Părea absolut cert că păianjenii nu erau inteligenţi, corpurile fiindu-le prea mici ca să conţină ceva asemănător unor creiere. Cu greu îşi imagina unde înmagazinau energia pentru deplasare. Comportamentul lor rămînea curios de coordonat şi precis ca scop; apăreau peste tot, dar niciodată nu vizitau a doua oară acelaşi loc. Adeseori, Norton avea impresia că se aflau în căutarea unui anumit lucru, pe care încă nu-l descoperiseră.

Urcaseră pînă la Butucul central, ignorînd în continuare cele trei scări uriaşe. Nu era cîtuşi de puţin limpede cum de reuşeau să escaladeze platformele verticale, chiar în condiţiile unei gravitaţii nule; Laura emisese ipoteza utilizării unor ventuze.

Apoi, spre marea ei bucurie, obţinu specimenul mult dorit. Controlul raportă că un păianjen căzuse de pe peretele vertical şi zăcea, mort sau deteriorat, pe cea dintîi platformă. Timpul în care Laura urcă de pe cîmpie pînă sus stabili un record niciodată depăşit.

Pe platformă constată că, în ciuda vitezei reduse de impact, creatura îşi frînsese toate cele trei picioare. Ochii îi erau în continuare deschişi, dar nu reacţionau la nici un stimul extern. Laura concluzionă că şi un cadavru ar fi arătat mai „viu”, astfel că de îndată ce aduse „trofeul” la bordul lui Endeavour începu să-l disece.

Păianjenul era atît de fragil încît se desfăcea în bucăţi, aproape fără a fi nevoie de intervenţia ei. Îi dezarticulă picioarele, apoi trecu la carapacea delicată, despicînd-o după trei cercuri mari, ca pe o portocală.

După cîteva clipe de totală stupoare, căci nu conţinea nimic identificabil, Laura făcu o serie de fotografii, după care apucă bisturiul.

De unde să pornească? Să închidă ochii şi să taie la întîmplare, n-ar fi fost foarte ştiinţific.

Lama pătrunse fără a întîlni practic nici un fel de rezistenţă. Peste o secundă, ţipătul extrem de necivilizat al medicului-şef Laura Ernst răsună pe toată lungimea şi lăţimea lui Endeavour.

Sergentul McAndrews avu nevoie de douăzeci de minute să potolească cimpii alarmaţi.

34. EXCELENTA SA REGRETĂ…

― După cum ştiţi, domnilor, rosti reprezentantul marţian, de la ultima noastră întrunire au avut loc mai multe evenimente. Avem destule de analizat… şi de hotărît. Cu atît mai mult îmi pare rău că distinsul nostru coleg de pe Mercur nu este prezent…

Ultima afirmaţie nu era complet sinceră. Lui dr. Bose nu-i părea chiar atît de rău că Excelenţa Sa, ambasadorul Mercurului, era absent. În schimb îl măcina îngrijorarea. Instinctul de diplomat îi spunea că se petrecea ceva şi, în ciuda excelentelor sale surse de informaţie, nu avea nici cea mai vagă idee despre ce anume se întîmpla.

Mesajul de scuze al ambasadorului fusese politicos, fără să dezvăluie nimic. Excelenţa Sa regreta că probleme urgente şi de neamînat îl împiedicau să participe la întrunire, fie personal, fie prin intermediul hologramelor. Lui Dr. Bose îi venea însă foarte greu să creadă că exista un lucru mai urgent şi mai important decît Rama.

― Doi dintre membrii comitetului au de făcut comunicări. Pentru început, dau cuvîntul Profesorului Davidson.

Membrii Comitetului se foiră neliniştiţi. Cei mai mulţi considerau că astronomul, cu binecunoscutele sale teorii cosmice, nu era cel mai potrivit pentru postul de Preşedinte al Consiliului Spaţial Consultativ. Uneori lăsa impresia că formele inteligente de viaţă constituiau un regretabil amestec în universul maiestuos al stelelor şi galaxiilor şi că ar fi fost nepoliticos să le fie acordată o atenţie prea mare. Faptul acesta nu-i încînta pe exobiologii ca Dr. Perera, cu o părere total opusă. Pentru ei, unicul ţel al Universului îl constituia naşterea raţiunii, referindu-se plini de dispreţ la fenomenele pur astronomice. „Materie moartă” era expresia lor favorită.

― Domnule ambasador, rosti savantul, în ultimele zile am studiat comportamentul neobişnuit al lui Rama şi aş vrea să prezint concluziile la care am ajuns. Unele dintre ele sînt oarecum surprinzătoare.

Dr. Perera îl privi uimit, apoi zîmbi sarcastic. Era gata să aprobe orice ar fi reuşit să-l surprindă pe profesorul Davidson.

― În primul rînd, e vorba de întreaga serie de fenomene remarcabile petrecute pe parcursul zborului tînărului locotenent în emisfera sudică. Descărcările electrice, deşi spectaculoase, nu sînt importante. Se poate arăta destul de uşor că nu implică o energie mare. Ele au coincis însă cu o schimbare în viteza de rotaţie a lui Rama şi în poziţia sa… deci în orientarea spaţială. Acest lucru a implicat o cantitate uriaşă de energie; fulgerele care erau să-l coste viaţa pe domnul… ăă… Pak au reprezentat un subprodus minor, simple scurgeri ale uriaşilor conductori electrici de la Polul Sud.

De aici trag două concluzii. Atunci cînd o navă ― şi în ciuda dimensiunilor sale fantastice, Rama este o navă ― îşi schimbă poziţia, asta semnifică o schimbare de orbită. Sîntem deci obligaţi să luăm în serios afirmaţiile celor care susţin că Rama nu se întoarce în spaţiu, ci se pregăteşte să devină un însoţitor al Sistemului nostru Solar.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci Endeavour trebuie să fie pregătită să aprindă jeturile (aşa se spune despre nave, nu?) în orice clipă. Cît timp este ataşată fizic de Rama se găseşte într-un pericol real. Bănuiesc că domnul comandant Norton e deja conştient de această posibilitate, însă cred că ar fi bine să-i avertizăm încă o dată.

― Vă mulţumesc, profesore Davidson. Da… Dr. Solomons?

― Aş dori să completez afirmaţiile antevorbitorului meu. Se pare să Rama şi-a schimbat orbita fără să utilizeze jeturi, sau alte dispozitive cu reacţie. Acest lucru, mi se pare, permite doar două ipoteze.

Prima: Rama este dotat cu giroscoape interne, sau cu echivalente ale acestora. În acest caz, ele ar trebui să fie enorme. Unde se găsesc? A doua ipoteză ar răsturna întreaga fizică cunoscută nouă; Rama posedă un sistem de propulsie fără reacţie. Aşa-zisul Motor Cosmic, în care profesorul Davidson nu crede… Dacă lucrurile se prezintă astfel, Rama poate executa aproape orice manevră. Vom fi incapabili să-i anticipăm mişcările, fie şi cu aproximaţie.

În mod vizibil, pe diplomaţi îi uimeau ultimele remarci, iar astronomul refuză să se lase atras în polemică. Îi ajungea