biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Istorie » Caderea Constantinopolelui vol.2 descarcă iubiri de poveste online gratis .PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Caderea Constantinopolelui vol.2 descarcă iubiri de poveste online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:

1
0
1 ... 46 47 48 ... 144
Mergi la pagina:
lui imperioasă de a-şi extinde stăpânirea până la marginile lumii? Popoarele mari şi puternice sunt desemnate de providenţă să subjuge pe cele slabe, decadente. În lume primează forţa, Mahmud! Iar învingătorii au întotdeauna dreptate! Cuceritorii romani au ţinut seamă de drepturile popoarelor pe care le-au cotropit? Alexandru cel Mare, Caesar, Attila, Genghis Khan, Timur Lenk au ţinut seamă de cioturi când şi-au fundat imperiile? Nici eu n-am să ţin seamă de aşa-zisele drepturi ale basileului Constantinos, ori de ale Bizanţului muribund! Popoarele, ca şi indivizii, au destinul lor. Unele se nasc, trăiesc şi mor în obscuritate, deopotrivă cu arbuştii mărunţi, rahitici, care cresc în umbra marilor copaci. Altele sunt călăuzite de stele şi îşi găsesc locul printre aştri. Imperiul Otoman se află astăzi în plină expansiune. Treptat va înghiţi Europa, Asia şi Africa, astfel încât puterea sa se va întinde de la Coloanele lui Hercule până la Mările Chinei. Catedralele din Franţa şi pagodele din Kitai vor deveni grajdurile cailor noştri, împăraţii, regii şi principii vor îngenunchea spre a-mi face din spinările lor încovoiate scară, pe care să o folosesc pentru a-mi încăleca armăsarul. Împărătesele, reginele şi principesele îmi vor spăla picioarele şi mi le vor şterge cu părul lor, pe care odinioară străluceau diademele. Sultanul râse ciudat: Să nu-ţi închipui, Mahmud, că mă las furat de fantasme. Tot ce ţi-am spus acum se va împlini! Dacă nu astăzi, mâine, dacă nu mâine, poimâine! Dar rezultatul va fi acelaşi! Vom cuceri lumea!

Se ridică de pe sofa şi începu să se plimbe pe covoarele orientale aşternute pe jos. Umbra-i uriaşă, proiectată de lumina lumânărilor, se contura mişcătoare pe pânza împletită cu aur a cortului imperial.

– Sarcina mea nu este uşoară, Mahmud. Resursele umane ale imperiului meu sunt enorme, dar nu nelimitate. Pentru a-mi atinge scopul, trebuie să dau dovadă de abilitate. În vreme ce mă pregătesc de război, clamez iubirea de pace. Popoarele, încrezătoare în făgăduielile mele, îşi vor vedea în linişte de treburi. Dar când voi lovi, şocul va fi atât de brusc, de violent, încât popoarele atacate şi aliaţii lor nici nu vor avea timp să se dezmeticească.

Prinţul Mahmud îi sorbea vorbele. Cu toate defectele lui, sultanul avea cap politic.

– Ai văzut bazinele cu peşti din grădinile palatului meu de la Adrianopole? continuă Mehmed. Sunt acolo nişte peşti mari, răpitori. În jurul lor zburdă cu inconştienţă tot felul de peştişori mărunţi, înveşmântaţi în culorile curcubeului. Peştii prădalnici stau la pândă, nemişcaţi, înşelând vigilenţa fiinţelor acvatice zglobii şi mărunte. Când prada aleasă se apropie fără grijă, peştii mari atacă fulgerător, înghiţind-o într-o frântură de secundă.

Sultanul luă de pe tavă un pumn de stafide, iar după ce le înghiţi, îşi reluă monologul:

– Trebuie să te bizui pe prostia conducătorilor de popoare şi a consilierilor lor, care se lasă înşelaţi ca şi peştişorii din bazinele mele. Înainte de a-l ataca pe emirul Ibrahim, care a avut îndrăzneala să se intituleze sultan al Karamaniei, am clamat Europei via mea dorinţă de pace. Îmi asiguram spatele, ca să nu fiu prins între două focuri. Când m-am năpustit asupra Constantinopolelui, am declarat potentaţilor mahomedani din Africa şi din Asia că unicul meu ţel este nimicirea ultimului bastion creştin din cuprinsul imperiului meu. Mâine va veni rândul Egiptului, al ţărilor arabe, al Persiei. Atunci voi trimite emisari în Apus spre a-i asigura pe suveranii creştini că nu mai am nici o pretenţie asupra Europei şi că unicul obiectiv al politicii mele este constituirea unui puternic stat turc, tampon între lumea creştină şi lumea mongolă... Ai să-mi spui, Mahmud, că manevrele astea nu se pot repeta la infinit, că duşmanii Imperiului Otoman se vor trezi odată şi odată din amorţire şi se vor alia spre a mă zdrobi. Teoretic, perspectiva este îngrijorătoare. Practic, jocul acesta de basculă se poate repeta la infinit, dând de fiecare dată rezultate excelente. Am impresia că oamenii politici sunt asemenea unor bărbaţi încornoraţi. Deşi ştiu că sunt înşelaţi, abia aşteaptă să li se ofere o scuză aparent plauzibilă, spre a evita o criză cu urmări imprevizibile. Laşitatea popoarelor şi orbirea căpeteniilor nu-şi au margini.

„De ce îmi spune Mehmed toate astea? se întrebă intrigat prinţul. Ce urmăreşte? Omul ăsta începe să mă pună pe gânduri!”

Intuindu-i parcă întrebarea, sultanul îi zâmbi.

– Într-o zi, nu prea îndepărtată, ai să fii chemat să slujeşti interesele superioare ale imperiului. Mă bizui pe tine, fiindcă între noi există o simbioză, Mahmud. Ţi-am câştigat şi sufletul şi trupul.

Făcu o pauză, apoi adăugă:

– Nimic din ceea ce am vorbit acum să nu transpire dincolo de pereţii acestui cort!

– Jur, Înălţimea-ta!

– N-am nevoie de legăminte! Numai un imbecil şi-ar da frâu liber gurii! Interesul tău e să taci!

Prinţului nu-i plăcu ultima frază, căci dezvăluia existenţa unui sâmbure de îndoială în sufletul padişahului. Acesta reluă:

– Sunt încredinţat că cele patru corăbii care i-au dat atâta de furcă lui Balthoglu nu sunt avangarda unei flote creştine, aşa cum se teme Khalil. Spun asta fiindcă am ajuns să-i cunosc pe suveranii din Apus. Sunt îngâmfaţi, proşti şi, pe deasupra, divizaţi. În acest chip îmi slujesc interesele fără să-şi dea seama. Francezii, îmi vând armament pe care-l plătesc cât nu face. Le cumpăr astfel neutralitatea. Regele Charles l-a mazilit pe Jacques Coeur, omul nostru, dar îi urmează politica. Atitudinea lui faţă de noi îi scandalizează pe ceilalţi monarhi, care stau în expectativă, dându-mi indirect mână liberă la porţile de răsărit ale Europei. Ai înţeles, Mahmud?

– Am înţeles, Înălţimea-ta.

– După înfrângerea lui Balthoglu, am tras o învăţătură.

Prinţul era oarecum dezorientat de modul cum trecea sultanul de la un subiect la altul.

– Am înţeles, Mahmud, că este nechibzuit să dau prea multă libertate de iniţiativă sfetnicilor mei, că eu singur trebuie să mă înham la lucru. De azi înainte voi fi propriul meu prim-ministru, propriul meu comandant de oşti, propriul meu amiral... Ieri, după ce l-am destituit pe Balthoglu, m-am pomenit cu Hamza-Paşa că mi se aruncă la picioare. „Stăpâne, dacă mă faci mare amiral, mă leg în faţa lui Allah să nimicesc flota ghiaurilor fără ca tu să pierzi o singură galeră.” Deşi ştiam că priceperea

1 ... 46 47 48 ... 144
Mergi la pagina: