– Și mai ce?

– Ne luptăm, dar ne luptăm și între noi. Tardivat oftă. Sunt sate și familii aici care au conflicte încă de la Revoluție. Unii se folosesc de Gestapo ca să-și atace dușmanii, alții de Maquis. Nu toate conflictele care se doresc rezolvate sunt cu invadatorii.

Minunat. Politică. Nu tocmai punctul forte al lui Nancy.

– Și Gaspard nu se bagă?

– Își lasă oamenii să prade fermele dușmanilor.

Tardivat se opri în întuneric, apoi continuă de parcă era ghidat de o mână invizibilă. Cărarea deveni mai abruptă și mai îngustă.

– Asta n-o să se-ntâmple cât sunt eu aici, spuse Nancy ferm.

Poate că toate antrenamentele alea fizice nenorocite fuseseră o idee bună. Suna mai bine când spuneai lucruri de genul ăsta fără să gâfâi.

Ajunseră la lizieră pe când prima geană a zorilor lumina în umbre gri și argintii, pe măsură ce noaptea se retrăgea.

– O să plătim tot ce luăm, spuse Nancy. Asta va fi o operațiune militară. Asta înseamnă reguli. Noi nu suntem nemți. Noi suntem ăia buni și o să ne purtăm ca atare.

Tardivat oftă.

– Cum zici tu, căpitane.

Nancy își întoarse privirea spre el. Putea să păstreze parașuta, dar să dea dracu’ dacă îi permitea să vorbească pe tonul ăla cu ea. Inspiră adânc, gata să-i explice asta în propoziții scurte și acide. Văzu cum bărbatul se uită brusc în sus urmărind o mișcare venită peste umărul ei. Prea târziu. Începu să se întoarcă, apoi ceva o lovi în cap și totul se întunecă.

Capitolul 23

Nu murise. Asta fu prima descoperire. Morții nu simțeau durere, iar Nancy era în agonie. Deschise ochii. Vedea o luminiță și simțea miros de paie și pleavă. Cineva îi pusese un sac de nutreț peste cap. Încercă să se miște. Nu reuși. Stătea în capul oaselor pe un soi de scaun, cu mâinile legate la spate. Durerea urlătoare din mușchii brațelor o trezise. Avea și gleznele legate și îi luaseră încălțămintea. Sub ciorapii de mătase simțea pământul tare. Săltă capul și respiră încet, cu grijă. Aerul era răcoros. Vântul adia prin copaci. Era deci încă în munți, încă la țară, iar acela era un hambar, acaretul vreunei ferme, nu sediul Gestapo din Montluçon.

De afară se auzeau voci, iar apoi ecourile lor pe măsură ce intrau. Voci de bărbați, desigur, mai mulți de unul, deși doar unul vorbea – restul râdeau și aprobau.

– Se pare că micuța noastră musafiră s-a trezit.

Bărbatul vorbea în franceză, cu voce joasă și răgușită.

Începe spectacolul, Nancy.

Cineva îi smulse sacul de pe cap și se trezi uitându-se la un bărbat bărbierit și cu fața rotundă. Avea un ochi acoperit.

– Ce curviștină frumușică au trimis! Mult mai arătoasă decât boul ăla pe care îl bat acum în celulă.

Oare știe ceva de Henri? Nu, concentrează-te, Nancy, vorbește despre Southgate.

– Sperau că țâțele o să-ți salveze capul, nu-i așa? Ai venit să ne faci pe noi, francezii, să ne târâm ca să facem pe plac Angliei, proasto?

Ea îl privi din cap până în picioare. Unii dintre cei din spatele lui păreau că se simt inconfortabil.

– Așa e, Gaspard, răspunse Nancy păstrându-și calmul. Mi-au spus chiar să mi-o trag cu tine dacă ajută la ceva. Dar știi, acum nu reușesc să mă hotărăsc între tine sau pastila cu cianură.

Câțiva bărbați rânjiră. Indiferent la ce se așteptaseră de la o femeie trimisă de englezi, cu siguranță nu se așteptau să iasă asemenea cuvinte din gurița ei drăgălașă și într-o franceză colocvială fluentă. Gaspard – da, cu siguranță ăsta era Gaspard – Nancy tresări. Era momentul să profite de avantaj.

– Dar pot să-ți ofer ajutor din Londra. Ajutor real. Arme, bani. Orice ți-ar trebui ca să-ți câștigi țara înapoi.

– Aiurea! Ne vreți țara. Vreți să jucăm după cum ne cântați voi.

– Poți să ai încredere în mine.

– Să bat palma cu dracul. Sunteți mai răi ca nemții, târfă mincinoasă!

Se aplecă peste ea și îi simți izul de transpirație, mirosul acru de haine nespălate.

Nancy vorbi cu o undă de batjocură.

– Doamne! Ăla e cuvântul tău preferat, nu-i așa? Îți dă fiori? N-ai mai văzut o femeie de mult?

Bărbații din spatele lui continuau să rânjească.

– Dacă poți să-ți scoți capul dintre picioarele mele și să asculți, îți spun că am venit aici ca aliat. Arme. Bani. Ajutoare pentru familii și informații de la Londra. Cât despre restul, îl ai în față pe Șoarecele Alb din Marsilia și un patriot francez la fel de înfocat ca oricare dintre voi..., dobitocilor.

Tipii din spatele lui