Agăţată într-un bar. Acasă la el pentru o noapte. Complimentări reciproce. Ambii îşi jucaseră partea de text la perfecţie.

Dar a fost distractiv.

– Am de gând să fac un duş, spuse el. Zi-i unităţii culinare ce vrei. Are nişte rutine de sinteză foarte bune.

– Aşa o să fac.

Îl privi traversând camera spre baie. Abia atunci începu să se uite în jur cu curiozitate. Era un apartament şic de burlac de oraş, după mobilierul simplu, dar scump şi piesele de artă contemporană. Peretele opus patului avea o singură fereastră, acoperită cu perdele albe ca zăpada.

Araminta începu să-şi caute hainele în clipa în care auzi jetul duşului. Lenjeria de corp (mai degrabă practică decât sexy, recunoscu ea cu un oftat), aproape de pat. Fusta la jumătatea distanţei dintre pat şi uşă. Topul alb în salon. Îl trase pe ea, apoi se uită înapoi la dormitor. Duşul mergea mai departe. Totdeauna îi lua atât de mult sau era partea din scenariu care îi dădea ocazia de a ieşi politicos? Ridică din umeri şi se strecură afară.

Nu fusese nimic în neregulă cu Jaful. Se simţise bine în patul lui, în cea mai mare parte a timpului. Numai că nu ştia ce şi-ar putea spune unul altuia la micul dejun. Ar fi fost ciudat. În felul acesta păstra o amintire agreabilă.

– Mai multă practică, îşi spuse ea zâmbind obraznic. Şi de ce nu? Asta e viaţa reală, din nou.

Clădirea avea un hol mare. Când ajunse în stradă, începu să clipească din cauza luminii strălucitoare de culoare roz. Mai erau douăsprezece minute până când trebuia să înceapă schimbul de dimineaţă la Niks. U-amprenta îi spunea că se află în districtul Spalding şi că avea de străbătut jumătate de oraş. Chemă deci un taxi. În aproximativ treizeci de secunde capsula galben-violet se odihnea la câţiva centimetri deasupra betonului, la trei metri în faţa ei. Privi amuzată cum se deschide uşa. Niciodată în viaţa ei nu chemase ea însăşi un taxi. Întotdeauna Laril era cel care le comanda. După despărţire, desigur, nu şi-ar fi putut permite. O altă lovitură pentru libertate.

De îndată ce ajunse la Niks, se repezi în toaletele personalului.

Tandra îi aruncă o privire şmecheră, când ieşi de acolo legându-şi şorţul.

– Ştii, astea arată exact ca hainele pe care le purtai ieri când ai plecat. Pufni apoi teatral. Mda, spray igienizant din nou. S-a întâmplat ceva cu instalaţia ta sanitară aseară?

– Ştii, o să-mi lipseşti când o să plec, îi răspunse Araminta, încercând să nu râdă.

– Cum îl cheamă? De cât timp vă întâlniţi?

– Nimeni. Nu mă întâlnesc cu nimeni, ştii asta.

– Oh, haide!

– Am nevoie de cafea.

– Nu prea dormi, nu-i aşa?

– Am examinat dosare de proprietate, asta-i tot.

Tandra îi aruncă un surâs maliţios.

– Draga mea, nu am auzit de nimeni cu numele ăsta până acum.

La terminarea schimbului pentru micul dejun, Araminta îşi reluă obişnuitele căutări. De data asta însă fu diferit. De data asta u-amprenta contactă agenţiile, iar ele îi oferiră tururi virtuale ale celor mai promiţătoare cinci proprietăţi folosind drept releu un bot cu simţuri complete. Pe această bază, îşi făcu o programare pentru a vizita una dintre ele după-amiază.

De îndată ce intră pe uşă, ştiu că era potrivit pentru ea. Apartamentul ocupa în întregime etajul al doilea al unei case transformate cu trei etaje din cartierul Philburgh. La doi kilometri nord de docuri şi la trei blocuri în spatele râului, cu două dormitoare, era perfect pentru cineva care lucrează în centrul oraşului pe un salariu modest. Avea chiar şi un balcon, de pe care se putea zări puţin şi Cairns, dacă te aplecai bine peste balustradă.

Efectuă scanarea oficială de verificare cu programele de analiză moderne, recomandate de o jumătate de duzină de societăţi profesionale de dezvoltare de proprietăţi. Avea nevoie de renovare. Proprietarul actual locuise acolo timp de treizeci de ani şi nu făcuse mare lucru. Instalaţiile sanitare trebuiau înlocuite şi era nevoie de noi unităţi interne. Dar structura nu avea probleme.

– Am să-l iau, îi spuse ea agentului.

O oră de negociere cu vânzătorul o aduse la preţul de cincizeci şi opt de mii. Mai mult decât i-ar fi plăcut, dar, îi rămânea destul pentru o renovare decentă. Nu îi mai lăsa mult din care să trăiască, dar dacă termina lucrarea în trei sau patru luni, nu va avea nevoie de un împrumut de la bancă. O să fie greu: doar uitându-se în jur la holul cu capilarele de praf din podea şi ţesătura deschisă îmbătrânită a pereţilor putea vedea cantitatea de muncă implicată. În momentul acela avu un mic moment de îndoială. Haide, îşi spuse, poţi s-o faci. Asta e ce-ai aşteptat, ăsta e lucrul pe care l-ai câştigat.

Trase aer în piept şi părăsi apartamentul. Trebuia să se întoarcă acasă şi să facă un duş. Spray-ul igienizant nu mai putea face faţă mult timp. Şi apoi putea să se schimbe şi să iasă din nou. Erau o mulţime de baruri în Colwyn City despre care auzise, dar nu le vizitase niciodată.

Troblum se trezi în două din dormitoarele penthouse-ului. El, cel real, era întins pe un pat făcut dintr-o spumă specială care îi susţinea confortabil corpul mare, oferindu-i un somn decent. Aceasta fusese camera Catrionei, decorată cu ţesături şi ornamente excesiv de roz. O mulţime din suprafeţe erau pufoase, o cameră de fetiţă cu care era acum destul de obişnuit. Sensoriumul lui paralel provenea de la o legătură de îngemănare cu solido-ul lui Howard Liang, un agent Starflyer care făcuse parte din misiunea de dezinformare. Howard se afla în dormitorul principal al penthouse-ului, unde împărţea un pat imens circular cu cele trei fete. Acesta era un alt aspect al solido-urilor pe care Troblum îl rafinase de-a