– Nu, a strigat Edeard.

Se simțea sufocat, luptându-se să respire împotriva unui torent de groază. Nu, nu, nu. A împins. A împins din greu. A împins cu mâna a treia. S-a împins departe de un astfel de rău. Ranalee țipă șocată în timp ce zbura prin aer. Edeard gâfâia, încercând să alunge duhoarea din gândurile sale. Se simțea ca și cum se scutura de un coșmar. Inima îi bătea ca un ciocan în piept. Căută frenetic în jur pentru a o vedea pe Ranalee întinsă pe covor la picioarele patului. Părea periculoasă, cu părul ciufulit și mârâia când s-a ridicat să se confrunte cu el.

– Ce s-a întâmplat? a gâfâit el, încă temător. Rezista cu greu tentației puternice de a continua, de a o îndoi peste pat și de a lua-o – și de a conduce apoi astfel Makkathranul prin urmașii săi.

– Te-am eliberat, a mârâit ea.

Vocea ei părea că-i zăngăne în interiorul capului. Gemu la intensitatea sunetului, apăsându-și mâinile peste urechi.

– Ți-am arătat dorințele tale reale. Urmează-le. Eliberează-te.

– Oprește-te, a implorat el.

Se ghemuia, lupta împotriva propriei lui trădări, împotriva dorinței de a merge pe calea ei în viitor.

– Inhibițiile nu sunt pentru oameni ca noi. Ai puterea în sânge, la fel ca mine. Gândește-te la ce am putea realiza împreună. Crede în noi.

Ultimele cuvinte le miorlăi.

Forța din spatele comenzii aproape că-l rostogoli pe Edeard jos de pe saltea. Mintea ei era strălucitoare și fierbinte. Asta l-a făcut să realizeze în cele din urmă că nu cu vocea ei se lupta. Îi vorbea cumva direct în minte. În mod insidios, televorbirea ei puternică îi corupsese propriile gânduri, forțându-l să i se supună, ca și cum el nu ar fi fost decât un genistar căruia i se ordona să curețe gunoiul din grajd. Își încleștă dinții și se concentră, dorindu-și ca a treia mână să se contracteze în jurul lui și să devină suficient de dură pentru a devia televorbirea, implorând-o pe Madona să-l facă puternic.

– Ascultă-mă! i-a cerut Ranalee.

Edeard îi putea vedea buzele mișcându-se încă, în timp ce vocea ei se estompa. Toate trucurile pe care le învățase în oraș despre cum să-și ecraneze emoțiile le țesea acum împreună și le consolida prin telekinezie. Era chircit pe saltea, neauzind nimic, nepercepând nimic. Izolat. Ranalee se uita la el. Odată ce nervii i s-au stabilizat, i-a întors privirea. Mâinile îi tremurau de șoc și teamă.

– Tu, își trase adânc răsuflarea. Ai încercat… Ai vrut să mă… Oh, dulce Madona.

Gândul la ceea ce tocmai reușise să evite îi trimise un alt fior de-a lungul coloanei vertebrale. Ranalee îl privea cu dispreț. I-a spus ceva. Edeard permise cu prudență vocii ei să treacă prin scutul creat cu a treia mână. Dar nu și televorbirii ei. Madona, nu! Pe asta o ținu perfect blocată.

– Ce?

– Țăran prost și jalnic.

– Javră, a scuipat el înapoi.

Batjocura ei se transformă într-un dispreț total.

– Crezi că nu-i așa? Crezi că ești nobil și bun? Știi cum funcționează dominația? Cântă direct pe coardele adevărate ale inimii. Iar eu sunt o maestră a acestor acorduri pasionate. Îi joc pe bărbați ca pe niște prostănaci ce sunt. Eu recunosc ceea ce se ascunde în interior, Mergătorule-Pe-Apă. Sunteți cu toții conduși de ego-ul vostru și de poftele voastre, trăsăturile reale care vă curg prin sânge. Tot ceea ce ți-am oferit are o sămânță în tine. Eu îți dau pur și simplu șansa de a-ți lăsa adevărata natură să crească.

– Eu nu sunt așa.

– Cu câte fete de familie te-ai culcat deja? Ți-ai cedat ție însuți cu asta destul de repede, nu-i așa? Câte luni ați petrecut tu și jalnicii tăi colegi de echipă într-o tavernă ordinară complotând și uneltind cum să răsturnați bandele ca să ajungi tu Conetabil-Șef? Asta este exact ceea ce ți-am oferit. Nu în felul în care îți imaginezi în visurile tale. Pot să-ți dau toate astea cu adevărat. Maturizează-te, Mergătorule-Pe-Apă. Presupusa ta virtute nu te poate conduce de la sine la putere, pentru că puterea este în cele din urmă lucrul după care tânjești. Puterea de a modela orașul în viziunea ta. Ăsta-i adevărul, nu-i așa?

– Da, a murmurat. Un oraș cinstit. Unul în care oamenii nu sunt crescuți pentru avantaje și profit.

– Uneori, trebuie să faci ceea ce este greșit pentru a putea face ceea ce e bine.

Se uită la ea, uimit.

– Oh. O frază de care până și tu ai auzit, deci? Știi cine a spus-o? Rah însuși, atunci când și-a forțat drumul prin zidurile Makkathranului. El știa că numai în interior oamenii lui vor fi apărați de haosul care se revărsa din navele care ne-au adus aici. Așa că ne-a dat orașul. El a luat cetatea, și făcând acest lucru ne-a dat ordinea și stabilitatea, care au rezistat două mii de ani.

– Nu. Edeard clătină din cap. Eu nu sunt… copiii nu ar trebui să se nască pentru asta. Copiii ar trebui să fie iubiți pentru ei înșiși.

– Așa ar fi. Și ai noștri ar fi, de asemenea, destinați pentru măreție.

– Nu e drept.

– Serios? Și ce dacă te căsătorești cu o singură fată, un lucru frumos și dulce care te iubește foarte mult, în felul în care se întâmplă în satele voastre înapoiate? Ce crezi că îi așteaptă pe acei copii ai Mergătorului-Pe-Apă? Eu. Asta-i așteaptă. Eu și toți ceilalți ca mine. Cu cât mai puțini copii vei avea, cu atât mai valoroși vor deveni. Băieții vor fi seduși de fiicele de familie, fetele vor fi luate ca neveste-trofeu de primii noștri fii. Ăsta va fi un sport excelent. Vom obține puterea din sângele tău.

– Nu în felul acesta, nu.

Ea și-a aruncat capul, privindu-l cu batjocură aristocratică.

– Poți obține atât de mult, Mergătorule-Pe-Apă. Dacă Makkathranul trebuie să fie refăcut așa cum