copilului, care aduc naşilor daruri (însoţite neapărat de colaci), în schimbul mesei sărbătoreşti pe care aceştia o organizează şi care consfinţeşte noua legătură de rudenie ce s-a creat.

  În relaţiile dintre moaşă şi copil sau între naş şi fin, simbolul legăturilor ce se creează şi se menţin este dăruirea reciprocă de colaci. „A merge cu colac" la moaşă sau la naş, la anumite date fixe din an, este actul a cărui obligativitate morală, recunoscută în colectivităţile tradiţionale, este respectată cu stricteţe, în Transilvania, timp de opt ani de la naşterea copilului, în ziua de Crăciun sau în lunea Paştelui, se duce moaşei o „pupăză", în alte zone (Gorj, Ialomiţa) mama trimite naşei colac mare înainte de botez şi, apoi, la fiecare An Nou, La rândul lor, moaşa şi naşa răspund prin oferirea de daruri însoţite de colaci pentru „nepoţi" încă de la naşterea lor, acest schimb intrând în normele tradiţionale de viaţă. Obiceiul cunoscut în Oltenia la Anul Nou, „datul copiilor la grindă", este marcat festiv de un colac mare împletit şi frumos împodobit, cu „flori" din aluat, dăruit de moaşă copilului, care vine cu plocon, Acest colac are în concepţia tradiţională rosturi festive, dar şi magice, de influenţare benefică a viitorului copilului.

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru")

  Masa Moaşei e o petrecere a mamelor dobrogene la casa femeii care le-a moşit copiii. Are loc în ziua a treia după Bobotează. în ziua de Sântion de Iarnă, moaşa merge cu apa sfinţită şi cu un buchet din flori şi frunze verzi de muşcată pe la „nepoate" pentru a le invita la petrecere, Plocoanele aduse de fiecare mamă (colac, cârnat, jumări, carne de porc, o sticlă cu vin) sunt aşezate pe masă, în jurul colacului moaşei.

  Ceremonia începe cu tămâierea nepoatelor şi aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moaşei este rupt fn mai multe bucăţi şi împărţit nepoatelor care îşi prorocesc, după pâinea primită (de la marginea sau mijlocul colacului, mai mare sau mai mică), dacă mai nasc sau nu copii, dacă copiii vor fi fete sau băieţi, Urmează apoi petrecerea, cu mâncare şi băutură, cu joc, glume şi voie bună. în timpul mesei, una din nepoate strânge darul,

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an")

  O DRAGOSTE, PLECAREA, MAI DEPARTE., Masa de pomană, cu dublul ei rol de asigurare a legăturilor cu generaţiile ascendente şi cu generaţia în viaţă, se adresează deopotrivă forţelor invizibile ale celor plecaţi „în lumea cealaltă", cât şi celor din lumea prezentă. De aceea, principala condiţie a meniului alcătuit (ca şi a ofrandelor ce se oferă) este să conţină mâncare preparată prin fierbere, întrucât, conform credinţelor tradiţionale amintite deja, morţii se hrănesc cu fum, abur, miros (o întoarcere în timp la obiceiul roman de a arde pe altar carne şi resturi ale animalului sacrificat pentru ca fumul şi mirosul să hrănească zeii),

  (Ofelia Văduva-„Paşi spre sacru") „Colacul de ţărână": Pentru prepararea acestei pâini de înmormântare, spicele trebuie adunate cu mâna de o femeie în vârstă sau de o fetiţa (deci „curată"), boabele de grâu desprinse prin frecarea în palme, râşnite între două pietre sau pisate în piuă, făina cernută cu sită deasă, iar aluatul frământat timp cât mai îndelungat.

  (din Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru")

  COLIVĂ PENTRU CEI PRIBEGI

  Citez din spusa maicăi Lucia de la mănăstirea Nămăieşti – Argeş: „coliva este o legătură între viaţă, moarte şi viaţă veşnică"; „grâul simbolizează pe cei drept credincioşi ce vor fi mântuiţi la judecata de apoi; zahărul sau mierea reprezintă virtuţile celor sfinţi iar nuca, optimismul victoriei vieţii asupra morţii, prin învierea Mântuitorului Nostru", „Coliva se face obligatoriu, de la încetarea din viaţă a unei fiinţe dragi (momentul înmormântării) în fiecare sâmbătă, până la pomana de 6 săptămâni", „Nu există zile de pomenire a celor adormiţi în care să nu se prepare coliva".

  • 1 kg grâu * 500 g zahăr

  • 1 linguriţa coajă de lămâie • 1 linguriţă coajă de portocală,

  • 1 linguriţă zahăr vanilat * 1 vârf de cuţit praf scorţişoară sare, după gust * zahăr pudră bomboane, praf de cacao

  • 500 g miez nucă, măcinat + 200 g pentru ornat

  • Grâul se spală în 9 ape reci (ceremonie obligatorie) şi în 2 ape calde

  * Se pune să undească la fiert în 2 litri apă, pe foc foarte mic, vas acoperit • Vasul se mişcă din când în când, să nu se lipească grâul

  Când s-au muiat boabele, se acoperă cu cârpe şi se să se răcească 3-4 ore

  Se scurge, dacă e cazul, se adaugă zahărul, nuca, coaja de lămâie şi portocală, zahărul vanilat, puţină sare

  Se frământă până se face pastă moale

  :*Se face pe o tavă sau un platou o movilită frumoasă şi rotundă după gust

  * Se pudrează cu zahăr, scorţişoară şi nucă fin măcinată • Se-scrie cruce cu bomboane sau praf de cacao peste toate

  Coliva se sfinţeşte, se stropeşte cu vin şi se împarte de pomană.

  Coliva nu este neapărat strict funerară, în anumite zone grâul fiert cu miere şi miez de nuci (sau sulf ă de seminţe de cânepă) se mănâncă, tot sacramental, la Masa de Ajun a Crăciunului, în Ajunul Bobotezei, dar şi în unele zile de sărbătoare ale primăverii, ca lucru binecuvântat de dulce.

  Coliva ciumei se face în Mărginimea Sibiului de Sfântul Haralambie, patronul ciumei, şi se dă păsărilor, dacă sunt atinse de molime, sau se împrăştie peste holde, împotriva insectelor şi grindinei.

  Coliva luî Sân Toader: Grâul, respectiv coliva, despre care ni-i vorba, se pregăteşte în cele multe părţi astfel: se pisează bine în piuă, se cerne şi se pune apoi la foc să fiarbă. După ce a fiert de ajuns, se frământă puţin şi se pune şi puţină sare în el. Astfel pregătit, se pune într-o strachină, se netezeşte bine pe deasupra şi apoi se duce cu strachină cu tot la biserică, Unele femei mai cunoscătoare şi