face clismă cu apă sărată pe gât şi pe urmă te lasă douăzeci şi patru de ore să te chinuieşti de sete în boxă (Karpunici). Sau îţi freacă spatele cu răzătoarea până la sânge şi pe urmă te ung cu terebentină. Comandantul de brigadă Rudolf Pinţov a avut parte şi de una, şi de alta, ba i-au mai băgat şi ace sub unghii şi i-au turnat apă pe gât până s-a umflat şi era gata să plesnească: îi cereau să semneze un proces-verbal precum că la parada din octombrie a vrut să îndrepte brigada de tancuri asupra guvernului*. Iar de la Alexandrov, fost director al secţiei artistice a Asociaţiei panruse pentru relaţii culturale cu străinătatea, care este aplecat într-o parte din pricina coloanei vertebrale rupte, care nu-şi poate stăpâni lacrimile, poţi să afli cum bate (în 1948) însuşi Abakumov17.

  Da, da, însuşi ministrul securităţii de stat Abakumov, căruia nu-i repugnă câtuşi de puţin să presteze această muncă brută (Suvorov18 în linia întâi!), nu se dă în lături uneori să pună mâna pe bastonul de cauciuc. Cu şi mai multă plăcere bate adjunctul său Riumin19. El face asta la Suhanovka, în cabinetul de anchetă „al generalului”. Cabinetul are pereţii în lambrluri de nuc, draperii de mătase la ferestre şi uşi, pe duşumea – un covor mare persan. Ca să nu se pângărească această frumuseţe, pentru victimă, peste covor, se aşterne un preş

  *într-adevăr. El a condus brigada la paradă, dar. Nu se ştie de ce, nu a îndreptat-o asupra guvernului. De altminteri, asta nu se pune la socoteală. Totuşi, după ce a fost supus acestor torturi universale, a primit. Zece ani de la OSO. Într-atât jandarmii înşişi nu credeau în realizările proprii.

  murdar, presărat cu pete de sânge. La bătăi, pe Riumin nu îl asistă un gardian simplu, ci un colonel. „Care va să zică, spune Riumin politicos, mângâind bastonul de cauciuc cu diametrul de vreo patru centimetri, proba cu somnul a [i trecut-o cu cinste. (Alexander Dolgan i-a păcălit, izbutind să reziste o lună fără somn: dormea în picioare.) Acum vom încerca bastonul. La noi nu se rezistă mai mult de două-trei reprize. Daţi jos pantalonii şi culcaţi-vă pe preş.” Colonelul se aşază pe spinarea victimei. Dolgan se pregăteşte să numere loviturile, încă nu ştie ce înseamnă lovitura cu bastonul peste nervul sciatic, dacă fesele aproape i-au dispărut de nemâncare. Durerea nu este resimţită în locul loviturii, dar ai impresia că îţi plesneşte capul. După cea dinţii lovitură, victima înnebuneşte de durere, îşi rupe unghiile, înfigându-le în preş. Riumin loveşte, străduindu-se să nimerească precis. Colonelul striveşte cu corpul lui de namilă – este exact o muncă potrivită pentru cele trei stele mari de pe epoleţi ca să -l asiste pe atotputernicul Riumin! (După această repriză, victima nu mai poate merge, dar nici nu este dusă pe sus de gardieni, ci târâtă pe duşumea. Curând fesele i se umflă într-o asemenea măsură, încât îi este imposibil să se mai încheie la pantaloni. Aproape că n-a rămas nici o urmă roşie de la lovituri. Se declanşează o diaree feroce, şi Dolgan, stând pe hârdăul din celula sa, râde în hohote, îl mai aşteaptă încă repriza a doua şi a treia, îi plesneşte pielea; Riumin, turbat de furie, începe să -l lovească peste burtă, îi sparge peritoneul, şi intestinele se revarsă sub forma unei hernii imense. Arestatul este dus la spitalul din închisoarea Butârki cu peritonită şi temporar sunt întrerupte încercările de a -l sili să facă o mârşăvie.)

  Uite aşa te pot schingiui şi pe tine î După aceasta ţi se va părea o mân-gâiere de părinte când anchetatorul Danilov din Chişinău îl loveşte pe preotul Viktor Şipovalnikov cu vătraiul după ceafă şi îl trage de părul împletit în coadă. (Pe slujitorii bisericii este comod să-i tragi de cozi, iar pe mireni de barbă şi să-i târăşti dintr-un colţ al cabinetului într-altul. Pe Richard Ahola, un finlandez din garda roşie, care a participat la prinderea lui Sidney Reilly şi a comandat o companie când a fost înăbuşită revolta din Kronstadt, l-au prins cu un cleşte când de o jumătate, când de alta a mustăţii lui impozante, ridicân-du -l şi ţinându -l suspendat câte zece minute.)

  Dar cel mai cumplit, din ceea ce pot face cu tine, este să te dezbrace de pantaloni, să te aşeze jos, pe spate, cu picioarele desfăcute, pe care se aşază aju. Toarele (bravul coip al sergenţilor), ţinându-te de braţe, iar anchetatorul – nu se sfiesc nici femeile – se aşază între picioarele tale desfăcute şi cu vârful ghetei (ori al pantofului), treptat, cu măsură şi din ce în ce mai tare, striveşte de duşumea ceea ce, cândva, te făcea bărbat, te priveşte în ochi şi repetă, şi repetă întrebările ori propunerile de trădare. Dacă nu apasă înainte de vreme puţin mai tare, vei mai avea încă cincisprezece secunde să strigi că recunoşti totul, că eşti gata să-i bagi în închisoare pe acei douăzeci de oameni pe care îi cer de la tine, ori să calomniezi în presă tot ce ai mai scump…

  Şi să te judece Dumnezeu, nu oamenii…

  — Nu-i nici o scăpare! Trebuie să recunoaştem totul! Şuşotesc turnătorii introduşi în celulă.

  — O socoteală simplă: trebuie să ne păstrăm sănătatea! Spun oamenii lucizi.

  — Alţi dinţi n-or să-ţi mai pună, îţi i’ace un semn din cap unul care nu-i mai are.

  — Oricum, or să te condamne, fie că mărturiseşti, fie că nu mărturiseşti, conchid cei care au pătruns esenţa lucrurilor.

  — Pe cei care nu semnează îi împuşcă! Proroceşte încă unul dintr-un colţ. Ca să se răzbune. Să nu rămână nici o urmă de felul cum s-a desfăşurat ancheta.

  — Iar dacă mori în cabinet, or să comunice rudelor că ai fost condamnat la lagăr fără drept de corespondenţă. N-au decât să te caute.

  Iar dacă eşti un comunist ortodox, de tine se va apropia pe nesimţite un alt ortodox şi, uitându-se în jur cu duşmănie, ca să nu asculte cei