lui în treburile navale este mărginită, i-am satisfăcut dorinţa. De ce? Fiindcă este un bun executant, deşi îi lipseşte orice iniţiativă. De azi înainte, Hamza va fi braţul meu şi nimic mai mult. Încă de acum un an trebuia să iau această hotărâre. Stăpânul care-şi lasă gospodăria pe mâna slugilor ajunge să cerşească la drumul mare.

Sultanul luă o smochină şi îşi înfipse dinţii în carnea-i parfumată.

– Sunt încredinţat, Mahmud, că printre supuşii mei se află multe minţi luminate, capabile să mă slujească fără greş. Din nefericire, nu am cum să ajung la ele, fiindcă în jurul meu înalţii demnitari alcătuiesc un cordon sanitar, împiedicând pe eventualii lor concurenţi să se apropie de mine. Mai toate aceste căpetenii militare, politice ori religioase au pus mâna pe putere datorită jocurilor de culise, vicleşugurilor, slugărniciilor. Mi-e scârbă de toţi oamenii ăştia!

Sultanul tăcu. Restul gândurilor şi le păstră pentru sine. Nu-i spuse, de pildă, prinţului Mahmud că în noaptea aceasta hotărâse să-i piardă şi pe Khalil, şi pe Zaganos, şi pe Yakub-Paşa, şi pe Işak-Paşa, şi pe mulţi alţii. Nu-i va mazili pe toţi deodată, ci unul câte unul, spre a nu da ocazie nemulţumirilor să se unească împotriva lui. Îi va asmuţi pe unii contra celorlalţi, îşi va face din fiecare o coadă de topor. Deprinşi cu regulile vechiului joc, vor pica pe rând în capcană.

Mehmed nu era atât de sigur pe sine pe cât voia să pară. Cu câteva ore înainte de a-l demite pe Balthoglu, primise la cartierul său general o scrisoare semnată de Şeikh Al Şemseddin, o foarte temută căpetenie religioasă, care-i reproşase cu asprime greşelile săvârşite de la urcarea sa pe tron, scoţând în evidenţă lipsa-i de autoritate faţă de generalii ce-şi dovediseră incompetenţa în operaţiile de război purtate pe uscat şi pe mare. Şemseddin îi dăduse un avertisment sever, invitându-l să nu nesocotească opinia acelor turci care-l făceau răspunzător pentru înfrângerile suferite de flota otomană. Un nou eşec îi va înstrăina respectul şi dragostea poporului.

Lectura scrisorii îi răscolise mânia. Apoi îl împresurase frica. Îi reveniseră în minte tulburările care cuprinseseră armata în cursul primei lui domnii. Şemseddin îl îndemna să smulgă răul din rădăcină. Oamenii de seama lui Şemseddin nu trebuiau urgisiţi. Un suveran înţelept îşi pleacă urechea la glasurile celor ce-i dezvăluie racile pe care sfetnicii interesaţi se străduiesc să le ţină ascunse.

După ce îngădui lui Mahmud să se retragă, se întinse pe sofa, cu mâinile cruce sub cap, şi, aţintindu-şi privirea spre ciucurii de mătase care atârnau din lampa chinezească prinsă de tavanul cortului, angaja un dialog cu propriul său cuget. Trebuia să găsească o dezlegare a crizei intervenite în desfăşurarea războiului. Un succes militar i-ar reface prestigiul şi ar ridica moralul armatei. Se spune că noaptea este un bun sfătuitor. Zorii îl găsiră pe Mehmed într-o stare de excitare nervoasă greu de stăpânit. Găsise soluţia!

Comandanţii de armate, convocaţi în consiliu în primele ore ale dimineţii, se înfăţişară la marele cartier imperial plini de curiozitate, dar şi de teamă. Când îl văzură pe sultan făcându-şi preocupat apariţia în încăperea hărţilor, intuiră că se pregăteau mari evenimente.

Fără a le da timp să răsufle, Mehmed îi încunoştinţă că hotărâse să preia comanda efectivă a operaţiilor militare. Avea de gând să-şi inaugureze activitatea dând o lovitură decisivă flotei bizantine.

Hamza-Paşa, noul mare amiral, făcu un pas înainte:

– Ordonă, Mărite Stăpâne, să cuceresc Cornul de Aur! Fac legământ să-ţi îndeplinesc porunca în patruzeci şi opt de ore!

Sultanul îi făcu semn să tacă, apoi reluă:

– Pentru că marele lanţ al bizantinilor nu poate fi forţat - dovada am avut-o - am decis să schimb tactica folosită până acum în chip atât de păgubitor pentru noi. Vreau să introduc prin surpriză câteva zeci de nave de-ale noastre în Cornul de Aur, transportându-le pe uscat.

Generalii se priviră nedumeriţi: înnebunise padişahul? Mehmed le desluşi îndoielile.

– Acum paisprezece ani veneţienii şi-au transportat câteva galere de pe râul Adige pe lacul Garda utilizând nişte platforme cu roţi. Succesul acestei operaţii mi-a dat ideea să o repet, adaptând-o condiţiilor locale. Arătă generalilor harta capitalei bizantine: După cum vedeţi aici, Cornul de Aur constituie un golf în formă de triunghi ascuţit, flancat la sud-vest de

Constantinopolele propriu-zis, iar la nord-est, de cartierul genovez al Galatei. Operaţia tactică imaginată de mine este simplă. Optzeci de nave cu echipajele lor cu tot vor fi transportate pe uscat din Bosfor în Cornul de Aur. Va fi de ajuns să escaladăm povârnişul unui deal care nu depăşeşte înălţimea de două sute de picioare şi să coborâm apoi de-a lungul Văii Izvoarelor până la Cornul de Aur. Pe acest traseu vom construi un drum larg, necesar transportării pe uscat a vaselor noastre.

În pofida tinereţii sale, Mehmed era un fin psiholog. Vizirii şi generalii îl ascultau cu atenţie, fără ca vreun muşchi al feţei să se contracteze, tulburându-le imobilitatea. În ochii lor citi însă o stupoare pe care nu erau în stare să şi-o ascundă. Pe Hamza-Paşa îl trecură sudorile. O bătălie navală clasică nu l-ar fi impresionat, îl înspăimânta însă perspectiva executării acestei fantezii imperiale. Dacă va da greş, va împărtăşi soarta lui Balthoglu.

Marele vizir Khalil interveni onctuos:

– Mărite Stăpâne, înţelepciunea ta ne luminează ca un soare drumul. Trebuie să trecem de îndată la îndeplinirea hotărârii Majestăţii-tale. Dar să profităm de învăţămintele trecutului. La primul lor asediu al Bizanţului, avarii au încercat să-şi transporte pe uscat navele, fără a obţine rezultatele aşteptate.

Sultanul aruncă o privire piezişă primului său sfetnic. Sub o formă alambicată, acesta încerca să-i demonstreze şubrezenia planului.

– Prudenţa ta este de lăudat, Khalil. Dar prea multă prudenţă strică.

Marele vizir se înclină, muşcându-şi buzele.

– Nu sunt decât slujitorul gloriei tale, Luminate Stăpâne.

Ceilalţi generali nu îndrăzniră să ridice obiecţii, deşi împărtăşeau opinia marelui vizir.

Zaganos-Paşa se prosternă la picioarele sultanului.

– Sunt gata, Înălţimea-ta, să pun personal umărul la căratul corăbiilor!

Mehmed îl ajută să se ridice.

– Îmi place entuziasmul tău, Zaganos. Ti-aş fi încredinţat cu dragă inimă conducerea operaţiilor, dar de data aceasta le voi dirija personal. Cheamă-ţi inginerii, să le explic ce au de făcut! Se adresă apoi generalilor prezenţi: Cred că nu este nevoie să