Decorul se schimbase puțin. Ivarl cumpărase niște globuri mari de sticlă colorată de peste jumătate de metru în diametru, tiparul vârtejurilor de chihlimbar și acvamarin ciocnindu-se în spirale blânde. Zece dintre ele stăteau pe socluri de lemn ornate în jurul pereților barului. Edeard le aruncă o privire de ușoară dezaprobare și se strecură mai departe în cameră.

Un câine lătră tare.

Edeard îngheță. Nu-și dăduse seama că animalul era acolo, mintea lui era similară cu a ge-maimuțelor. Era un beagle, legat de una din balamalele mari ale ușii de fier. Chiar când ajungea la mintea lui să-l liniștească, portarii au trântit ușile, închizându-le. Șuruburi metalice uriașe, groase de 10 centimetri, erau înșurubate pentru a închide bine ușile. A șoptit „o, rahat“, în timp ce oamenii au început să strige. Câțiva clienți intraseră în panică, alergând în jur pentru a găsi o cale de ieșire. A trebuit să se aplatizeze cu spatele de bar când un ofițer de miliție a trecut în fugă, încercând să afle ce se întâmplă. Câțiva portari în uniformă s-au grupat în jurul părții de jos a scărilor. Toți fluturându-și revolverele.

– Domnilor, atenție, vă rugăm, a strigat Ivarl. Liniște!

Edeard se uită în sus în timp ce în sală se făcea tăcere. Ivarl era în picioare la galerie, cu ambele mâini pe balustradă, uitându-se în jos, cu buzele neregulate deschise într-un zâmbet brutal. Edeard aproape strigă de disperare. Tannarl stătea lângă el, observând fețele ridicate cu privirea aceea a lui superioară. Edeard îl întâlnise pe tatăl lui Ranalee doar o singură dată înainte, la un bal fabulos pe care familia Gilmorn îl organizase la conacul său. Când și-au strâns mâinile, văzuse de unde își moștenise Ranalee aroganța.

Madona, chiar sunt un idiot.

– Aș vrea să-l salut pe cel mai nou oaspete al acestei case, a anunțat Ivarl satisfăcut și cu voce tare, ținând în mână o pereche de șosete pe care Edeard le-a recunoscut – le lăsase în loja aceea de pe Iguru, probabil că asta mirosise câinele. Și îți pun la dispoziție utilizarea liberă a barului… Mergătorule-Pe-Apă.

Clienții exclamau consternați, uitându-se în jur după Edeard.

– Toți ceilalți oaspeți au acum dreptul la o noapte gratuită cu fetele mele. Vă rog să urcați scările. Rapid domnilor, vă mulțumesc.

În timp ce clienții plini de îndoială făceau ce li se spusese, Tannarl a scos un pistol mare, verificându-l cu nonșalanță. Câțiva dintre locotenenții lui Ivarl au apărut, de asemenea, la galerie, la fel de bine înarmați. Edeard nu putea să o ia pe scări neobservat: portarii de la baza lor se împingeau unul într-altul, folosindu-și mâinile kinetice pentru a forma o barieră. Fiecare client a fost scrupulos verificat înainte de a i se permite să urce.

Când Edeard și-a folosit televederea pentru a sonda în jos, nu a găsit niciun tunel direct sub Casa cu Petale Albastre. Ar fi fost destul de ușor pentru el să se strecoare printr-unul dintre pereți, dar ar fi trebuit întâi să ajungă la unul. Era izolat acolo la bar, și nici nu era sigur de cât de bine stăpânea mintea câinelui.

Edeard se uită la pistoalele aliniate la galerie. Din nou, putea să se protejeze, dar cu costul camuflajului. Nu se hotărâse încă dacă era mai sigur să stea sub galerie sau să se miște prin jur când au început să tragă.

Ultimul dintre clienți se refugie în sus pe scări.

– Știu că ești aici, a strigat Ivarl.

Tannarl a țintit cu pistolul jos, în bar, și a tras. Zgomotul a fost răsunător. Edeard tresări când glonțul lovi într-un scaun înalt, despicând o bucată mare de lemn din spate. Nu văzuse niciodată până atunci un glonț atât de puternic. Ivarl a râs și a țintit și el în jos cu propriul pistol. Edeard s-a refugiat la marginea barului și s-a chircit la podea. Barajul de focuri care a urmat a trimis în aer un nor de așchii de lemn și pene din pernele care capitonau mobilierul. Unii dintre locotenenți se distrau grozav trăgând în paharele abandonate pe mese.

Ivarl și-a ridicat mâna și tirul s-a oprit.

– Ești gata deja să ne saluți, tânărul meu prieten?

Edeard se uită de-a lungul podelei. Aceasta era acoperită de resturi acum, iar penele din pernele fotoliilor fâlfâiau încă prin aer. Nu va putea s-o traverseze fără a perturba ceva. Aveau să-l vadă imediat.

Ivarl a început să-și reîncarce pistolul, introducând gloanțe neobișnuit de lungi în cilindru.

– Se spune că vii de la țară, de undeva de prin vest, a spus el nonșalant. Asta înseamnă, probabil, că nu ești familiarizat cu anumite aspecte ale orașului nostru și cu modul în care funcționează. Chestii de zi cu zi pe care restul dintre noi le luăm ca pe ceva de la sine înțeles. De exemplu, știai că după un incendiu pereții se vor repara pur și simplu singuri? Într-o lună, nici nu ai mai ști că s-a întâmplat ceva.

Edeard privi dincolo de bar. Putea să ajungă la magazia din spate fără să facă prea multă agitație.

Unul dintre piedestalurile de lemn a început să se încline, împins de o a treia mână, trimițând la podea globul colorat a cărui sticlă s-a făcut țăndări. Lichidul s-a împrăștiat, stropind totul în jur. Edeard îl privi alarmat, nu știa că globurile conțineau ceva. Apoi și-a dat seama că lichidul era de fapt uleiul de Jamolar folosit pentru felinare peste tot pe Querencia, cu excepția Makkathranului, unde nu era necesar. Restul globurilor au fost zdrobite și ele pentru a inunda podeaua cu ulei. Privi cu spaimă crescândă cum combustibilul se îndreaptă spre el. Lucrurile deveneau serioase și nu era sigur că scutul lui putea face față și focului, și gloanțelor. Uleiul ajunsese deja lângă cea mai apropiată sobă.

Ivarl termină de încărcat pistolul și-i trase camera în spate.

– Ieși afară, ieși, oriunde ai fi.

Edeard se uită peste