Când a ieşit din cameră, purta un pulover roşu cu gâtul larg şi pantaloni negri strâmţi. Un colier de argint făcea câteva bucle lungi în jurul gâtului ei, înainte de a-i înconjura şoldurile. Îşi umflase părul negru, îngrijit şi îl infuzase cu scântei mov şi verzi care licăreau. El îi zâmbi apreciativ, dar ea îl ignoră.

– Trebuie să vorbesc cu cineva, îl anunţă.

Aaron încercă să nu-şi facă rânjetul prea elocvent.

– Sigur. Sper că nu ai de gând să insişti să mergi singură. Sunt oameni răi pe-afară.

– Poţi să vii cu mine, dar conversaţia este privată.

– Bine. Pot să te întreb dacă aţi aranjat deja o întâlnire.

– Nu.

– Bine. Nu suna pe nimeni. Cibersfera de pe Ellezelin are sisteme de monitorizare guvernamentale în toate nodurile. Echipa lui Manby ar cădea peste tine ca un asteroid ucigaş de planete.

În expresia ei licări o undă de îngrijorare.

– Am accesat deja unisfera.

– E în regulă. Probabil, nu-ţi pot urmări codul de acces al u-amprentei, minţi el. Ştii unde poate fi această persoană?

– Templul Daeas, în partea de sud a oraşului.

– Bine, atunci, vom lua un taxi spre cartierul acela şi aterizăm la câteva blocuri distanţă. Odată ajunşi la templu, vom încerca să obţinem o întrevedere cu prietenul tău.

– Nu e un prieten, spuse ea automat.

Aaron ridică din umeri.

– Oricine o fi. Dacă îl găsim, atunci poţi sta la taifas cu el în particular, e în regulă. Să-l sunăm ar fi ultima soluţie şi te rog să mă laşi pe mine să fac asta. U-amprenta mea are adaptări care ar trebui să poată fenta sistemele de monitorizare.

Ea aprobă din cap, îşi luă geanta cărămizie şi îşi înfăşură în jurul umerilor o eşarfă lungă de culoare gălbuie.

– Hai să mergem.

Aaron a fost perfect relaxat în timpul zborului cu taxiul deasupra oraşului. Şi l-a petrecut uitându-se în jos la clădiri, bucurându-se de perspectiva verticală în timp ce turnurile sclipeau în fugă pe sub ei. Locuitorii, cu siguranţă, erau încântaţi de grădinile lor de pe acoperişuri, aproape jumătate dintre ei având un fel de terasă împrejmuită de verdeaţă, iar piscinele erau răspândite peste tot.

Nu ştia care va fi rezultatul întâlnirii lui Corrie-Lyn. Nici nu îi păsa cu adevărat. Singura lui certitudine era că va şti exact ce să facă atunci când va veni timpul. Era foarte confortabil, reflectă el, să fii ţinut la acest nivel unic de ignoranţă.

Au aterizat la o intersecţie, la marginea cartierului Daeas. Era o zonă comercială dominată de clădiri monolitice care fuseseră Birourile de Externe ale Ellezelinului, ministerul care pusese la cale Zona Pieţei Libere şi dominaţia comercială şi diplomatică ulterioară a Ellezelinului asupra sistemelor stelare învecinate. Acum, structurile fuseseră predate hotelurilor, cazinourilor şi mall-urilor exclusiviste. Au mers pe jos de-a lungul faţadelor de piatră, spre templu, Aaron având grijă să nu aleagă o rută directă. Avea nevoie de timp pentru a scana de jur împrejur ca să-i identifice pe posibilii, de fapt probabilii inamici.

– Ştiai că are de gând să plece dinainte de a o face? întrebă Aaron.

Corrie-Lyn îi aruncă o privire tulbure.

– Nu, oftă ea. Dar ne răciserăm cu destul de mult timp înainte. Nu am fost chiar exclusă, dar nu mai eram primită în cercul intimilor.

– Cine era?

– Asta e chestia. Abolut nimeni. Treptat, Inigo a devenit tot mai retras. Asta a însemnat câţiva ani. Pentru că eram atât de apropiaţi, mi-a luat mult timp ca să observ cât de distant era. Ştii cum e.

– Îmi pot imagina, spuse el, apoi se încruntă. Deci, nu s-a întâmplat nimic deosebit, atunci?

– Ah, vorbeşti despre fabulaţiile cu privire la Ultimul Vis, nu-i aşa? Nu, după cât mi-am dat eu seama. Dar, până la urmă, zvonul ăsta trebuia să fi venit de undeva.

Chiar înainte ca ei să câştige majoritatea în Parlament, consilierul-şef al Visul Viu din Riasi se lăudase că nu puteai merge mai mult de doi kilometri în oraş fără să întâlneşti un templu. Clădirile nu aveau un aspect specific. Orice avea o sală suficient de mare pentru a găzdui credincioşi, plus spaţii de birouri şi de locuit putea fi folosit. Având în vedere bogăţia inerentă a carierului Daeas, era inevitabil ca templul local să fie impresionant, un cub Berzaz contemporan, cu dungi orizontale răsucite la cincisprezece grade una de alta, suprafeţele lor fluide luminoase strălucind cu o intensitate care se adapta automat la lumina soarelui, delimitând fiecare etaj într-o cascadă spectrală. Efectul general era al unui bloc citadin care încerca să se înşurubeze în pământ. Acesta era înconjurat de o piaţă largă, cu o fântână în fiecare punct. Jeturi înalte ţâşneau din centrul unor inele înclinate care erau împinse cu ingrav pentru a da o curbă ascendentă debitului de apă.

Aaron scană piaţa plină de efervescenţă făcând o evaluare meticuloasă a locului, permiţând software-ului său de luptă să stabilească rutele de evadare. U-amprenta îi era ocupată să extragă planurile clădirilor învecinate împreună cu cele ale tunelurilor utilitare şi ale căilor de circulaţie. Chiar vizavi de intrarea principală a templului era o arcadă cu un acoperiş de cristal curbat care adăpostea cincizeci de magazine de înaltă clasă şi buticuri pe trei niveluri. Avea multe intrări de pe trei străzi şi cinci depozite subterane de marfă, dar şi şapte platforme de taxi şi zece rampe de aterizare pe acoperiş. Locul ar fi fost dificil de acoperit chiar şi pentru o echipă de supraveghere numeroase. Alături de acesta se afla o veche şi greoaie clădire ministerială care găzduia acum mai multe instituţii financiare şi câteva de comerţ exterior.

Nu erau prea multe căi de intrare şi ieşire, dar avea un mare garaj subteran plin de capsule regrav scumpe. Pe