gest. Toţi cei din prăvălie se serveau după pofta inimii. Cartea se intitula Uriaşul panou. De-abia parcursese câteva paragrafe şi îşi dădu seama că o mai citise cu ani în urmă la spitalul veteranilor de război. Era o carte despre un pămîn-tean şi o pământeancă răpiţi de extratereştri. Cei doi fuseseră expuşi într-o grădină zoologică pe o planetă numită Zircon-212.

Aceşti oameni inventaţi aveau în grădina zoologică un uriaş panou electronic de-a lungul unui întreg perete al habitatului, pe care se afişau preţurile şi presupusul curs al acţiunilor la bursă, un ecran pentru afişarea ştirilor şi un telefon care făcea o legătură iluzorie cu un agent de bursă de pe Pământ. Fiinţele de pe Zircon-212 spuseră celor doi captivi că investiseră pentru ei pe Pământ un milion de dolari şi că rămânea în sarcina captivilor să chivernisească banii în aşa fel încât, atunci când se vor întoarce pe Pământ, să fie posesorii unei averi fabuloase.

Telefonul, uriaşul panou şi ecranul pentru înregistrarea ştirilor erau, fireşte, un truc. Rolul lor era pur şi simplu acela de a-i face pe pămîn-teni să-şi joace cu cât mai multă însufleţire rolul în faţa mulţimilor de la grădina zoologică, să-i facă să sară în sus şi să jubileze, să soarbă cifrele din ochi şi să se bucure sau, dimpotrivă, să se întristeze ori să-şi smulgă părul din cap, să facă pe ei de spaimă sau să se simtă fericiţi că pruncii la sânul mamei.

Teoretic, pământenii se descurcaseră foarte bine. Fireşte, totul fusese aranjat dinainte. Nu fusese neglijată nici religia. Ecranul pentru ştiri le atrăsese atenţia că preşedintele Statelor Unite declarase o săptămână naţională a rugăciunii şi că deci toată lumea trebuia să se roage, înainte de asta pământenii avuseseră o săptămână foarte proastă la bursă. Pierduseră o mică avere în acţiuni investite în ulei de măsline. Aşadar, încercaseră şi ei să se roage puţin.

Efectul nu se lăsase aşteptat. Preţul uleiului de măsline crescuse din nou.

O altă carte de Kilgore Trout, aflată în vitrină, era despre un om care îşi construise o maşină a timpului ca să se poată duce să-1 vadă pe Iisus. Planul îi reuşise întocmai şi îl văzuse pe Iisus la vârsta de numai doisprezece ani. Iisus tocmai învăţa de la tatăl lui meseria de dulgher.

Doi soldaţi romani veniră la atelier cu un papirus conţinând schiţa unui dispozitiv care trebuia construit până a doua zi la răsăritul soarelui. Era vorba de o cruce, care urma să servească la execuţia unui agitator.

Iisus împreună cu tatăl său o construiseră. Erau bucuroşi că primiseră ceva de lucru. Şi agitatorul a fost executat pe cruce.

Aşa merg lucrurile.

De librărie se îngrijeau cinci bărbaţi scunzi, care arătau că cinci fraţi gemeni şi care rumegau nişte trabucuri neaprinse, mustind de salivă. Nici unul nu zâmbea şi fiecare avea un scaun înalt pe care să se poată cocoţa. Scoteau bani frumoşi de pe urmă acestui bordel de hârtie şi celuloid. Pe ei tot ce era acolo îi lăsa rece. La fel ca şi pe Billy Pilgrim. Dar toţi ceilalţi se arătau foarte interesaţi. Era o prăvălie ridicolă - totul numai despre dragoste şi despre prunci.

Din când în când cei cinci avertizau pe câte un individ că, dacă nu cumpără nimic, să plece, să nu mai caşte gura şi să scormonească prin toate ungherele ore-n şir. Câte unii, în loc să privească lucrurile expuse, se priveau unii pe alţii.

Un vânzător se apropie de Billy şi îl informă că marfa bună se găsea în fundul prăvăliei, că romanele la care se uita el erau numai de decor.

- N-ai nevoie de astea, omule, îi spuse el lui Billy. În fund găseşti tot ce-ţi trebuie.

Aşadar, Billy se deplasă puţin mai încolo, dar nu îndeajuns pentru a ajunge în zona rezervată numai adulţilor. De fapt, făcu acest lucru numai dintr-o politeţe distrată, luând cu el şi o carte de Trout - cea despre Iisus şi maşina timpului.

Călătorul în timp din respectiva carte se întorcea la epoca biblică să afle un lucru anume: dacă Iisus murise sau nu pe cruce, dacă mai trăia când îl coborâseră de pe cruce şi dacă a mai continuat cu adevărat să trăiască. Eroul luase cu el şi un stetoscop.

Billy sări acum la sfârşitul cărţii, unde eroul se găsea printre cei care îl coborau pe Iisus de pe cruce. Călătorul în timp, îmbrăcat în veşmintele respectivei epoci, se căţărase primul pe scară şi, aplecându-se mult spre Iisus ca să nu-1 vadă ceilalţi, scoase stetoscopul şi începu să asculte.

Din interiorul pieptului vlăguit nu venea nici un sunet. Fiul lui Dumnezeu era mort de-a binelea.

Aşa merg lucrurile.

Călătorul în timp, al cărui nume era Lance Corwin, mai reuşi să afle şi înălţimea lui Iisus, dar nu şi greutatea. Iisus avea un metru şi şaizeci şi doi de centimetri.

Un alt vânzător se apropie acum de Billy şi-1 întrebă dacă intenţiona sau nu să cumpere cartea, iar el îi răspunse că, dacă se putea, dorea s-o cumpere. Billy stătea cu spatele spre un raft cu cărţi despre arta amorului din epoca Egiptului antic până în prezent, iar vânzătorul crezuse că Billy citea una dintre cărţile acestea. Prin urmare, rămase surprins să constate ce fel de carte citea Billy. Zise:

- Iisuse Hristoase, unde ai mai găsit-o şi pe asta? şi aşa mai departe, după care plecă să le spună şi celorlalţi vânzători despre perversul care voia să cumpere decorul din vitrină.

Ceilalţi vânzători erau deja lămuriţi în privinţa lui Billy. Şi ei îl urmăriseră îndeaproape.

La casă, unde Billy se opri să aştepte restul, se afla o ladă plină cu reviste vechi cu tot felul de fetişcane. Privind cu coada ochiului coperta uneia din ele, Billy citi următoarea întrebare: Ce s-a întâmplat cu Montana Wildhack ?

Aşadar, Billy se apucă să citească articolul. Bineînţeles, el într-adevăr ştia ce se întâmplase cu Montana Wildhack. Actriţa era pe Tralfama-dore şi îşi îngrijea bebeluşul, dar revista, intitulată Pisicuţe de noapte, îi încredinţa pe cititori că Montana zăcea sub 250 metri de apă sărată în Golful San Pedro.

Aşa merg lucrurile.

Billy simţi nevoia să râdă. Revista, destinată unor bărbaţi singuri şi nefericiţi, prezenta în aşa fel toată povestea,