrove a fost un rol mai complicat de pus în scenă decât Chloe Chetwynd, cred că-mi concezi atâta lucru. Poliţaiul s-ar fi călărit şi c-o halcă despicată de ficat crud, pe când această porcuşoară se voia curtată ca lumea.

Asemenea vorbe s-ar lăsa cu vărsare de sânge, în mod normal, dar, în clipa de faţă, mă-ngrijorează mai mult cât se poate supravieţui făr-oxigen. Vreo trei minute?

Norah Grayer îşi răsuceşte capul ca şi cum şi l-ar înfileta într-o dulie. Zice:

— Ca de obicei, Frăţioare, nu vezi esenţa lucrurilor. Cu fiecare Zi a Inaugurării, aberaţiile de felul ăsta sunt din ce-n ce mai grave.

Jonah-şi flexează degetele ca nişte picioare de păianjen. Zice:

— Ca de obicei, Surioară, nu faci decât s-aiurezi paranoic. O dată-n plus, cina-i servită, fără smucituri şi sughiţuri. O dată-n plus, modul nostru de-operare îşi face plinul pentr-un ciclu-ntreg. Eu găsesc, personal, că de vină-i sejurul tău hollywoodian pentru toate histrionismele-astea. Prea multe buci păroase de actori, în prea multe-oglinzi prinse de tavan.

— Zău că nu e-n interesul tău, Frăţioare, să-mi vorbeşti pe tonul ăsta – cât şopteşte, cât mârâie Norah.

— De ce? Îţi mai iei un alt an sabatic neanunţat, ca să te duci să profeţeşti sensul vieţii de după-n Anzii chilieni? Du-te, nici o problemă. O să-ţi facă bine. Sălăşuieşte-n cine-ştie-ce ţăran indian. Sau într-o alpaca. Te conduc eu la aeroport, imediat după cină. Tot o să vii-napoi, la un moment dat. Modul nostru de operare-i mai presus de noi amândoi, scumpo.

— Modul nostru de operare-i vechi de şaizeci de ani. Ca să ne desprindem de Calea Obscură…

— … evităm atenţia nedorită a singurilor oameni în viaţă, care ne-ar putea provoca dificultăţi. Suntem nişte semizei, nesupuşi nimănui. Putem, oare, să lăsăm lucrurile-aşa cum sunt?

— Suntem supuşi unei asemenea pantomime rizibile, o dată la nouă ani, îi întoarce vorba Norah, pe-un ton acid. Suntem supuşi acestor… – şi-şi arată propriul trup, dezgustată – … trupuri din naştere, care să ne ancoreze sufletele-n ziua de azi. Suntem supuşi hazardului,