fuseseră retrase, bărbatului îi plăcea să se mişte în voie, să nu fie nevoit să se împiedice de vecini. Va fi simplu să-1 omoare. In timp ce, pas cu pas, avansa pe culoarul strimt, soţia medicului observa mişcările celui pe care curând îl va omorî, cum voluptatea îl făcuse să-şi lase capul pe spate, părind că-şi oferă gâtul. încet, soţia medicului se apropie, ocoli patul şi se postă în spatele lui. Oarba continua ce-avea de făcut. Mâna ridică lent foarfecele, lamele puţin depărtate ca să intre ca două pumnale, în această clipă, ultima, orbul păru că remarcă o prezenţă, dar orgasmul îl retrăsese din lumea senzaţiilor comune, îl privase de reflexe; Nu vei ajunge să te desfeţi, gândi soţia medicului, şi îşi lăsă violent braţul în jos. Foarfecele se îngropa cu toată puterea în gâtul orbului, rotindu-se, luptă cu cartilajele şi cu ţesuturile membranoase, apoi, cu furie, îşi continuă drumul până se opri în vertebrele cervicale. Ţipătul de-abia se auzi, putea fi grohăitul animalic al unui bărbat care ejacula, cum altora li se întâmpla, şi poate că aşa era, de fapt, dar un şuvoi de sânge îi ţâşni drept în faţă oarbei în timp ce primea în gură descărcarea convulsivă a spermei. Ţipătul ei îi alarmă pe orbi, se pricepeau la ţipete, dar acesta nu era ca celelalte. Oarba ţipa, nu pricepea ce se întâmplase, însă continua să ţipe, de unde venise acest sânge, poate că, fără să ştie cum, făcuse ce gândise, îi smulsese penisul cu dinţii. Orbii dădeau drumul femeilor, se apropiau pe bâjbâite, Ce se întâmpla, de ce zbieri, întrebau, dar acum oarba avea o mână peste gură, cineva îi murmura la ureche, Taci, şi apoi se simţi trasă uşor înapoi, Să nu spui nici o vorbă, era un glas de femeie, asta o calmă, dacă aşa ceva se poate spune în asemenea încercări. Orbul cu socotelile venea în frunte, el atinse primul trupul care se prăbuşise pieziş peste pat, îşi trecu mâinile peste el, E mort, exclamă peste o clipă. Capul îi atârna de cealaltă parte a patului, sângele încă gâlgâia, L-au omorât, spuse. Orbii se opriră şocaţi, nu-şi puteau crede urechilor, L-au omorât, cum, cine 1-a omorât, Are o tăietură enormă la gât, trebuie să fi fost târfa care era cu el, puneţi mâna pe ea. Orbii începură din nou să se mişte, acum mai încet, parcă temându-se să nu le iasă în cale lama care le omorâse şeful. N-au putut să vadă că orbul cu contabilitatea şi-a băgat precipitat mâinile în buzunarele mortului, găsind pistolul şi un săculeţ de plastic cu o duzină de cartuşe. Atenţia tuturor a fost deodată distrasă de ţipetele femeilor, acum în picioare, în panică, vrând să iasă, unele nu mai ştiau în ce direcţie era uşa salonului, au luat-o în direcţie greşită şi s-au lovit de orbi, ei au crezut că femeile îi atacau, învălmăşeala trupurilor atinse apogeul delirului. Tăcută, în fundul salonului, soţia medicului aştepta ocazia să scape. O ţinea pe oarbă cu putere, în cealaltă mână ţinea foarfecele, gata să dea prima lovitură dacă s-ar fi apropiat vreun bărbat. Deocamdată, spaţiul liber o favoriza, dar ştia că nu poate rămâne aici. Câteva femei găsiseră în sfârşit uşa, altele luptau să scape de mâinile care le ţineau, câte una încerca să înşele duşmanul şi să mai adauge un mort. Orbul cu socotelile strigă cu autoritate, Potoliţi-vă, potoliţi-vă, o să rezolvăm imediat problema, şi pentru a da mai multă putere de convingere ordinului trase în aer. Rezultatul fu exact contrariul celui scontat. Surprinşi pentru că înţeleseseră că pistolul ajunsese în alte mâini şi că vor avea deci un nou şef, orbii încetară lupta cu oarbele, renunţară să mai încerce să le domine, unul dintre ei chiar renunţase la orice pentru că fusese strangulat, în clipa aceea soţia medicului se hotărî să înainteze. Lovind în dreapta şi în stânga, îşi făcu drum. Acum orbii răcneau, se buluceau, se cocoţau unii peste alţii, cine ar fi avut ochi de văzut şi-ar fi dat seama că, prin comparaţie, prima îmbulzeală fusese un fleac. Soţia medicului nu mai voia să ucidă, ci doar să iasă cât mai repede cu putinţă, şi mai ales să nu lase în urmă nici o oarbă. Ăsta s-ar putea să nu supravieţuiască, se gândi când înfipse foarfecele în pieptul cuiva. Se auzi iar un foc de armă, Să mergem, să mergem, spunea soţia medicului, împingând înainte oarbele pe care le întâlnea în cale. Le ajuta să se ridice, repeta, Repede, repede, acum orbul cu contabilitatea răcnea din fundul salonului, Puneţi mâna pe ele, nu le lăsaţi să fugă, era însă prea târziu, erau toate pe coridor, fugeau poticnindu-se, pe jumătate dezbrăcate, ţinându-şi zdrenţele cum puteau. Oprindu-se la intrarea în salon, soţia medicului strigă cu furie, Amintiţi-vă ce-am spus zilele trecute, că n-o să-i uit faţa, de acum înainte gândiţi-vă la ce vă spun acum, nu le voi uita nici pe ale voastre, O să mi-o plăteşti, ameninţă orbul cu contabilitatea, tu şi prietenele tale, plus nenorociţii de bărbaţi pe care-i aveţi acolo, Nu ştii cine sunt şi nici de unde vin, Eşti din primul salon din stânga, spuse unul dintre cei care fuseseră să cheme femeile, şi orbul cu socotelile adăugă, Glasul nu minte, ajunge să pronunţi un cuvânt lângă mine şi eşti moartă, Celălalt a spus acelaşi lucru, şi uită-te la el, Dar eu nu sunt un orb ca el sau ca voi, când aţi orbit voi, eu ştiam totul despre lume, Despre orbirea mea nu ştii nimic, Tu nu eşti oarbă, pe mine nu mă păcăleşti, Poate că eu sunt cea mai oarbă dintre toţi, eu am ucis şi voi mai ucide dacă va fi necesar, înainte de asta o să mori de foame, de azi înainte s-a terminat mâncarea, nici să veniţi cu toţii să ne daţi pe tavă cele trei găuri cu care v-aţi născut, Pentru fiecare zi în care vom flămânzi din vina voastră, va muri unul dintre voi, ajunge să puneţi un picior afară din salon, N-o să reuşeşti, Ba vom reuşi,