care, după un asemenea răspuns, care era parcă scontat şi care de astă dată fusese peste aşteptări, se făcu o mare linişte în dormitor, nu mai zise nimeni nimic şi în clipele următoare toată lumea adormi.

 

XXII

Dimineaţa Niculae se duse cu un sfert de oră mai devreme la sediul comitetului raional de partid, intră în biroul secretariatului şi se aşeză să-l aştepte pe primul-secretar. Ar fi putut să vină la opt fix, aşa cum i se comunicase, dar ora care se comunică e ora celui care te cheamă, în timp ce a celui chemat nu poate să fie aceeaşi. Odată Niculae uitase şi venise la o şedinţă lărgită a comitetului regional de partid la ora la care li se spusese şi s-a apropiat de el cineva şi i-a atras atenţia că a întârziat. „De ce îmi faci dumneata observaţie, i-a replicat Niculae, am venit la ora fixată.” „La ora asta vin conducătorii, i s-a răspuns, dumneata trebuie să vii mult mai devreme.”

– Tovarăşe prim-secretar, m-aţi căutat dumneavoastră aseară?! îl întrebă Niculae când acesta intră pe uşă.

Primul-secretar îi făcu din cap un semn de confirmare şi în acelaşi timp de liniştire, că adică da, fireşte că îl căutase din moment ce i se comunicase acest lucru.

– Nu mai pleci la Broşcoşeşti, îi comunică el. Ia loc, tovarăşe Moromete. Dumneata eşti din Şiliştea-Gumeşti?

– Da, tovarăşe prim-secretar.

– Şi de ce te-am repartizat noi pe timpul campaniei la Broşcoşeşti? Nu e mai normal să te duci la Siliştea?

Niculae avu o tăcere care nu confirmă această descoperire a primului-secretar.

– Cum, reluă acesta, nu e mai normal să te duci acolo unde cunoşti mai bine oamenii şi unde poţi să te orientezi mai uşor?

– Tovarăşe prim-secretar, noi trebuie să ne orientăm oriunde în munca de partid, zise Niculae.

– Nu chiar oriunde, că dacă te trimit eu acum la Moreni, la sondele petrolifere, n-o să zici că te orientezi... Şi atunci e normal ca un activist să se orienteze mai bine pe un teren cunoscut de el, ca unul care a copilărit, aşa că te duci la Siliştea.

În timp ce vorbea secretarul tot ridica de pe birou un dosar subţire, un fel de tabel, pe care ca pe o piesă de argumentare îl tot vâra înainte în spaţiul de aer care revenea activistului. Se vedea pe el scris cu litere mari de cerneală: Evidenţa şi dedesubt încă ceva cu litere mai mici, pesemne evidenţa adreselor activiştilor şi a locurilor lor de naştere.

– Aseară m-am uitat şi când am văzut, am trimis să te caute.

Şi, spunând acestea, secretarul puse undeva mai la margine, la un loc mai nefolositor, dosarul acela pe care scria Evidenţa şi pe chipul lui se intensifică o lumină satisfăcută de destindere. S-ar fi zis că rezolvase în sfârşit o problemă care chiar dacă nu se putea spune că îi stătea pe gât, îl sâcâia cam de mult şi iată că dosarul acela îl ajutase să găsească soluţia: fiindcă era clar că nu atât evidenţa aceea concretă de pe tabel îl nemulţumea, aia nu spunea nimic, orice om are un nume şi un loc de naştere, ci aceea abstractă, că adică era o evidenţă că Moromete n-avea de ce să nu se ducă tocmai acolo unde era cel mai indicat să se ducă, adică la el în sat şi nu în altă parte şi să stea să sprijine acolo desfăşurarea în bune condiţiuni a campaniei.

– Tovarăşe secretar, zise Niculae, eu n-am mai fost pe la mine prin sat de multă vreme...

– Cu atât mai bine, răspunse secretarul, te duci acuma! Ce, vrei să spui că nici părinţii nu i-ai mai văzut de multă vreme?

– Ba nu, eu vorbesc de sat...

Secretarul nu înţelese:

– Din moment ce te-ai dus să-ţi vezi părinţii, n-ai trecut şi prin sat? Sau ai aterizat cu avionul drept în bătătură?

– Ba am trecut, tovarăşe secretar, răspunse Niculae ridicând vocea, dar n-am stat acolo să activez cu o sarcină de partid şi mai bine cunosc de exemplu oamenii şi problemele din Broşcoşeşti sau Scrioaştea sau oricare sat vreţi dumneavoastră de prin apropierea raionului, decât din Siliştea, Surduleşti, şi toate alea de pe-acolo...

– Şi ce e cu asta? zise secretarul ridicând la rândul său puţin vocea. Singur spuseşi adineauri că noi trebuie să ne orientăm oriunde în munca de partid. Sau asta e valabil doar în vorbe, să stăm pe-aici pe lângă raion, că nu e departe? continuă secretarul cu o licărire triumfătoare în priviri.

– Tovarăşe secretar, dar eu n-am spus că refuz sarcina de partid, sări atunci vocea lui Niculae parcă l-ar fi înţepat cineva fără veste cu un ac, de ce îmi atribuiţi dumneavoastră că vreau să stau pe lângă raion când eu mă duc oriunde îmi trasaţi să mă duc?

– Păi dacă te duci, atunci ce mai stai la discuţie, tovarăşe Moromete, sări atunci şi secretarul eliberând brusc parcă o veche şi turbure indignare care nu se ştia dacă era o trăsătură a lui care se manifesta pe neaşteptate fără legătură cu persoanele, sau numai cu acest activist din faţa lui şi numai pentru că socotea că atitudinea acestuia îl îndreptăţea. Poţi să pleci, zise apoi cu un glas deodată binevoitor. Şi continuă în acelaşi fel: ţineţi legătura cu raionul şi nu luaţi măsuri înainte să raportaţi tot ce survine. Cum stai cu stomacul, am auzit că nu prea te simţi bine, ai fost la spital? Dacă vrei telefonăm la spital să te consulte doctorul Gafa, poate ai nevoie de regim.

– Apa minerală îmi face bine, zise Niculae.

– Ţi-o fi făcând bine, dar doctorul poate să-ţi prescrie un tratament şi să n-ai nevoie de apă minerală. Te duci acuma într-un sat şi stai vreo patru-cinci săptămâni cât ţine campania, de unde o să găseşti acolo apă minerală?

– Tovarăşe prim-secretar, zise Niculae ca şi când n-ar fi auzit, am o rugăminte să vă adresez, spuneţi-i dumneavoastră tovarăşului Iosif că eu nu sunt obligat de fiecare dată când e vorba de unele sarcini sau altceva şi se întâmplă să executăm amândoi un ordin sau cu ceilalţi, dar e şi el acolo, să stăm