cuvânt mai mult decât just, prezintă toate avantajele şi nici un inconvenient, în primul rând, pentru că va permite să se ştie, în orice moment, ce-a fost făcut şi ce mai e de făcut, e ca şi cum te-ai uita la un ceas şi ai spune despre ziua care trece, Am trăit de aici până aici, îmi lipseşte atât sau atât de puţin, în al doilea rând, pentru că atunci când se va termina turul saloanelor, revenirea la început va aduce o indiscutabilă boare de noutate, mai ales pentru cei cu memorie senzorială mai scurtă. Să se bucure aşadar femeile din saloanele din dreapta, cu necazul vecinei mele o duc eu bine, cuvinte pe care nu le-a spus niciuna, dar toate le-au gândit, încă nu s-a născut fiinţa umană lipsită de acea piele secundă pe care o numim egoism, mult mai dură decât cealaltă, care din te miri ce sângerează. Trebuie spus de asemenea că de două ori se bucură aceste femei, aşa sunt misterele sufletului omenesc, pentru că ameninţarea, apropiată din toate punctele de vedere, a umilinţei la care vor fi supuse, le-a trezit şi le-a exacerbat, în fiecare salon, apetitul senzual pe care continuarea convieţuirii li-1 slăbise, ca şi cum bărbaţii şi-ar fi pecetluit cu disperare femeile înainte să le fie luate, ca şi cum femeile ar fi vrut să-şi umple memoria cu senzaţii resimţite voluntar pentru a se apăra mai bine de agresiunea celor, pe care, dacă ar putea, le-ar refuza. E inevitabilă întrebarea, luând ca exemplu primul salon din dreapta, despre cum s-a rezolvat chestiunea diferenţei numerice dintre bărbaţi şi femei, chiar scăzându-i pe neputincioşii de sex masculin, căci sunt şi dintre aceştia, cum e probabil cazul bătrî-nului cu legătură neagră şi al altora, necunoscuţi, bătrâni sau tineri, care dintr-un motiv sau altul n-au zis şi n-au făcut nimic care să intereseze această relatare. Am spus deja că sunt şapte femeile din salon, incluzând-o pe oarba cu insomnii şi pe cea care nu se ştie cine e, şi că perechile constituite normal nu sunt decât două, ceea ce ar lăsa pe dinafară un număr dezechilibrat de bărbaţi, băieţelul strabic încă nu contează. Poate că în alte saloane sunt mai multe femei decât bărbaţi, dar o regulă nescrisă, pe care uzul a impus-o aici şi apoi a făcut-o lege, cere ca toate chestiunile să fie rezolvate în interiorul saloanelor unde au fost suscitate, după lecţia străbunilor, a căror înţelepciune nu vom obosi niciodată s-o lăudăm, Am fost la vecină acasă, m-am ruşinat, m-am întors la mine acasă, m-am îndreptat. Vor fi dând aşadar femeile din primul salon din dreapta satisfacţie bărbaţilor care trăiesc sub acelaşi acoperiş, cu excepţia soţiei medicului, pe care, nu se ştie de ce, nimeni n-a îndrăznit s-o solicite, în cuvinte sau cu mâna întinsă. Soţia primului orb, după primul pas înainte care fusese abruptul ei răspuns dat soţului, a făcut, deşi discret, ceea ce făcuseră şi celelalte, aşa cum ea însăşi a avertizat. Există totuşi rezistenţe împotriva cărora nu pot face nimic nici raţiunea, nici sentimentul, cum s-a întâmplat în cazul fetei cu ochelari negri, pe care asistentul de farmacie, oricât a copleşit-o cu argumente, oricât a implorat-o, n-a reuşit s-o convingă, plătind astfel lipsa de respect pe care i-a arătat-o la început. Această tânără, să înţeleagă femeile cine poate, cea mai frumoasă femeie din toate câte sunt aici, cu trupul cel mai bine făcut, cea mai atrăgătoare, cea pe care toţi au început s-o dorească când s-a auzit câte parale face, s-a dus, până la urmă, într-una din nopţi, din proprie voinţă, în patul bătrânului cu legătură neagră, care a primit-o ca pe o ploaie de vară şi şi-a făcut datoria cât a putut de bine, îndeajuns pentru vârsta lui, demonstrându-se pe această cale, încă o dată, că aparenţele sunt înşelătoare, şi că nu după aspectul chipului şi agilitatea trupului se cunoaşte forţa inimii. Toată lumea din salon a înţeles că fata cu ochelari negri i se oferise din simplă caritate bătrânului cu legătură neagră, dar unii bărbaţi, din cei sensibili şi visători, deşi se bucuraseră înainte de ea, se apucară să viseze, gândindu-se că nu e nimic mai minunat pe lume decât să stea un bărbat întins în patul lui, singur, imaginându-şi imposibilul, şi să simtă deodată o femeie ridicând pătura foarte încet şi strecurându-se sub ea, trecându-şi uşor trupul pe lângă trupul lui, rămânând în sfârşit liniştită, în tăcere, aşteptând ca înflăcărarea sângelui să potolească tremurul subit al pielii înfiorate. Şi toate astea fără motiv, doar pentru că ea a vrut. Sunt şanse care nu prisosesc, uneori trebuie să fii bătrân şi să ai o legătură neagră acoperindu-ţi orbita pe veci oarbă. Ori sunt lucruri care trebuie lăsate în pace, fără explicaţii, spunând simplu ce s-a întâmplat, fără a interoga intimitatea celorlalţi, aşa cum s-a întâmplat atunci când soţia medicului s-a dat jos din pat să-1 învelească pe băieţelul strabic care se dezvelise. Nu s-a culcat imediat.

  Rezemată de peretele din fundul încăperii, în spaţiul strimt dintre cele două rânduri de paturi, se uita disperată la uşa din cealaltă extremitate, pe unde intraseră într-o zi care părea foarte îndepărtată şi care acum nu mai ducea nicăieri.

  Aşa stătea ea, când îşi văzu soţul ridicându-se şi, cu ochii ficşi, ca un somnambul, îndreptându-se spre patul fetei cu ochelari negri. Nu făcu nici un gest să-1 oprească, în picioare, fără să se mişte, îl văzu ridicând păturile şi culcându-se lângă tânăra femeie, ea se trezi şi-1 primi fără să protesteze, cele două guri se căutară şi se găsiră, apoi ce trebuia să se întâmple se întâmplă, plăcerea unuia, plăcerea celuilalt, plăcerea ambilor, murmurele înăbuşite, ea rosti, Vai, domnule doctor, cuvintele ar fi putut fi ridicole, dar n-au fost, el spuse, lartă-mă, nu ştiu ce m-a apucat, avea dreptate, cum am putea noi, care ne mărginim să vedem, să ştim ceea ce nici el nu ştie. întinşi în patul strimt, nu-şi puteau imagina că sunt observaţi, dar medicul se nelinişti deodată, oare îi doarme nevasta, oare umblă pe coridoare ca în