— Doamna Menez? se asigură el.

— Ken, spuse ea.

Ryan nu stăpânea ebraica, dar asta însemna „da”, atâta învăţase şi el.

— Vorbiţi engleza? întrebă el accentuat de încet şi clar. O scurtă pauză.

— Da, se auzi apoi. Puţin. Părea într-adevăr puţin.

— Pot să vorbesc cu fiica dumneavoastră, Judith? întrebă Ryan.

Iar trebuia să se gândească.

— Nu, din păcate. Nu este... acasă.

— Ştiţi unde este?

— Lucrează. La... săpături.

Îi era într-adevăr greu să-şi găsească cuvintele.

— Nu voia să vină în seara asta în vizită? O lungă pauză. Apoi:

— Scuzaţi...

Ryan respiră adânc. Nu îl înţelesese.

— În seara asta, repetă el încă odată, deosebit de încet, a vrut Judith să vă viziteze? Aşa mi s-a spus.

— Judith? Nu. Nu e aici. Lucrează.

— Nu vine în seara asta?

— Nu.

Ei bine. Asta ajungea deja. Judith Menez spusese că ea şi cu Stephen Foxx erau invitaţi la mama ei, dar aceasta clar că nu ştia nimic despre asta.

*

Pe neaşteptate, profesorul din Canada se însufleţi; până acum stătuse în fotoliu relaxat şi absent şi se uitase tot mai adânc în paharul lui. John Kaun umpluse cu hărnicie paharul, arborând o mină dezamăgită de fiecare dată când Goutière ridicase paharul.

Dar brusc acesta-şi întinse mâna în faţă, apucă un volum de pe masa lui Kaun şi îl ridică, în timp ce se chinuia să se aşeze într-o poziţie cât de cât verticală. Poza de pe copertă arăta templul aşa cum era văzut de pe Muntele Măslinilor, cupola aurie a Domului de pe Stâncă fiind în mijlocul pozei, iar în fundal oraşul vechi al Ierusalimului. O fotografie cum era probabil redată pe nenumărate ghiduri turistice.

— Trebuie să vă spun, tună profesorul Goutière, ceva despre Muntele Templului. Sau, dacă ştiţi deja, să vă aduc aminte acest lucru.

— De ce? vru să ştie Kaun.

— Veţi vedea imediat. Ştiţi desigur că unui evreu îi este interzis să păşească pe Muntele Templului - dar ştiţi şi de ce? Nu aşteptă un eventual răspuns. În general, se crede că musulmanii le-ar fi interzis pentru totdeauna accesul când au cucerit oraşul în anul 632, dar asta nu este adevărat. Este propria moştenire, care le interzice asta. Căci Muntele Templului reprezintă, după cum ştim, ruinele templului lui Irod - frecventat de altfel de Isus de la Nazareth - reconstruit pe ruinele Templului lui Solomon, despre care este vorba în Vechiul Testament şi care trebuie să fi fost o clădire incredibil de mare. Deoarece azi nu se mai ştie exact unde pe terenul Muntelui Templului se aflase sanctuarul unde nu îi era permis nici unui om, cu excepţia marilor preoţi, sub pedeapsa cu moartea şi a clamării veşnice, să calce, prevăzător, evreul credincios nu punea deloc piciorul pe acest munte. Profesorul se foi neliniştit în fotoliul său ca şi cum nu şi-ar fi găsit încă poziţia în care putea să reziste. Istoricii sunt de altfel destul de siguri, continuă el, că sanctuarul trebuie să se fi aflat acolo unde azi este Fântâna Quait-bay, ceva mai la sud de Cupola Stâncii.

— Şi? făcu Kaun, căruia, la fel ca şi celorlalţi, îi era neclar unde voia canadianul să ajungă.

— Cel mai important lucru la Muntele Templului este, continuă Goutière cu limba grea, că reprezintă un lăcaş sfânt atât pentru evrei, cât şi pentru musulmani. Cândva, aici evreii aşteptau apariţia lui Mesia, iar pentru musulmani este al treilea sanctuar sfânt după Mekka şi Medina, pentru că de aici se spune că Mohamed ar fi fost dus în cer pentru o zi. La ei se cheamă Haram esh-Sharif, în traducere ceva de genul „Sanctuarul nobil”. Se opri şi pentru un timp privi coperta albumului. Şi într-adevăr este nobil, Dumnezeu ştie. Nu veţi găsi o construcţie mai măreaţă în întregul Ierusalim. Cupola Stâncii este de o frumuseţe unică - placarea în faianţă a pereţilor exteriori, arabescurile şi mozaicul cupolei... A fost modelul pentru Domul Sfântului Petru din Roma, aţi ştiut chestia asta? Este o clădire aproape supranaturală. Dar înainte de toate reprezintă un simbol, un imens simbol politic pentru Islam. Căci Allah a grăit către Mohamed, deoarece religiile dinainte - iudaică, creştină - dăduseră greş în a-şi îndeplini sarcina. Islamul este chemat să înlocuiască celelalte religii. Faptul că pe Muntele Templului se află Cupola Stâncii şi Moscheea argintie El-Aqsa este văzut ca o dovadă că Islamul a obţinut această victorie istorică, iar musulmanii sunt adevăraţii moştenitori ai misiunii Domnului după Vechiul Testament.

Kaun luă sticla de whisky, o puse înapoi în frigider şi închise cu zgomot uşa acestuia.

— Cred, spuse el în acest timp, că aceste legături ne sunt oarecum cunoscute şi, în cazul în care nu ne sunt, ne interesează doar teoretic. Sau ne explicaţi ce legătură are asta cu căutarea noastră a camerei video cu pricina.

— Ah, da! Goutière puse albumul deoparte, se întoarse încă odată în fotoliu, care evident îi era mai mult decât incomod, şi, preţ de câteva clipe, căută un început potrivit.

— Dacă teoria dumneavoastră e corectă în ceea ce priveşte această cameră video şi curajosul cercetător kamikaze care va călători în curând cu ea în trecut, pentru a-L filma pe Isus Hristos - şi se uita tocmai la Eisenhardt, ca şi cum ar fi fost reprezentantul decisiv al acestei interpretări - ah, o putem răsuci şi în felul acesta: Poate într-o bună zi nu prea îndepărtată vine un tânăr la mine şi mă întreabă unde s-ar putea ascunde un obiect în Palestina în, să zicem, anul 35 d.Hr., pentru a fi foarte sigur ca peste două mii de ani să-l găsească nederiorat din nou. Nu-i aşa, asta e de fapt întrebarea pe care ne-o punem noi aici?

Kaun încuviinţă din cap.

— Exact.

Istoricul canadian era el beat, dar aparent gândirea lui logică nu avusese deloc de suferit.

— Spontan, aş răspunde. Îngropaţi obiectul dumneavoastră undeva în deşert, indiferent unde, important e să fie suficient de adânc - atunci nu i se poate întâmpla nimic.

Magnatul mass-mediei îşi drese glasul:

— Nu era exact ceea ce speram să aud, dacă e să fiu cinstit.

Goutière ridică mâna.

— Aţi fost cinstit. Dar eu încă nu am terminat. Pentru că m-aş mai gândi şi aş constata că la această întrebare nu este chiar atât de uşor de