Şi Varionuha, aşa cum era, cu şapca pe cap, se îndreptă spre un fotoliu şi se instala de cealaltă parte a mesei de lucru.

Trebuie să recunoaştem că răspunsul lui Varionuha suna cam straniu: asta îl şoca din capul locului pe directorul financiar, care, în ceea ce priveşte sensibilitatea, putea concura cu seismograful celei mai bune staţiuni seismice din lume. Cum adică? Ce căuta Varionuha în cabinetul directorului financiar, de vreme ce nu se aştepta să-l găsească pe acesta acolo? Are doar cabinetul său, una la mînă. Şi, două la mînă, indiferent pe ce uşă intrase în clădire, trebuia să-l întîlnească inevitabil pe unul din paznicii de noapte, iar aceştia fuseseră înştiinţaţi cu toţii că Grigori Danilovici va mai rămîne cîtva timp în biroul său. Directorul însă nu stătu multă vreme să mediteze la ciudăţenia asta; nu de ea îi ardea lui acum.

— De ce n-ai telefonat? Ce înseamnă toată halimaua aia cu Ialta?

— Ceea ce şi spuneam, răspunse administratorul, plescăind din gură ca şi cînd l-ar fi supărat o măsea. L-au găsit într-o bodegă la Puşkino.

— Cum la Puşkino? Lîngă Moscova? Şi telegramele din Ialta?

— Ce Ialta, lua-l-ar dracu! L-a îmbătat pe telegrafistul de la Puşkino şi s-au apucat amîndoi să facă nebunii; printre altele, să trimită telegrame cu menţiunea „Ialta”.

— Aha... Aha... Bine, bun... rosti cîntător Rimski, în priviri cu o lucire gălbuie.

În minte vedea de pe acum tabloul sărbătoresc al scoaterii ruşinoase a lui Steopa din post. Eliberarea! Eliberarea mult aşteptată, eliberarea de această calamitate numită Lihodeev! Stepan Bogdanovici s-ar putea să se învîrtească chiar şi de ceva mai rău decît numai pierderea postului...

— Vreau amănunte! ţipă Rimski, lovind cu tamponul în masă.

Şi Varionuha începu să-i relateze amănuntele. Îndată ce se prezentase acolo unde îl trimisese directorul financiar, fusese primit numaidecît şi ascultat cît se poate de atent. Nimeni din cei de faţă nu acceptase o clipă ideea că Steopa ar putea fi la Ialta. Toţi s-au declarat din capul locului de acord cu presupunerea lui Varionuha că Lihodeev se află la „Ialta” din Puşkino.

— Şi acum, unde e? îl întrerupse tulburat directorul pe administrator.

— Unde să fie? zîmbi strîmb acesta. La miliţie, la camera specială pentru dezmeticirea din beţie.

— Oho! Vai, mulţumesc!

Varionuha îşi urmă relatarea şi, pe măsură ce povestea, în mintea directorului financiar se desfăşura tot mai viu lanţul nesfîrşit al faptelor dezgustătoare, neruşinate, bădărăniile lui Lihodeev, şi fiecare verigă din acest lanţ era mai rea decît cea precedentă. Fie şi numai ţopăiala aceea de beţivi, de gît cu telegrafistul, pe poiana din faţa poştei de la Puşkino, în sunetele unei caterinci hoinare, chiar şi numai aşa — cîte parale făcea! Apoi s-a luat după nişte cetăţene, care, cuprinse de spaimă, au urlat ca din gură de şarpe. După aceea, Liho-deev a încercat să se încaiere cu bufetierul de la „Ialta”, după care a aruncat cu generozitate pe podeaua „Ialtei” ceapă verde. Apoi a spart opt sticle de vin alb sec „Ai-Danil”. A sfărî-mat aparatul de taxat al unei maşini de piaţă, pentru că şoferul nu voise să stea cu maşina la dispoziţia lui. I-a ameninţat apoi cu arestarea pe cetăţenii care încercaseră să-i potolească măgăriile... Într-un cuvînt, o grozăvie fără margini.

Steopa era bine cunoscut în cercurile teatrale din Moscova, şi toţi ştiau că este o poamă bună. Dar prea de tot era, chiar şi pentru Steopa, ceea ce povestea administratorul despre el. Da, prea de tot, chiar prea, prea de tot.

Ochii ironici, răi, ai lui Rimski sfredeleau peste masă figura administratorului şi, pe măsură ce Varionuha îşi depăna povestirea, ochii aceştia se întunecau tot mai tare. Cu cît mai colorate, mai vii deveneau amănuntele obscene cu care-şi umplea povestirea administratorul, cu atît mai puţin îi dădea crezare directorul. Iar cînd Varionuha spuse că Steopa se dez-lănţuise într-atît, încît încercase să opună rezistenţă celor ce veniseră să-l ia ca să-l aducă la Moscova, Rimski ştiu cu precizie că tot ce-i povestise administratorul, întors la miezul nopţii la teatru, este o minciună! O minciună de la început şi pînă la sfîrşit.

Varionuha nu se dusese la Puşkino şi nici Steopa nu trecuse pe acolo. Şi povestea cu telegrafistul beat, şi geamul spart din locantă, şi scena legării lui Steopa cu frînghii — toate erau scorneli.

Îndată ce se convinse că administratorul îl minte, pe director îl cuprinse o teamă ce se tîrî de-a lungul trupului său, de la picioare spre creştet, şi de vreo două ori i se păru din nou că dinspre podea adie o umezeală putredă, purtătoare de malarie. Fără să-l slăbească o clipă din ochi pe administrator, care se zvîrcolea suspect în fotoliul său străduindu-se în acelaşi timp să rămînă în umbra lămpii de birou şi care-şi acoperea cu un gest foarte straniu faţa cu un ziar, ca să se ferească, chipurile, de lumina supărătoare a becului, directorul financiar se gîndea la un singur lucru: ce-i totuşi cu istoria asta? De ce-l minte oare cu atîta neobrăzare, în clădirea tăcută şi pustie, administratorul întors la o oră atît de tirzie? Şi Rimski

Îşi simţi sufletul chinuit de sentimentul unei primejdii, al unei primejdii neştiute, dar straşnice, ameninţătoare. Prefăcîndu-se a nu observa şiretlicurile lui Varionuha şi figurile lui cu ziarul, directorul financiar îi examina atent figura, fără să-i mai asculte aproape deloc palavrele. Mai era ceva şi mai inexplicabil decît povestirea calomnioasă cu privire la aventurile petrecute la Puşkino, născocite nu se ştie în ce scop, şi acest ceva era o schimbare petrecută atît în aspectul exterior, cît şi în manierele administratorului.

Cu toate strădaniile lui Varionuha de a-şi trage cozorocul şepcii pe ochi, pentru ca faţa lui să rămînă în umbră, şi oricît încerca el să se ascundă după ziar, directorul reuşi să desluşească o vînătaie uriaşă ce se întindea pe obrazul lui drept, pînă aproape de nas. Şi unde mai pui că administratorul, rumen de obicei, avea acum o paloare nesănătoasă, iar la gît, nu se ştie de ce, cu toată noaptea înăbuşitoare, purta un fular vechi, în dungi. Dacă la aceasta mai adăugăm maniera dezgustătoare de a plescăi din buze, apărută la