de zile; deci ne-au mai rămas doar nouăsprezece. După asta, cei de la rampa de lansare au nevoie de treisprezece zile pentru a o monta pe motorul auxiliar. Suntem cu cel puțin două săptămâni în urmă.

— Ăsta e maximul de întârziere, sau o să rămâneți în urmă și mai mult? întrebă Teddy scriind ceva pe hârtii.

Bruce ridică din umeri:

— Dacă nu mai avem alte probleme, rămâne întârzierea de două săptămâni. Dar mereu avem probleme.

— Fă-mi o estimare, zise Teddy.

— Cincisprezece zile, răspunse Bruce. Dacă am mai avea cincisprezece zile, sunt sigur că am putea să o terminăm la timp.

— În regulă, spuse Teddy notându-și din nou. Să facem rost de cincisprezece zile.

Întorcându-și atenția către chirurgul zborului Ares 3, Teddy îl întrebă:

— Doctore Keller, putem să reducem consumul de hrană al lui Watney astfel încât rațiile să dureze mai mult?

— Îmi pare rău, dar nu e posibil, spuse Keller. E deja la numărul minim de calorii. De fapt, luând în considerare volumul de muncă fizică pe care îl face, mănâncă mult mai puțin decât ar trebui. Și o să fie și mai rău. În curând întreaga lui dietă se va rezuma la cartofi și suplimente cu vitamine. A păstrat rațiile bogate în proteine pentru mai târziu, dar tot o să fie malnutrit.

— După ce rămâne fără hrană, în cât timp moare de foame? zise Teddy.

— Dacă luăm în considerare o cantitate mare de apă, este posibil să reziste trei săptămâni. Mai puțin decât o grevă a foamei tipică, dar amintiți-vă că o să fie deja malnutrit și slab chiar de la început.

Venkat ridică mâna și le solicită atenția:

— Amintiți-vă, Iris e ca un hopa-mitică; e posibil să fie nevoie să meargă cu roverul câteva zile ca să ajungă la sondă. Și presupun că e greu să controlezi un rover când literalmente mori de foame.

— Are dreptate, confirmă Keller. La patru zile după ce i se termină hrana, abia o să poată sta în picioare, darămite să mai și conducă un rover. Plus, abilitățile mentale o să i se degradeze rapid. I-ar fi greu și să stea treaz.

— Deci data de aterizare e fixă, spuse Teddy. Maurice, poți s-o pui pe Iris pe propulsorul auxiliar mai curând de treisprezece zile?

Maurice se rezemă de perete și își prinse bărbia între degete:

— Păi… de fapt montatul durează doar trei zile. Următoarele zece sunt pentru testări și inspecții.

— Cât poți să scurtezi toate astea?

— Cu suficiente ore suplimentare, s-ar putea monta în două zile. Asta include transportul din Pasadena la Cape Canaveral. Dar inspecțiile nu pot fi scurtate. Depind de timp. Facem verificări și re-verificări cu intervale setate între ele ca să vedem dacă se deformează sau se răsucește ceva. Dacă scurtezi intervalele, anulezi inspecțiile.

— Cât de des se descoperă o problemă în urma acelor inspecții? întrebă Teddy.

În încăpere se așternu tăcerea.

— Ăă… se bâlbâi Maurice. Sugerezi să nu facem inspecțiile?

— Nu, zise Teddy. Acum întreb cât de des se descoperă o problemă în urma acelor inspecții.

— Cam o dată la douăzeci de lansări.

Teddy își notă răspunsul.

— Și cât de des problema găsită e una care ar fi dus la eșecul misiunii?

— Ăă, nu sunt sigur. Poate în jumătate din cazuri?

Teddy își notă din nou.

— Deci dacă sărim peste inspecții și testare, riscul este de unu la patruzeci ca misiunea să eșueze? zise acesta.

— Adică 2,5 la sută, spuse Venkat. În mod normal, acesta e motiv de oprire a numărătorii inverse. Nu putem să ne asumăm un asemenea risc.

— „În mod normal” era acum multă vreme, spuse Teddy calm. Așadar, 97,5 la sută e mai bine decât zero. Poate cineva să propună o modalitate mai sigură de a obține mai mult timp?

Se uită prin încăpere. Chipuri goale îi întoarseră privirea.

— În regulă, atunci, zise el, încercuind ceva din ceea ce își notase. Grăbirea procesului de montare și omiterea inspecțiilor ne aduc în plus unsprezece zile. Dacă Bruce poate să scoată un iepure din pălărie și să termine mai repede, Maurice poate să facă unele inspecții.

— Dar restul de patru zile? zise Venkat.

— Sunt sigur că Watney poate să întindă de hrană ca să îi mai ajungă încă patru zile, în ciuda malnutriției, spuse Teddy privindu-l pe Keller.

— Eu… eu nu pot să recomand… zise doctorul.

— Stați puțin, spuse Teddy întrerupându-l.

Se ridică și își îndreptă sacoul.

— Oameni buni, vă înțeleg punctul de vedere. Trebuie să urmăm anumite proceduri. Omiterea acestora înseamnă risc. Riscul înseamnă probleme pentru departamentul vostru. Dar acum nu e momentul să suflăm în iaurt. Trebuie să ne asumăm riscuri, altfel Mark Watney moare.

Întorcându-se spre Keller, adăugă:

— Fă în așa fel ca hrana să dureze încă patru zile.

Keller dădu din cap.

— Rich, zise Mike.

Rich Purnell era concentrat asupra ecranului computerului său. Biroul lui era o groapă de gunoi plină de printuri, hărți și tratate. Pahare goale de cafea ocupau fiecare colțișor liber; pe podea zăceau ambalaje goale de mâncare.

•

— Rich, spuse Mike mai tare.

Rich privi în sus:

— Mda?

— Ce naiba faci?

— E doar un mic proiect secundar. Ceva ce vreau să verific.

— Mă rog… e-n regulă, presupun, dar trebuie să te ocupi mai întâi de sarcina care ți-a fost încredințată, zise Mike. Am cerut ajustările alea pentru sateliți de acum două săptămâni și încă nu le-ai făcut.

— Am nevoie de timp la supercomputer, răspunse Rich.

— Ai nevoie de timp la supercomputer ca să calculezi ajustări de rutină ale sateliților?

— Nu, e pentru cealaltă chestie la care lucrez, zise Rich.

— Rich, serios. Trebuie să-ți faci treaba.

Rich cugetă o clipă.

— Ar fi potrivit acum să-mi iau o vacanță? zise el.

Mike oftă.

— Știi ceva, Rich? Cred că acum ar fi momentul ideal să-ți iei o vacanță.

— Grozav! spuse Rich zâmbind. O s-o încep chiar acum.

— Sigur, zise Mike. Du-te acasă. Odihnește-te.

— Nu mă duc acasă, spuse Rich, revenind la calculele lui.

Mike se frecă la ochi.

— Bine, cum vrei. Cu orbitele alea de sateliți cum rămâne…?

— Sunt în vacanță, zise Rich fără să-și ia ochii de la ecranul computerului.

Mike