profitabil pentru toată lumea. Numai că nu e, fiindcă altminteri am face-o, nu-i aşa?, v-am păstra pe toţi. Însă, dat fiind că ne integrăm într-o organizaţie nouă şi mai suplă, ce prilej minunat să ne adaptăm Schema de Personal! Prin urmare, deşi în perioada asta de lipsuri şi de provocări s-ar putea ca unii să trebuiască să plece, vestea bună e că alţii trebuie să rămână şi poate c-o să fiţi chiar voi. Să sperăm că o să fiţi chiar voi, fiecare până la unul, dar nu, după cum tocmai s-a spus, n-o să se poată, e imposibil. Aşa că bucuraţi-vă de trataţie, nu vă faceţi griji, aşteptaţi să vă contacteze supervizorul, iar dacă nu o s-o facă, aflaţi cu uşurare că Relocarea Personalului a trecut pe la uşa voastră. Deşi ni se pare corect să vă informăm că e posibil ca unii dintre cei care trec de prima vizită să fie scoşi la a doua, sau chiar la a treia, în funcţie de cum merge Relocarea, deşi, dacă cineva e scos atât la prima, cât şi la a doua vizită, se produce o încurcătură a disponibilizărilor, vă rugăm să nu ţineţi cont. O să vă scoatem pe fiecare dintre voi doar o dată. Dacă şi atât! Unii dintre voi, cei mai buni, n-o să fie scoşi niciodată. Dar ne aflăm într-o situaţie de prea-mulţi-indieni, aşa că trebuie mai întâi să tăiem câţiva indieni, iar mai târziu, poate şi câteva căpetenii. Dar încă nu, fiindcă e mai greu, fiindcă e vorba de noi. În curând, dar nu încă, trebuie să decidem pe care dintre noi să-l scoatem, iar asta e cumplit de greu, fiindcă suntem cu toţii extrem de utili. Nu c-am vrea să spunem că noi, căpeteniile, suntem mai folositori decât voi, indienii, dar este cert că luăm anumite decizii pe care vouă, indienilor, v-ar veni greu să le luaţi şi din cauza cărora aţi sta treji noaptea, ca să vedeţi pe cine scoateţi. Însă nu vă faceţi griji pentru noi, facem povestea asta de ani de zile, aveţi grijă doar să ţineţi minte, în primul şi-n primul rând, că ceea ce facem cu toţii, căpetenii şi indieni laolaltă, e un privilegiu amuzant, câţi n-ar dori să facă ce facem noi în domeniul divertismentului.

Ceea ce probabil că explică povestea cu Dave Wolley.

— Doamne, spune Janet. Să-nceapă odată înregistrarea aia afurisită.

Mă uit la ea.

— Of, bine, bine, zice ea. Uga muga. Uga uga muga. E mai bine?

N-are decât să fie cât de insolentă vrea, dar nu-i bine să iei peste picior Relocarea.

Jupoi şi frig capra şi iepurele. După micul dejun, ea îşi pune căştile şi începe o scrisoare către soră-sa: foarte verboten. Eu lucrez la ideograme. Adică îngenunchez şi mă prefac că le pictez, înmuindu-mi pensula grosolană şi uscată în petele de plastic tare şi colorat, care cică trebuie să arate ca vopseaua făcută din fructe de pădure pisate.

Pe la amiază, faxul din Zona mea Separată scoate zgomotul pe care-l face de obicei când vine un fax.

Ca să-l iau, ar trebui să ies din peşteră şi să intru în Zona mea Separată în timpul orelor de program.

— Isuse, du-te să-l iei, spune Janet. Eşti nebun? Poate că-i de la Louise.

Mă duc să-l iau.

E de la Louise.

Nelson e mai bine azi, spune faxul. Nu prea s-a mai umflat. S-a jucat cu camioanele şi a mâncat 3 buc. de bologna. A întrebat de tine. N-are febră, îşi mişcă bine picioarele şi braţele. Pe Visa mai am 6800 $, să-i transfer mai bine pe un card nou / rată a dobânzii mai scăzută?

Sună bine, îi răspund tot prin fax. Ce fac copiii?

Copiii sunt copii, îmi trimite ea prin fax. Mă scot din minţi. Vorbesc întruna.

Mi-e dor de tine, îi scriu şi-mi trimite tot prin fax semnătura de pe card de care e nevoie.

Semnez cardul. Trimit cardul prin fax.

Nelson are şase ani. Cu trei luni în urmă, i-au înţepenit muşchii. Medicamentele care i s-au dat pentru relaxarea musculaturii şi-au făcut parţial efectul, dar din cauza lor i s-au umflat muşchii. În rest e bine, doar că e ţeapăn, umflat şi-l doare când se mişcă. Au şi un nume pentru ce-au crezut că avea la început, dar când a început să se umfle de la medicamente, doctorul Evans a trebuit să admită că, indiferent ce avea, nu era ce crezuseră ei iniţial.

Aşa că-l supraveghem îndeaproape.

Mă întorc în peşteră.

— Cum merge treaba? spune Janet.

Fac o strâmbătură.

— Căcat, zice ea. Doar ştiţi că vă ţin pumnii, băga-mi-aş.

Uneori poate să fie din cale-afară de drăguţă.

9

A doua zi, primul lucru care se-ntâmplă e că Greg Nordstrom îşi iţeşte capul şi mă invită la un mic dejun târziu.

Ceea ce e o premieră.

— Şi eu? spune Janet.

— Ha ha! zice Nordstrom. Tu nu. Nu azi. Poate curând, totuşi!

Mă ţin după el afară.

Soare foarte viu.

La vreo cincisprezece metri de peşteră e un ecran de hârtie roşie, pe care scrie „Răbdare! în construcţie“, şi ne ducem în spatele lui.

— O să-ţi vină procura imediat pe Tavă, spune el, întinzând nişte covrigei pe o pătură. Completează procura cum crezi tu că-i bine, totul e-n regulă, doar votează, fă-o cu curaj, alege, are de-a face cu variantele tale pentru acţiuni. Ai titlu de proprie­tate? E nemaipomenit să ai titlu de proprietate. Stai să vezi când o să ai. Chiar seamănă a Beneficiu. O să vezi de ce li se zice Beneficiilor Beneficii când în fiecare lună, pam-pam, acţiunile îţi mai cresc cu o linie. Frate, băftoşi suntem.

— Da, spun eu.

— Şi eu sunt, şi tu eşti, zice el. Nu e toată lumea. Unii nu sunt. Ăia care sunt scoşi la Relocarea Personalului nu sunt. Dar tu nu eşti scos. Cel puţin nu cred. În ce-o priveşte pe Janet, îmi cam fac griji