103 683 se grăbeşte să vină în ajutorul furnicii fără minte, explicându-le că la Bel-o-kan, ele nu se feresc să privească problema din toate unghiurile, ceea ce constituie un bun exerciţiu pentru a nu se lăsa surprinse de nici o nenorocire.

O belokaniană le învaţă pe zedibeinakaniene ultimul cântec evoluţionar compus de Chli-pou-ni cu prilejul cruciadei:

Alegerea adversarului îţi defineşte valoarea.

Cel ce se luptă cu o şopârlă devine şopârlă,

Cel ce se luptă cu o pasăre devine pasăre,

Cel ce se luptă cu o căpuşă devine căpuşă.

Iar ce-l ce se luptă cu un zeu devine zeu? se întrebă 103 683.

În orice caz, cupletul le încântă pe zedibeinakaniene. Multe din ele le chestionează pe cruciate asupra tehnologiilor evoluţionare puse la punct de regină. Belokanienele nu se lasă prea mult rugate să povestească despre felul cum Oraşul a reuşit să domesticească coleoptere le-rinocer, care devin pe loc nişte vedete. Vorbesc apoi despre canalele de circulaţie internă, despre noile arme şi tehnici agricole şi despre modificările arhitecturale din Oraşul central.

Nu ştiam că mişcarea evoluţionară a luat o asemenea amploare, emite regina Zedi-bei-nikiuni.

Bineînţeles că nimeni nu suflă un cuvânt despre ravagiile provocate de recenta aversă, nici despre existenţa rebelelor pro-Degete chiar în sânul Oraşului.

Zedibeinakanienele sunt cu adevărat impresionate. Când te gândeşti că în urmă cu numai un an, tehnologiile myrmicine cele mai înaintate se limitau la creşterea păduchilor-de-frunză, la cultivarea ciupercilor şi la fermentarea mieratului!

Furnicile discută în sfârşit şi despre cruciada propriu-zisă. 103 683 dă explicaţii, afirmând că armata va traversa fluviul, va atinge capătul lumii şi, începând de acolo, va curăţa terenul, desfăşurându-se cât mai mult posibil, astfel încât să nu lase timp nici unui Deget să scape prin fugă.

Regina Zedi-bei-nikiuni se întreabă dacă cei trei mii de soldaţi ai Oraşului central vor fi suficienţi pentru a extermina toate Degetele de pe lume. 103 683 recunoaşte că şi ea are unele îndoieli în această privinţă, în pofida aportului reprezentat de legiunea zburătoare.

Regina Zedi-bei-nikiuni chibzuieşte, după care consimte să le împrumute cruciatelor 6 legiune de cavalerie uşoară. Soldaţii care o compun sunt înalţi, cu labe lungi, extrem de rapizi şi cu siguranţă apţi să vâneze Degetele care vor fugi.

Apoi, regina trece la alt subiect, vorbind despre năzbâtiile comise de locuitorii unei noi aşezări. Un oraş de furnici? Nu, un oraş de albine, stupul Askolein, numit uneori Stupul de aur. A fost ridicat în imediata lor apropiere, în cel de-al patrulea copac din dreapta marelui stejar stufos. De acolo, ele recoltează polen, ceea ce e cât se poate de normal. Nu mai este însă normal faptul că albinele nu ezită să atace la o adică şi convoaiele de furnici, Comportarea aceasta de piraţi n-ar fi deloc de mirare în cazul viespilor, dar la albine ea pare mai degrabă îngrijorătoare.

Zedi-bei-nikiuni merge până acolo încât crede că aceste albine urmăresc ţeluri expansioniste. Aceasta, fiindcă au început să hărţuiască convoaiele din ce în ce mai aproape de oraşul-mamă. Furnicile au mult de furcă pentru a le respinge. De cele mai multe ori, de teamă să nu primească o lovitură de ac veninos, ele preferă să-şi abandoneze prada.

E adevărat că albinele mor după ce înţeapă? întreabă un scarabeu-rinocer.

Toată lumea e surprinsă că un coleopter se adresează într-un mod atât de direct unei furnici; dar, ţinând cont de faptul că la urma urmei şi el participă la cruciadă, o zedibeinakaniană binevoieşte să-i răspundă:

Nu, nu întotdeauna. Nu mor decât atunci când îşi vâră prea adânc acul.

Încă un mit se prăbuşeşte.

Furnicile au făcut un schimb de informaţii cât se poate de util, dar deja se lasă întunericul. Belokanienele mulţumesc oraşului Zedi-bei-nakan pentru întăririle acordate cu atâta generozitate. Cele două populaţii procedează la numeroase trofolaxii şi îşi spală laolaltă antenele înainte ca frigul să le îndemne pe toate la un somn forţat.

70. ENCICLOPEDIE

ORDINE: Ordinea generează dezordine, dezordinea generează ordine. Teoretic, dacă baţi un ou ca să faci din el omletă, nu există decât o probabilitate infimă ca omleta să poată recăpăta forma oului din care a provenit. Probabilitatea aceasta există însă. Şi cu cât în omletă va exista mai multă dezordine, cu atât se multiplică şansele de refacere a ordinii oului iniţial.

Ordinea nu este prin urmare decât o combinaţie de dezordini. Cu cât universul nostru ordonat se extinde, cu atât intră mai mult într-o dezordine crescândă. Dezordine care, extinzându-se la rândul ei, generează nişte ordini noi, şi oricare din ele poate fi identică cu ordinea primară. Drept înaintea noastră, în spaţiu şi timp, la capătul universului nostru haotic, se află, poate, cine ştie, Big-Bang-ul originar.

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

71. CÂNTĂREŢUL LA FLAUT

Ding, dong!

Laetitia Wells deschise la repezeală.

― Bună ziua, comisare. Aţi venit să vă mai uitaţi la televizor?

― Nu vreau decât să discutăm, ca să-mi pot limpezi ideile. Mi-e de-ajuns să mă ascultaţi, nu vă cer să-mi dezvăluiţi datele pe care le aveţi.

Ea îi dădu drumul înăuntru.

― Foarte bine, comisare, sunt numai urechi.

Îi arătă un fotoliu şi se instală în faţa lui, încrucişându-şi picioarele lungi.

El admiră mai întâi faldurile în stil grecesc ale rochiei şi incrustaţiile de jad din părul ei fin, apoi începu:

― Daţi-mi voie să recapitulez. Asasinul este cineva capabil să intre şi să acţioneze într-un spaţiu închis, cineva care provoacă groaza, care nu lasă nici o urmă şi care pare să nu se lege decât de chimiştii specializaţi în insecticide.

― Şi cineva de care se tem muştele, adăugă Laetitia, servind mied în două pahare subţiri cu picior şi fixându-l cu ochii ei mari, de culoare mov.

― Da, continuă el. Dar acest MacHarious ne-a adus un element nou: cuvântul "furnici". Ne-am putea deci gândi că suntem confruntaţi cu nişte furnici care îi atacă pe fabricanţii de insecticide. Ideea e amuzantă, desigur, dar...

― Dar cam nerealistă.

― Exact.

― Furnicile ar fi lăsat urme, spuse ziarista. De exemplu, ar fi fost atrase de alimentele care zăceau pe acolo. Nici o furnică nu rezistă la ispita unui măr proaspăt; or, pe