— Trebuie să-l înştiinţăm pe căpitanul Nemo, spusei eu, intrînd în interiorul vasului.

Coborîi în salon. Nu era nimeni. Am bătut la uşa căpitanului.

— Intră! mi se răspunse. Intrai şi-l găsii pe căpitan cufundat în nişte calcule pline de X-uri şi de alte semne algebrice.

Buna-cuviinţă mă făcu să-l întreb:

— Vă stingheresc?

— Da, domnule Aronnax, îmi răspunse căpitanul, cred însă că aveţi motive serioase ca să mă căutaţi.

— Foarte serioase. Pirogile indigenilor ne înconjură şi în cîteva minute vom fi atacaţi, fără doar şi poate, de sute de sălbatici.

— Aha! făcu liniştit căpitanul Nemo. Au venit cu pirogile?

— Da, domnule.

— Ei bine, e de ajuns să închidem panourile.

— Tocmai. Şi venisem să vă spun...

— Nimic nu-i mai uşor, mă întrerupse căpitanul Nemo.

Şi apăsînd pe un buton electric, transmise un ordin echipajului.

— S-a făcut şi asta, domnule, îmi spuse el după cîteva clipe. Luntrea e la locul ei şi panourile sînt închise. Cred că nu vă e teamă de faptul că domnii ăştia ar putea sparge pereţii pe care ghiulelele fregatei dumneavoastră nu i-au putut străpunge.

— Nu, căpitane, dar mai e un pericol.

— Care, domnule ?

— Mîine vor trebui deschise panourile pentru ca Nautilus să-şi împrospăteze provizia de aer.

— Fără îndoială, domnule. Vasul nostru respiră ca un cetaceu.

— Şi dacă în timpul acela papuaşii vor fi pe punte, nu ştiu cum i-aţi putea împiedica să pătrundă.

— Dumneavoastră credeţi că se vor urca pe bord?

— Sînt sigur.

— Foarte bine, domnule, n-au decît să se urce. Nu văd de ce i-aş împiedica. La urma urmei nu sînt decît nişte bieţi papuaşi şi n-aş vrea ca vizita mea pe insula Gueboroar să coste viaţa măcar a vreunuia din nenorociţii aceştia!

Nemaiavînd ce spune, mă pregătii să plec, dar căpitanul Nemo mă opri poftindu-mă să iau loc lîngă el. Mă întrebă apoi despre excursia noastră pe insulă, despre felul cum a mers vînătoarea şi păru că nu înţelege nevoia de carne pe care o arăta canadianul. Am vorbit şi despre alte lucruri, iar căpitanul, fără să fie prea vorbăreţ, se arătă destul de prietenos.

Printre altele veni vorba şi despre situaţia lui Nautilus, naufragiat în acelaşi loc în care Dumont d'Urville fusese pe punctul de a pieri. Şi căpitanul îmi spuse:

— Acest d'Urville a fost unul dintre cei mai destoinici şi mai inteligenţi navigatori pe care i-aţi avut, un fel de căpitan Cook al dumneavoastră, al francezilor. Nefericit savant! Să înfrunţi banchizele de la Polul Sud, recifele de mărgean ale Oceaniei, canibalii din Pacific, şi să pieri apoi într-un nenorocit accident de cale ferată! Dacă omul acesta energic a mai putut gîndi în ultimele clipe ale vieţii sale, vă daţi seama care trebuie să fi fost acele gînduri!

Ţin minte şi acum, spre cinstea căpitanului Nemo, că, vorbind despre faptele lui d'Urville, el părea mişcat.

Apoi, cu harta în mînă, ne-am amintit de lucrările navigatorului francez, de călătoriile lui în jurul Pămîntului, de dubla sa încercare de a ajunge la Polul Sud, care 1-a dus la descoperirea de noi pămînturi numite Adelie şi Louis Philippe, şi în sfîrşit de hărţile hidrografice pe care le-a făcut în principalele insule ale Oceaniei.

— Ceea ce d'Urville a făcut la suprafaţa mărilor, îmi spuse căpitanul Nemo, eu am făcut înăuntrul oceanului, cu mai multă uşurinţă şi mai deplin decît el. Navele Astrolabe şi Zélée, hărţuite întruna de uragane, nu se puteau asemui cu Nautilus, care străbate oceanele liniştit, ca şi cum ar fi o adevărată cameră destinată studiului.

— Cu toate astea, căpitane, este ceva asemănător între navele lui d'Urville şi Nautilus.

— Ce anume, domnule ?

— Faptul că Nautilus a naufragiat ca şi ele!

— Nautilus nu a naufragiat, domnule, îmi răspunse cu răceală căpitanul Nemo. Nautilus este sortit să se odihnească pe apă şi eu n-am să folosesc niciodată muncile grele la care d'Urville îşi silea echipajul în clipele de impas, nici manevrele şi nici celelalte măsuri de despotmolire; Zélée şi Astrolabe au fost pe punctul de a pieri, pe cînd Nautilus e în afară de orice primejdie. Mîine, în ziua hotărîtă şi la ora hotărîtă, marea îl va ridica încetişor şi el va porni să străbată mai departe mările.

— Căpitane, începui eu, mă îndoiesc că...

— Mîine, spuse căpitanul Nemo ridicîndu-se, mîine la ora două şi patruzeci de minute după-amiază, Nautilus va părăsi strîmtoarea Torres, fără să fi suferit nici o stricăciune.

După ce rosti cuvintele acestea foarte răspicat, căpitanul Nemo se înclină uşor. Am înţeles că e timpul să plec şi m-am înapoiat în camera mea.

Acolo mă aştepta Conseil, care voia să cunoască rezultatele întrevederii cu căpitanul.

— Cînd i-am arătat temerile mele că Nautilus ar putea fi ameninţat de papuaşi, căpitanul mi-a răspuns foarte ironic. Aşa că nici eu nu pot să-ţi spun decît un lucru: ai încredere în el şi du-te de te culcă liniştit.

— Domnul n-are nevoie de nimic?

— Nu, prietene. Ce mai face Ned Land?

— Domnul să mă ierte, răspunse Conseil, dar Ned face un pateu de cangur care cred că va fi minunat.

Rămas singur m-am culcat, dar n-am dormit bine deloc. Auzeam zgomotul pe care îl făceau sălbaticii tropăind pe punte şi scoţînd strigăte asurzitoare. Astfel se scurse întreaga noapte, fără ca cineva de pe vas să iasă din nepăsarea obişnuită.

Echipajului îi păsa tot atît de puţin de canibali, pe cît le păsa soldaţilor dintr-un fort întărit de furnicile care umblă pe întărituri.

Mă trezii la şase dimineaţa. Panourile erau tot închise. Aerul nu fusese deci primenit; rezervoarele erau însă pline, aşa că împrospătară cu cîţiva metri cubi de oxigen atmosfera înăbuşitoare a vasului. Am lucrat în camera mea pînă la amiază, fără să dau ochi nici măcar o clipă cu căpitanul Nemo. Pe bord părea că nu se face nici un fel de pregătire pentru plecare.

Am mai aşteptat un timp, pe urmă m-am dus în salonul cel mare. Pendula arăta orele două şi jumătate. În zece minute apele aveau să atingă maximum de înălţime, şi în cazul cînd căpitanul Nemo nu fusese prea îndrăzneţ în făgăduielile sale, Nautilus avea să fie scos atunci dintre recifele de mărgean. Altfel, trebuia să mai aştepte luni întregi pînă să