Cărți «Zece Negri Mititei citește romane de dragoste PDF 📖». Rezumatul cărții:
A fost o experienţă psihologică interesantă. Eram sigur că ajungea conştiinţa vinei, starea de tensiune nervoasă provocată de uciderea unui om, ca şi sugerarea hipnotică a lucrurilor din jur — ca să-şi ia viaţa. Şi n-am greşit. Vera Claythorne s-a spânzurat sub ochii mei (stăteam în umbra şifonierului).
Şi acum, ultima scenă. M-am dus, am ridicat scaunul şi l-am pus lângă perete. Am căutat revolverul şi l-am găsit în capul scărilor, unde îl scăpase fata. Am avut grijă să păstrez amprentele ei.
Şi acum?
Voi termina de scris mărturisirea. O voi închide sigilată într-o sticlă, iar sticla o voi arunca în mare.
De ce?
Da, de ce?
Ambiţia mea a fost să inventez o crimă misterioasă, pe care nimeni să n-o poată rezolva.
Dar nici un artist, îmi dau seama acum, nu se mulţumeşte numai cu arta. Există o dorinţă firească de celebritate care nu poate fi negată.
Am, o mărturisesc cu toată umilinţa, o dorinţă omenească vrednică de dispreţuit — vreau ca cineva să ştie cât de deştept am fost...
În toate acestea, am presupus că misterul Insulei Negrului va rămâne nerezolvat. S-ar putea, desigur, ca poliţia să fie mai inteligentă decât cred.
Există, la urma urmei, trei indicii.
Unul: poliţia ştie foarte bine că Edward Seton a fost vinovat. Ştie, deci, că unul dintre cei zece pe insulă nu era ucigaş sub nici o formă, şi urmează, paradoxal, că în mod logic persoana aceea trebuie să fie ucigaşul.
Al doilea indiciu se află în al şaptelea vers al poezioarei. Moartea lui Armstrong este asociată cu un laţ în care a căzut — sau, mai degrabă în care a fost făcut să cadă! Asta înseamnă că în acel moment apărea în mod clar un fel de hocus-pocus — deci, era evident că Armstrong s-a lăsat păcălit şi trimis la moarte. Era un indiciu care putea deschide o linie de cercetare promiţătoare. Pentru că, la vremea aceea, existau numai patru persoane şi din ele, e limpede că eu eram singurul în stare să-i inspire încredere.
Al treilea indiciu este simbolic. Felul în care moartea m-a stigmatizat pe frunte cu semnul lui Cain.
Mai sunt, cred, puţine de spus.
După ce voi încredinţa mării sticla cu mesajul, mă voi duce la mine în cameră şi mă voi întinde în pat. De ochelari am ataşat un şnur negru foarte fin, un elastic de fapt. Mă voi lăsa cu toată greutatea pe ochelari. Elasticul îl voi trece în jurul clanţei, iar de el voi lega, nu prea solid, revolverul. Iată ce cred că se va întâmpla:
Mâna mea, protejată de o batistă, va apăsa pe trăgaci. Mâna îmi va cădea apoi într-o parte. Revolverul, împins de elastic, se va îndrepta spre uşă; izbit de clanţă, se va detaşa de elastic şi va cădea. Elasticul, eliberat, va atârna inocent de ochelarii de sub mine. O batistă pe podea nu va suscita nici un fel de nedumerire.
Voi fi găsit, întins în pat, împuşcat în frunte, conform notelor făcute de tovarăşii mei.
Atunci când vor fi examinate corpurile noastre, nu se va putea stabili cu precizie ora când a survenit moartea.
Când marea se va linişti, vor veni de pe coastă bărci şi oameni.
Şi vor găsi zece cadavre şi o problemă nerezolvată pe Insula Negrului.
Semnat:
Lawrence Wargrave
Sfârşit
{1} Ţăranii (ital.)
{2} Cavaler al Ordinului Sf. Mihai si Sf. Gheorghe
{3} Ordinul pentru merite deosebite
{4} Criminal Investigation Department (Secţia de Cercetări Criminalistice).
{5} Necunoscut, anonim.