Din nefericire, costumul pentru EVA este creat integral din materiale neinflamabile. La fel și sasul. Hainele mele sunt și ele rezistente la foc, chiar și firele.

Inițial plănuisem să verific sistemul de panouri solare și să fac reparații, dacă era cazul, în urma furtunii de nisip de azi-noapte. Așa că am trusa de scule cu mine. Dar, după ce m-am uitat prin ea, am constatat că n-am decât metal sau plastic neinflamabil.

Tocmai mi-am dat seama că am ceva inflamabil: propriul păr. Trebuie să mă descurc cu el. În trusa de scule e un cuțit ascuțit. O să-mi rad niște păr de pe brațe și-o să fac o grămăjoară.

Următorul pas: oxigenul. N-am nimic atât de rafinat ca un flux de oxigen pur. Tot ce pot să fac este să umblu la controalele costumului pentru EVA ca să crească procentajul de oxigen în întregul sas. Cred că dacă-l ridic la 40 la sută e suficient.

Acum tot ce-mi mai trebuie e o scânteie.

Costumul pentru EVA are componente electronice, dar funcționează cu voltaj foarte scăzut. Nu cred că pot să obțin un arc electric cu ele. În plus, nu vreau să-mi stric dispozitivele din costum. Am nevoie de el funcțional ca să ajung din sas în rover.

Sasul în sine are și el componente electronice, dar acestea sunt alimentate de habitat. Presupun că NASA n-a luat niciodată în considerare ce s-ar întâmpla dacă sasul ar fi aruncat la cincizeci de metri de habitat. Loaze puturoase!

E posibil ca plasticul să nu ardă, dar oricine s-a jucat cu un balon știe cât e de bun la generarea de electricitate statică. Odată ce fac asta, ar trebui să obțin o scânteie doar atingând un obiect metalic.

Ceva amuzant: exact așa a murit echipajul de pe Apollo 1. Urează-mi noroc!

TRANSCRIERE JURNAL AUDIO: ZIUA SOLARĂ 119 (4)

Sunt într-o cutie plină de miros de păr ars. Nu e un miros plăcut.

La prima încercare, focul s-a aprins, dar fumul s-a dus aiurea, în toate direcțiile. Iar răsuflarea mea a stricat treaba. Așa că mi-am ținut respirația și am încercat din nou.

La a doua încercare, costumul pentru EVA a dat peste cap totul. Un flux blând de aer iese prin vizorul căștii, întrucât costumul înlocuiește constant aerul lipsă. Așa că am oprit costumul, mi-am ținut respirația și am încercat din nou. Trebuia să mă mișc repede; presiunea era în scădere.

La a treia încercare, mișcările rapide pe care le-am făcut cu brațele ca să aprind focul au încurcat totul. Orice mișcare produce suficientă turbulență ca să trimită fumul în toate direcțiile.

La a patra încercare am păstrat costumul oprit, mi-am ținut respirația și, când a venit momentul să aprind focul, am făcut-o foarte încet. Apoi am urmărit cum firicelul de fum a plutit către podeaua sasului, dispărând printr-o crăpătură cât un fir de păr.

Te-am prins, fisură mică!

Am tras aer în piept și am repornit costumul pentru EVA. Presiunea scăzuse la 0,9 atmosfere în timpul micului meu experiment. Dar exista suficient oxigen în aer ca să respirăm – eu și focul făcut din părul meu. Costumul a adus repede lucrurile la normal.

Uitându-mă la fisură, văd că e destul de mică. Ar fi floare la ureche să o lipesc folosind dispozitivul de etanșat al costumului, dar acum, că mă gândesc mai bine, e o idee proastă.

O să trebuiască să repar cumva vizorul căștii. Încă nu știu cum, dar dispozitivul și rășina lui rezistentă la presiune probabil că sunt foarte importante. Și nici nu pot să o fac bucățică cu bucățică. Odată ce rup sigiliul dispozitivului, componentele rășinii se amestecă și am la dispoziție șaizeci de secunde înainte să se întărească. Nu pot să repar spărtura așa repede.

Dacă aș avea timp, aș putea să născocesc un plan pentru vizorul căștii. Apoi aș putea să aloc câteva secunde din acel plan ca să întind rășina peste fisura sasului. Dar n-am timp.

Am ajuns la 40 la sută din rezervorul de N2. Trebuie să repar fisura acum și fără să folosesc dispozitivul de etanșare.

Prima idee: băiețelul olandez{24}. Îmi ling palma și o pun peste crăpătură.

Bine… nu pot să o etanșez perfect, așa că iese aerul… începe să se facă și mai frig… e chiar neplăcut… dă-o dracu’.

Trecem la ideea numărul doi. Bandă adezivă!

Am în trusa de scule. Să lipesc niște bandă și să vedem dacă reduce pierderea. Mă întreb cât o să dureze până o va sfâșia presiunea. O aplic acum.

Așa… încă ține…

Stai să verific costumul… Indicatoarele spun că presiunea e stabilă. Se pare că banda adezivă a etanșat bine.

Să vedem dacă rezistă…

TRANSCRIERE JURNAL AUDIO: ZIUA SOLARĂ 119 (5)

Au trecut cincisprezece minute și banda izolantă rezistă încă. Se pare că am rezolvat problema asta.

Cam lipsit de dramatism, pe bune. Deja mă gândeam cum să acopăr spărtura cu gheață. Am doi litri de apă în „rezervorul pentru hamsteri” al costumului pentru EVA. Aș fi putut să opresc sistemele de încălzire ale costumului și să las sasul să se răcească până la îngheț. Apoi aș fi… mă rog, nu contează.

Aș fi putut s-o fac cu gheață, da? Și cu asta, basta!

În regulă. Să trecem la următoarea problemă: cum repar costumul pentru EVA? Banda adezivă poate să etanșeze o fisură cât firul de păr, dar nu poate să facă față presiunii exercitate asupra întregului vizor spart.

Trusa de peticit e prea mică, dar în continuare utilă. Pot să întind rășina pe marginea căștii unde a fost vizorul, apoi să lipesc ceva acolo ca să acopăr gaura. Problema e ce folosesc ca să acopăr gaura? Ceva care rezistă la o presiune mare.

Dacă mă uit în jur, singurul lucru pe care-l văd și care rezistă la presiunea atmosferică e chiar costumul pentru EVA. Există o mulțime de material cu care pot lucra și pe care-l pot chiar tăia. Ții minte când am tăiat prelata habitatului în fâșii? Aceeași foarfecă e chiar aici, în trusa mea de scule.

Dacă tai o