– Mă bucuram și eu de prietenia noastră, căpitane. Apoi se întoarse din nou. Bun, băieți. Hai să ducem rahaturile astea acasă.

Și cu asta, basta – iar primeau ordine de la el. Nancy își aduse aminte ce îi spusese unul dintre instructorii de la Beaulieu. Nu scoate niciodată arma dacă nu ai de gând s-o folosești. Căcat! Își puse la loc pistolul și își băgă mâinile sub un container, un tub mare de metal, lung de doi metri și greu ca dracu’. Spaniolul părea confuz – un băiat bine-crescut nu ar fi lăsat o femeie să se chinuie cu ceva atât de greu, dar nu-și putea da seama cum era cu jocul de putere. Fournier îi făcu un semn din cap, iar el apucă tubul de celălalt capăt. Nancy spumega de furie pe interior. Bărbații ăștia! Măcar arăta mai bine cărând echipamentul decât stând să se uite în timp ce Fournier făcea pe șeful. Dar el câștigase tura asta. Și atât de ușor, în timp ce ea trebuia să fie perfectă în fiecare moment ca să nu alunece iar în dizgrație.

Denden îi aduse pachetul personal în timp ce stătea posomorâtă lângă un foc de la marginea taberei, chiar înainte de răsărit. Se apropie cu o grijă exagerată care în mod normal ar fi făcut-o să râdă, dar nu azi. Oamenii lui Fournier se strânseseră la marginea lizierei și dădeau iama în brandy și în țigări. Măcar armele, explozibilul și muniția erau ascunse în siguranță, iar Tardivat rechiziționase o parașută de mătase. În timp ce oamenii beau, câțiva dintre ei îi aruncau priviri. Își dădea seama după râsetele înecate de băieței că vorbeau despre ea. Denden îi surprinse privirea când se uită în sus spre el cu fața încălzită de căldura focului și renunță la mersul furișat.

– Un cadou de la Baker Street pentru tine, îi spuse el.

Nancy luă pachetul pătrat înfășurat în pânză de sac, legat cu sfoară, cu numele ei de cod, Hélène, scris pe o carte poștală pătrată. El se așeză pe jos lângă ea și scoase o sticlă de brandy din haină, luă o gură, iar apoi îi oferi și ei. Era un brandy bun, dar o ardea pe gât și părea că mai degrabă o răcorește decât s-o încălzească.

– Deschide-ți cadoul și apoi hai să ne facem pulbere, spuse el.

Ea nu se sinchisi să zâmbească, tăie sfoara și începu să despacheteze. Cartea poștală o băgă în buzunar. Era prea întuneric ca să citească oricum, dar cadoul o făcu să zâmbească. Era o cremă de piele pariziană, foarte scumpă, exact ce folosea ea ca să se demachieze după ce ieșea noaptea cu Henri prin cluburile din Marsilia. Desfăcu capacul și o duse la nas. Un miros subtil de trandafir și lavandă. Era din nou acolo pentru o clipă, în dormitorul lor, cu rochia de mătase care foșnea pe lângă ea în timp ce se ridica de la măsuța de toaletă și mergea spre Henri în pat, în patul lor moale și cald, iar el se uita iubitor la ea, dorind-o. O clipă i se puse un nod în gât și îi era teamă că o să înceapă să plângă.

– Încep să cred, spuse Denden, împotmolindu-se un pic în cuvinte, că Buckmaster a fost puțin dus că a trimis o femeie și un gay să-i pună la punct pe băieții ăștia oribili. Sughiță. Nu că aș avea ceva împotrivă să încerc.

– Ei cum de pot să râdă împreună, să se îmbete și să se bată, chiar să plângă împreună, întrebă ea, iar eu nu. Dacă mă abat chiar și cu un pas...

Luă sticla din nou și înecă valul de autocompătimire.

– Dă-o-napoi, vrăjitoareo! spuse Denden și îi smulse sticla din mână.

– Nu se pot hotărî dacă să mă omoare, să se culce cu mine, să mă protejeze sau să mă venereze, Denden.

– Nu e așa mereu între băieți și fete? Vor corpul tău, dar le e și frică de el. Îi dădu sticla înapoi. Trebuie să fii sora lor cumva. Nici un alt rol n-o să funcționeze pentru tine.

– Rol?

– Draga mea, am lucrat în teatru toată viața. Totul e un rol, o mască. Gândește-te că suntem atât de preocupați să ne ascundem în spatele propriilor măști încât nu suntem în stare să observăm că toți ceilalți sunt doar niște actori proști care-și joacă propriile povești.

Nancy se ridică în picioare, ura pe toată lumea.

– Mă duc să înot.

– Așa mai vii de-acasă, spuse Denden, cu o voce din ce în ce mai somnoroasă. Eu cred că sunt suficient de beat încât să pic lat. Își strânse haina în jurul lui și se cuibări pe jos. Mulțumesc, Buckmaster, pentru o noapte de odihnă măcar.

Tabăra lui Fournier era rece, umedă și, cel puțin până în seara aceea, foarte prost echipată, dar locul ăsta avea un mare avantaj. La baza unui povârniș, la vreo zece minute distanță, se afla un bazin alimentat de unul dintre izvoarele termale care dădea numele regiunii, Chaudes-Aigues. De-abia începea să răsară soarele peste vale când Nancy își dezbrăcă pantalonii de luptă