o viaţă liniştită. Până în anul 1969. Atunci, la vârsta de 42 de ani, şi-a părăsit brusc slujba bine plătită sub pretextul pensionării şi a început să studieze ştiinţele istorice, s-a specializat pe arheologie biblică şi s-a năpustit, în sfârşit, în 1974 pentru prima oara pe pământul israelian.

— Pur şi simplu?

— Habar n-am ce a declanşat asta. Pot să-mi imaginez că a moştenit nişte bani şi nu a mai fost obligat să muncească.

Şi atunci să nu-i fi venit nimic mai bun în minte decât să scormonească ani de zile printr-un peisaj deşertic sec şi ucigător de fierbinte? Eisenhardt clătină din cap.

— În anul 1980, continuă Uri Liebermann, Universitatea Barnford l-a ridicat la rangul de profesor, dar l-a dispensat în acelaşi timp de activitatea la catedră şi de atunci nu mai e de urnit din Israel. Dar pentru a răspunde într-o frază la întrebarea dumneavoastră principală de azi-dimineaţă: Wilford-Smith nu a descoperit de fapt în toţi aceşti ani nimic care să fie de vreo importanţă ştiinţifică. Nu a fost trecut nici măcar odată în Who 's Who al arheologiei. Dacă vrea să fie menţionat măcar într-o notă de subsol a analelor ştiinţifice, atunci trebuie cu adevărat să se grăbească.

 

16

Din cercetările tomografice iniţial neplanificate se pot trage concluzii vaste pentru alte activităţi de săpături arheologice (vezi anexa II a rezumatului final). Apoi, Zonele 3 şi 19 nu par chiar promiţătoare aşa cum crezusem mai întâi pe baza analizei fotografiilor din satelit, în timp ce în ţinutul trapezoidal dintre Zonele 4, 5 şi 6 apar structuri a căror natură este neclară şi care trebuie cercetate prin săpături{7}.

Profesor Wilford-Smith

Raport asupra săpăturilor arheologice

de la Bet Hamesh

 

Mai întâi era doar o metropolă ca oricare alta, spre care mergeau printre dealuri aride, învăluite de noapte. Apăreau case şi panouri publicitare; linii de înaltă tensiune, felinare de stradă şi curţi de fabrici iluminate treceau pe lângă ei, şi supermarketuri, şi restaurante. Chiparoşi întunecaţi se înghesuiau în spaţiile libere dintre case, iar pe Stephen îl izbi faptul că toate clădirile păreau construite din aceeaşi gresie alb-gălbuie, încât aveai impresia că oraşul fusese tăiat cândva în stâncă dintr-o singură bucată.

George devenise tot mai tăcut de când intraseră în perimetrul oraşului. Stephen, care era la volan, arunca din când în când o privire spre Judith, care avea sarcina să-i piloteze. Dar ea, când observa privirea lui, arăta doar cu două degete înainte. Asta însemna că rămân pe şoseaua principală.

Stephen ştia despre Sabat numai lucruri neclare - că era vorba despre odihnă şi interdicţia oricărei munci şi că ţinea de vineri seara până sâmbătă seara sau de la apusul soarelui până la celălalt apus de soare. În orice caz pe drum se aflau destule vehicule. Nu se aşteptase chiar să găsească un oraş cufundat în tăcere în care maşina lui să treacă pe străzi goale şi locuitori habotnici să arunce cu pietre în el, dar oricum ceva asemănător. Faptul că se aflau într-o formaţie de maşini care înaintau încet spre centru îl cam surprinse.

Şi apoi, tocmai când ajunsese la concluzia că şi ăsta era un oraş ca toate celelalte, urcând o colină li se deschise pentru prima oară în faţă priveliştea neîngrădită a centrului oraşului.

De pe bancheta din spate se auzi un oftat pasionat.

— Ierusalim, şopti George cu veneraţie. Yerushalayim. Oraşul păcii.

Oraşul Păcii, pentru care s-au dat lupte mii de ani, mai mult decât pentru oricare alt loc de pe Pământ, se întindea în faţa privirilor lor ca un covor sclipitor, auriu, în care nenumărate lumini şi luminiţe străluceau într-o vale largă, presărată cu minarete înalte şi turle întunecoase de biserici, înfrumuseţate cu cupole mari şi mici. În sfârşit, dincolo de vale se înfăţişa Muntele Templului, peste care trona, tăindu-ţi răsuflarea, cea mai măreaţă cupolă, singura care era cu adevărat din aur: Cupola Stâncii.

— Un loc pe Pământ, dar pe jumătate în Ceruri, rosti George cu tremur în voce. Bunica mea spunea asta mereu. Şi avea dreptate, serios, avea dreptate...

— N-o lua razna, mârâi Stephen. Okay? George părea să nu-l audă.

— Ierusalim - sunt în Ierusalim, chiar sunt cu adevărat. Stephen tocmai voia să-l apostrofeze cu voce mai tăioasă ca să-şi vină în fire, când simţi mâna lui Judith peste a lui. Se uită surprins la ea, iar ea îi zâmbea atât de blajin, cum nu îi mai zâmbise vreodată.

— Lasă-l, spuse ea încet. Ierusalimul impresionează pe oricine. Chiar şi pe tine.

— Pe mine? Cum îţi veni ideea asta? Ea doar zâmbi. Zâmbea foarte dulce.

— Nu, sunt complet detaşat. Liniştea întruchipată, o asigură Stephen. Serios. Sunt cel mai necredincios dintre toţi necredicioşii. Eu aş fi putut inventa ateismul.

— Bine, bine. La semaforul următor la stânga.

*

Şi în seara asta se strânseră în rulota lui Kaun. Nou-venitul şedea mare şi lăbărţat în fotoliu ca un Buddha gigantic, cu mâinile cărnoase încrucişate peste un abdomen voluminos. Putea avea puţin peste cincizeci de ani, purta un costum gri, care era atât de mototolit ca şi cum ar fi dormit ultimele nopţi în el şi nici despre cravate nu părea să aibă o părere prea bună - în orice caz, gulerul cămăşii era larg deschis sub barba subţire şi răsfirată. Chelia lui lucea în lumina lămpii din încăpere, iar Eisenhardt credea că putea recunoaşte că era bronzat.

Multimilionarul prezenta tabloul opus, cu eleganţa unui obişnuit leu al saloanelor, îl lăudă pe scriitor în cel mai înalt grad şi apoi îl prezentă pe noul membru al micii lor conjuraţii ca fiind profesorul Goutière din Toronto, istoric la universitatea din oraş şi specialist în istoria Palestinei.

— Încântat, înclină Eisenhardt din cap cuminte şi gândi: „Interesant - până acum credeam că specialistul pentru istoria Palestinei era Wilford-Smith...”

Preţ de câteva clipe domni o linişte stânjenitoare, căreia Kaun îi puse capăt făcând din nou pe barmanul. Când ajunse la rând, Goutière îşi exprimă dorinţa pentru whisky canadian „şi vă rog atât de mult, cât încape în el”. Şi goli acest pahar cu atâta lăcomie, încât pe Eisenhardt îl apucă ameţeala doar privindu-l.

— Ei, îl întrebă Kaun în cele din urmă, ce părere aveţi despre această problemă?

Canadianul se uită fix un timp,