şi de cea a celuilalt copil care ar fi putut să trăiască acum şi să fie fericit. E vorba de mult mai mult decât atât. Au mai fost şi alţi copii înainte de Daisy... şi mai puteau fi şi alţii în viitor. Societatea l-a condamnat; noi am dus la bun sfârşit sentinţa. Dar nu cred că e nevoie să-i amestecăm pe toţi. Toate sufletele astea bune şi credincioase... sărmanul Michel... şi Mary şi colonelul Arbuthnot care se iubesc...

Vocea ei avea o rezonanţă deosebită în spaţiul acela strâmt, închis. Era adâncă, vibrantă, era vocea care înfiorase atâţia şi atâţia spectatori...

Poirot privi spre prietenul său.

— Dumneata eşti unul dintre directorii companiei, domnule Bouc, spuse el. Ce părere ai?

Bouc îşi drese vocea.

— După părerea mea, domnule Poirot, spuse el, prima teorie pe care ai expus-o e cea justă. Propun ca asta să fie soluţia pe care s-o prezentăm poliţiei iugoslave când va sosi. Eşti de acord, doctore?

— Sigur că sunt de acord, spuse doctorul Constantine. În ce priveşte probele medicale, cred că voi face una sau două sugestii mai excentrice.

— Şi acum, spuse Poirot, întrucât ştiţi care este soluţia mea, permiteţi-mi să mă retrag...

SFÂRŞIT

{1} Nu-i nimic. M-am înşelat.

{2} Sunteţi director al liniei, ml sa pare, domnule. Puteţi să ne spuneţi...

{3} Ce s-a întâmplat?... De ce?...

{4} Dar nu-i nimic de văzut.