Lumea era deja distrusă și violentă; de ce trebuiau naziștii s-o facă și mai rea cu otrava lor? Adunarea la care participase în Berlin – abandonul sălbatic de pe chipurile oamenilor din mulțime în timp ce își manifestau cu entuziasm ura irațională care curgea șuvoaie de pe scenă.

– Acum, Nancy, spuse Denden.

Ea se smulse din rumoarea manifestanților transpirați și reveni la pacea adâncă a pădurii din Auvergne.

– Pornește-l, te rog, spuse ea.

Un sâsâit și apoi se auzi o voce. Aici Londra, spuse vocea în franceză și oamenii își ridicară capetele. Fournier se întoarse spre ei.

– Francezii vorbesc cu francezii. Dar mai întâi, câteva mesaje personale. Jean are mustața lungă. E un incendiu la biroul de asigurări. Maquisarzii făcură schimb de priviri, amuzați. Broscoiul orăcăie de trei ori. Câțiva dintre ei pufniră în râs.

Nancy zâmbi larg.

– Nu vorbesc în dodii. E codat. Așa confirmă Londra cu agenții ca mine aflați peste tot prin Franța. Vor parașuta provizii în seara asta. Ați putea primi conserve de carne și suc. Ciocolată și țigări.

– Țigări franțuzești? întrebă un maquisard.

– Băiete, tu pari prea mic ca să fumezi, dar da, țigări franțuzești.

Băiatul roși.

– Și corturi franțuzești să vă protejeze de ploaia franțuzească și bocanci să călcați prin noroiul franțuzesc.

Toți zâmbeau acum. Toți în afară de Fournier.

– Dar ce e mai important e că putem să vă dăm arme, planuri și informații. Mitraliere Sten, explozibil, detonatoare, grenade, revolvere, o listă cu ținte ca să știm exact unde să lovim ca să-i doară cel mai tare pe nemți și planuri pentru cum să-i scoatem de aici.

Fournier își aprinse o țigară și suflă un fir subțire de fum prin colțul gurii.

– Pur și simplu ne dați lucrurile astea? Din bunătatea inimilor voastre englezești?

Dacă mai rânjea mult îi rupea ceva. Francezi de rahat, își spuse Nancy în gând. Da, se căsătorise cu unul dintre ei, dar per total erau cei mai încăpățânați și mai iritabili bărbați.

– Nu e nici o taxă, Fournier, continuă ea, întâlnindu-i privirea, dacă asta vrei să spui. Nu trebuie să-ți vinzi cel mai bun porc pentru o ladă de mitraliere.

– Nu asta am vrut să spun. Știi asta.

Ea dădu din cap.

– Toate cererile către Londra trec pe la mine. Am văzut cum englezii se agită până la faliment ca să vă facă rost de chestiile astea, așa că nu vreau nici în ruptul capului să le văd irosite. Am să vă învăț cum să folosiți armele, am să insist să implementați măsuri de securitate ca lumea și am să-i fac viața un iad oricui nu ține pasul. N-o să lansați nici un atac fără aprobarea mea și ține minte că noi ne pregătim pentru când Aliații invadează și eliberează Franța, fără răzbunări, fără vendete. Ne coordonăm.

– Nu suntem slugile voastre, mârâi Fournier.

– Și nici eu a voastră. Lucrăm împreună. Asta e înțelegerea. Acum, spune-ne ce vă trebuie și lasă-ne să-ți oferim... salvarea.

Toți oamenii se uitau la Fournier. El nu zâmbi, dar dădu din cap. Oamenii se relaxară. Fournier scoase un carnețel negru din buzunarul de sus.

– Am o listă de lucruri care ne trebuie, căpitane.

Încă îi spunea gradul de parcă îl durea să producă sunetele, dar era un început, și-n plus, încă nu o bătuseră și nici nu o legaseră de un scaun.

– Hai să ne uităm pe ea atunci, spuse Nancy, după care se întoarse la Denden. Cred că poți să-ți pui cutiuța magică deoparte acum. Du-te și fă-ți prieteni.

– O, tu o să fii mămica strictă și eu tăticul care-și răsfață copilașii francezi drăgălași!

Ea tresări.

– Da’ ce-am spus?

– Nimic. Dă-i bătaie.

Capitolul 27

Buckmaster ridică din sprâncene când văzu mesajul de la Nancy. Garrow recunoscu gestul ca fiind echivalent cu semnele unui stop cardiac.

– Măcar e vie, domnule.

– Da, e și asta ceva. Deși eu o trimisesem să stabilească o relație cu Gaspard, iar acum s-a aliat cu niște scursuri de pe platou. Și Southgate capturat. Asta e o lovitură.

Continuă să se holbeze la foaie.

– Sunt convins, domnule, că țintește sus cu lista. Nu cred că se așteaptă să-i trimitem toate astea pentru un grup dezlânat cum e cel al lui Fournier. Dați-mi voie s-o revizuiesc, să fie mai rezonabilă.

Garrow întinse mâna să ia mesajul decodat înapoi, dar Buckmaster scutură ușor din cap.

– Nu ne îndoim de bărbații și de femeile de pe teren, Garrow. Doar dacă avem un motiv bun. Poate căpitanul Wake exagerează,