abilitatea pe care o avea Ivarl, strălucirea care îi înconjura pe el și pe Tannarl, scânteile erau ceva despre care Edeard nu auzise înainte. Dar nici nu era în întregime surprins, nu din acea ultimă noapte pe care o petrecuse cu Ranalee.

La fel ca toate progeniturile Marilor Familii, Ranalee era o fată frumoasă. Avea un păr ca pana corbului pe care ea (bine, slujnicele ei, oricum) îl peria în fiecare dimineață, în așa fel încât să-i cadă până la jumătate spatelui. Fața îi era, de asemenea, prelungă, cu ochii înguști și un nas drăguț. Toate numai trăsături frumoase, cu excepția faptului că în combinație dădeau impresia de răceală. Care părea să fie încă una din eternele trăsături ale aristocrației Makkathranului. Cu cât mai bogată sau mai puternică familia, cu atât mai puțină veselie putea fi găsită în viața lor. Cu toate acestea, era foarte bună la pat. Și, trebuia să recunoască, a fost încântat de modul în care Ranalee a petrecut câteva săptămâni manevrând-o pe Kristiana pentru a o scoate din peisaj. Posesivitatea aceea hotărâtă atunci când se concentra doar pe el o făcea și mai fierbinte.

El cu siguranță nu a avut de obiectat atunci când l-a anunțat că vor petrece weekendul la o cabană de familie, pe Iguru. Macsen și Boyd i-au urat cu invidie noroc. S-a întrebat de multe ori după aceea dacă urarea lor nu fusese profetică.

Cabana era o operă de artă, din lemn sculptat și decorată cu un bun-gust pe care doar banii Gilmorn îl puteau oferi. S-a bucurat de arhitectura foarte umană, după aspectul implacabil de non-uman al orașului. N-au luat „aproape pe nimeni“ cu ei, cum i-a definit Ranalee pe cei cinci slujitori care erau acolo pentru a-i satisface capriciile. Peste noapte, a trimis personalul la cabana lor.

– În afara razei televederii lor, a explicat ea cu satisfacție, pentru că nu vom putea să menținem tot timpul ceața de izolare.

A fost condus în dormitorul principal cu patul său normal imens, unul cu un cadru de lemn și arcuri și o saltea din pene, prima de acest fel pe care dormea de când plecase din Plax, a realizat el amintindu-și cu drag de Franlee. Ranalee l-a făcut să aștepte în timp ce se îmbrăca în unele dintre cele mai scumpe piese de lenjerie produse de couturierii orașului. Niciodată până atunci, se gândise Edeard, nu existaseră atât de mulți bani incredibil de bine cheltuiți. Trebuie să fi fost vinul și faptul că era onorat cu o astfel de viziune care l-au excitat atât de puternic. Ranalee a exploatat fără milă această stare și propria ei sexualitate. Dulcea Franlee ar fi fost îngrozită de comportamentul lor.

– Îmi place că ești atât de receptiv, i-a spus Ranalee când stăteau întinși unul lângă altul pe cearșafurile parfumate cu lavandă.

Ranalee, a descoperit el, nu era genul de fată care să vrea să fie alintată după aceea. Candelabrele din fiecare colț al camerei produceau o lumină galbenă, care îi permiteau să vadă expresia de satisfacție distantă de pe fața ei în timp ce se uita la baldachinul brodat al patului.

– La toate nivelurile, a adăugat ea.

– Da, a spus el, fără să fie sigur că înțelesese.

– Am o propunere pentru tine. Sunt sigură că și Kristiana și altele ți-au făcut-o, dar eu am contactele și capacitatea de a o face să funcționeze mai bine decât ar putea ele vreodată. Și în plus nu ai fi în întregime dependent de banii Gilmorn, ceea ce pentru cineva ca tine, cred, ar fi destul de important.

– Ah, ce fel de propunere?

Edeard retrăia încă ultimele două ore. Nu fusese niciodată atât de feroce înainte, fusese un abandon pe care ea îl ceruse și la care răspunsese la fel. Bucuria a fost copleșitoare, făcându-l să dorească cu disperare să nu se termine.

Ea întoarse capul, aruncându-i o privire șireată.

– Eu mă căsătoresc cu tine și îți aranjez contacte de recompensă cu toate acele „a treia“ și „a patra“ fiice disperate.

– Căsătorie? îi scăpă lui Edeard.

Se cunoșteau abia de câteva săptămâni.

– Da. Sunt a doua fiică, știi.

– Ăă…, da. Asta e foarte flatant, Ranalee, dar eu nu sunt sigur, ăă…, de ceea ce vreau.

– Ei bine, e timpul să începi să te gândești serios la asta. Ai valoare acum, ar trebui s-o valorifici.

Edeard se întreba dacă nu cumva nu auzise bine.

– S-o valorific?

– Ei bine, hai să recunoaștem, oricât ești tu de popular și de interesant, nu vei ajunge niciodată primar.

– De ce nu? a întrebat el indignat.

Ranalee a râs.

– Tu nu ești unul dintre noi, nu-i așa? Tu nu aparții unei Mari Familii.

– Primarul este ales de oraș.

– Dragă Madona, glumești?

– Pot să ajung Conetabil-Șef. Ca membru al Marelui Consiliu, aș fi eligibil pentru a-mi depune candidatura.

– Cu sprijinul familiei noastre, probabil ai putea ajunge atât de departe. Dar când a reușit vreodată Conetabilul-Șef să devină primar?

– Nu știu, a recunoscut el.

– Niciodată.

– Oh.

– Deci, nu fi așa de prost. Vorbesc despre viitor.

– În regulă. Era afectat de insinuarea că nu ar fi capabil să obțină mai mult pe merit. Care e propunerea?

– Ți-am spus. Voi fi gardianul tău.

– Îmi pare… Îmi pare rău, dar nu pricep nimic din toate astea.

Ea se răsuci pe partea ei și își întinse mâna în jos, între picioarele lui.

– Îți exploatăm potențialul. Asta este ceea ce prețuiesc familiile cu adevărat. Astea, ca să fim exacți. Degetele cu unghii lungi se închiseră în jurul unei foarte sensibile părți anatomice.

– Potențial?

– Madona, ești un ignorant. Chiar nu mi-am dat seama cât de mult. Cum crezi că familiile ca a mea au atins o asemenea poziție?

– În parte pentru că au avut norocul să fie la locul potrivit în momentul potrivit din istorie, și o altă parte a fost munca grea, mai