mare durere în suflet, că bolile nu sunt numai din cele ale tubului digestiv, fie din lipsa unei suficiente ingestii, fie din morbida descompunere a ceea ce a fost ingerat, aici n-au venit numai oameni sănătoşi, deşi orbi, unii dintre ei, care păreau că au sănătate să dea şi la alţii, au ajuns acum, ca şi ceilalţi, să nu se mai poată ridica din aşternuturile mizerabile, răpuşi de o gripă puternică, apărută nu se ştie cum. Şi nu se găseşte nicăieri în cele cinci saloane o aspirină să scadă febra şi să aline durerea de cap, repede s-a terminat ce mai aveau, după ce au scotocit până şi în căptuşeala poşetelor doamnelor. Ar renunţa cronicarul, din circumspecţie, la relatarea discriminativă a altor neplăceri care îi copleşesc pe mulţi din cei aproape trei sute de oameni captivi în inumana carantină, însă n-ar putea trece cu vederea cel puţin două cazuri de cancer destul de înaintat, autorităţile n-au ţinut cont de considerente umanitare când orbii au fost vânaţi şi aduşi aici, ba chiar le-au spus că legea, când se naşte, este egală pentru toată lumea şi că democraţia este incompatibilă cu tratamentele de favoare. Medici, în atâta lume, aşa a vrut ghinionul, n-avem decât unul, pe deasupra oftalmolog, exact cel de care aveam mai mare nevoie. Ajungând aici, orbul contabil, ostenit să descrie atâta mizerie şi durere, ar da drumul creionului metalic, ar căuta cu o mână tremurătoare bucata de pâine uscată pe care a lăsat-o deoparte în timp ce-şi îndeplinea obligaţia de cronicar al sfârşitului lumii, dar n-ar găsi-o, pentru că un alt orb, de mare ajutor poate fi mirosul la nevoie, o furase. Atunci, renegându-şi gestul fratern, impulsul de abnegaţie care-1 împinsese să treacă în această tabără, s-a hotărât orbul contabil că cel mai bine, dacă nu era prea târziu, ar fi să se întoarcă în al treilea salon din stânga, barem acolo, oricât i-ar tresaltă sufletul de onestă indignare împotriva nedreptăţilor făptuite de nelegiuiţi, nu va răbda de foame.

  În realitate, despre asta e vorba. De câte ori cei însărcinaţi să meargă după mâncare se întorc în saloane cu puţinul care le-a fost dat, izbucnesc, furioase, protestele. Mereu propune câte cineva o acţiune organizată, o manifestaţie masivă, prezen-tând ca argument probator forţa expansivă a numărului, atât de des dovedită şi sublimată în dialectica afirmaţie că voinţele, care de obicei doar se pot însuma, sunt totuşi capabile, în anumite circumstanţe, să se înmulţească între ele, până la infinit. Totuşi, spiritele se calmau repede, era suficient dacă vreun orb, mai prudent, mânat de intenţia simplă şi obiectivă de a cântări avantajele şi riscurile acţiunii propuse, le amintea entuziaştilor efectele mortale pe care le au de obicei pistoalele, Cei care ar merge în frunte, spunea, ştiu ce-i aşteaptă, cât despre cei din spate, mai bine să nu ne închipuim ce s-ar întâmpla în cazul foarte probabil că ne vom speria de la prima împuşcătură, mai mulţi vom muri striviţi decât loviţi de gloanţe. Ca soluţie intermediară, s-a hotărât într-un salon, iar decizia a fost comunicată celorlalţi, că nu-i vor mai trimite după mâncare pe încercaţii emisari dintotdeauna, va merge un grup mai solid, expresie evident improprie, vreo zece sau douăsprezece persoane, care vor încerca să exprime, în cor, nemulţumirea tuturor. Au fost ceruţi voluntari, însă, poate din pricina cunoscutelor avertismente ale prevăzătorilor, în nici un salon nu s-au prezentat prea mulţi pentru misiune. Dar, slavă Domnului, evidenta dovadă de slăbiciune morală şi-a pierdut importanţa, şi n-a mai fost nici măcar un motiv de ruşine, atunci când, dând dreptate prudenţei, s-a aflat rezultatul expediţiei organizate de salonul cu ideea. Cei opt curajoşi care cutezaseră au fost pe loc alungaţi cu parul, şi, dacă e adevărat că n-a fost tras decât un glonţ, la fel de adevărat este că s-a ţintit mai jos decât prima dată, ca dovadă, reclamanţii s-au jurat că 1-au auzit şuierându-le aproape de cap. Dacă a existat vreo intenţie asasină, vom afla poate mai târziu, deocamdată să-i acordăm trăgătorului beneficiul îndoielii, şi anume, fie că împuşcătura într-adevăr a fost doar un avertisment, mai serios însă, fie că şeful nelegiuiţilor s-a înşelat asupra staturii manifestanţilor, închipuindu-şi-i mai scunzi, ori atunci, supoziţie îngrijorătoare, echivocul va fi fost că şi i-a imaginat mai înalţi decât erau de fapt, caz în care intenţia de a ucide va trebui luată inevitabil în considerare. Lăsând acum deoparte aceste chestiuni mărunte, şi ţinând seama de interesele generale, cele care contează, a fost o adevărată providenţă, deşi o simplă întâmplare, faptul că reclamanţii s-au anunţat ca delegaţi ai salonului numărul cutare. Astfel, numai ei au fost pedepsiţi să postească vreme de trei zile, şi au avut mare noroc, ar fi putut să le taie aprovizionarea pentru totdeauna, aşa cum e drept să i se întâmple celui care îndrăzneşte să muşte mâna care-i dă de mâncare. N-au avut aşadar altă soluţie cei din salonul răsculat, în cele trei zile, decât să meargă din uşă în uşă implorând pomana unei coji de pâine, pentru numele lui Dumnezeu, dacă se poate cu ceva de mâncare, n-au murit de foame, bineînţeles, însă au fost nevoiţi să audă vrute şi nevrute, Cu idei de astea vă puteţi şterge pe bot, Dacă ne luam după voi, în ce situaţie eram acum, însă cel mai dureros a fost când li s-a spus, Răbdare, răbdare, nu există cuvinte mai crude, e preferabilă insulta. Iar când cele trei zile de pedeapsă au luat sfârşit şi au crezut că va răsări şi pentru ei soarele, s-a constatat că osânda nefericitului salon, unde se adăposteau toţi cei patruzeci de orbi răsculaţi, de fapt nu se terminase, hrana, care până acum de-abia ajungea pentru douăzeci, se împuţinase atât de mult încât nici zece nu reuşeau să-şi astâmpere foamea. Se poate deci imagina revolta, indignarea, şi de asemenea, s-o spunem pe cea dreaptă, faptele sunt fapte, teama celorlalte saloane, care se şi vedeau luate cu asalt de nevoiaşi, cu sufletul sfâşiat, saloanele, între datoriile clasice ale solidarităţii umane şi respectarea vechiului şi nu mai puţin clasicului precept că generozitatea bine