– Mamă, a spus Macsen. E vina noastră că s-a întâmplat așa ceva.

– Nu, a insistat ea.

– Ce-au făcut? a întrebat Edeard, aproape fiindu-i frică să afle. Putea vedea cum Macsen își strângea pumnii.

– Nimic, a spus Bijulee.

Îi zâmbi lui Kanseen, care îi adusese o ceașcă de ceai aburindă.

– Mulțumesc. Au fost doar niște huligani.

– Patru, mârâi Macsen. Patru huligani.

Îi aruncă lui Edeard o privire cu înțeles.

– Mi-au spus că acțiunile au consecințe, a zis Bijulee. Și că Macsen trebuie să fie atent. Mângâie cu o mână capul fiului ei. Au spus că ar trebui să-ți găsești un alt job. Și apoi… Își arătă ochiul. N-am văzut-o venind. Eu! Credeam că sunt versată în viața orașului. Madona, cât de proastă pot să fiu.

– Ticăloșii! a exclamat Macsen.

– Lașii, a spus Dinlay.

– Am știut întotdeauna că sunt așa, a zis Kanseen.

– Îți amintești cum arătau? a întrebat Edeard. Poți să ne trimiți imaginea?

– Mă tem că nu pot, a spus Bijulee. Totul e un pic cam în ceață. Poate că mâine, după ce mă liniștesc.

– Desigur. Îmi pare rău că s-a întâmplat asta. Nu știu ce-și închipuie Ivarl că poate obține. Procesul va mai dura doar câteva zile. Lian și ceilalți vor primi pedepse de zeci de ani în Trampello. Ce crede că mă poate determina să fac cu asta?

– Nu e vina ta.

Mușchii maxilarului lui Macsen s-au încleștat. A continuat să privească în sus, la mama lui, plin de îngrijorare și adorație.

– A văzut cineva ceva? l-a întrebat Edeard pe Dybal.

– Nu. Era în mijlocul dimineții în piața Bellis. Sute de oameni erau acolo, dar nimeni nu-și poate aminti nimic. Își văd mai departe de treburi, ca întotdeauna, și se grăbesc să ajute abia după aceea.

– Îmi pare rău, a spus Edeard din nou. Se simțea atât de inutil. Voi face tot ce pot ca să mă asigur că nu se va mai întâmpla așa ceva.

Dybal îi zâmbi trist.

– Știu că o vei face. Ești un băiat bun, Edeard, apreciez asta. Apreciez ceea ce încerci să realizezi. Oamenii au nevoie de speranță, mai ales acum. Păcat că nu mai există unul ca tine. Ăsta este un oraș mare.

Echipa se pregătea să plece. Edeard găsea ostilitatea evidentă a lui Macsen, destul de derutantă. Prietenul său era, în mod normal, cel mai calm dintre toți.

– Pot să vorbesc cu dumneata pentru o clipă? l-a întrebat Edeard pe Dybal.

Muzicianul l-a condus într-o cameră mică în care păstra peste o duzină de chitare și un set de tobe. Biroul gemea de partituri muzicale. În mod normal, Edeard ar fi fost fascinat de instrumente, dar astăzi trase doar o gură de aer.

– Știu că nu este un moment foarte potrivit.

Dybal își scoase ochelarii albaștri și îi lustrui cu mâneca.

– Te voi ajuta în orice fel pot, băiete. Știi asta. Ești important. Nu doar pentru că ești prietenul lui Macsen.

– Multumesc. Er…

– Să știi că există foarte puține lucruri care mă mai pot șoca, dacă asta ți-e de ajutor.

– Bine. Mă întrebam dacă știi ceva despre dominarea prin televorbire.

Dybal a ridicat o sprânceană.

– Vechea serenadă a sclavului dorinței? Nu vrei să te încurci cu acest tip de rău, Edeard, indiferent de cât de frumoasă este. Crede-mă, pot exista repercusiuni. Oricum, din câte am auzit, fiecare mamă și fiică din oraș fac coadă ca să te atragă în patul lor.

– Nu vreau s-o folosesc. Vreau să împiedic să fie folosită împotriva mea.

– Ah. Înțeleg. Unele dintre fetele acelea de familie nu ar accepta un refuz, nu-i așa?

– Aș fi vrut să fie atât de plăcut.

Dybal îi studie fața îndeaproape.

– Îmi pare rău să aud asta. În primul rând, să-ți păstrezi mintea bine protejată. Ceea ce este un mare păcat. Pari întotdeauna un pic mai deschis decât noi, cei născuți în oraș. Asta te face atât de îndrăgit.

– Mda.

– Această tehnică funcționează prin slăbiciunea ta. O parte din noi ar trebui să rămână întotdeauna îngropată, Edeard. Decența obișnuită este în mod normal suficientă pentru a suprima asemenea gânduri, dar odată ce au fost aprinse e greu să le alungăm.

– Știu, a spus el nefericit.

Mâna lui Dybal îi cuprinse umărul.

– Nu-ți face griji. Ascultă, nu e nicio rușine să ai astfel de gânduri, toți le avem. Dacă vreuna din vulpile alea mici a reușit să ți se strecoare pe sub gardă și să ți le aprindă pentru o noapte, atunci asta este o lecție învățată, și încă una importantă. Faptul că asta te-a deranjat atât de mult este un semn destul de clar că nu e parte din personalitatea ta naturală, ceea ce este încurajator pentru mine, dacă pentru tine nu. Și am suficientă încredere în tine ca să cred că ești suficient de puternic pentru a supraviețui unei crize de conștiință. Dar, pentru orice eventualitate, îți dăruiesc o metodă de recunoaștere care ar trebui să te ajute și să te avertizeze dacă cineva încearcă acest mic truc din nou.

Edeard examină explozia de gânduri pe care i-o transmitea Dybal, memorând tehnica.

– Mulțumesc.

– Acum du-te înapoi pe străzile alea și, în general, bagă spaima în Ivarl și acoliții lui.

Niciun membru al echipei n-a spus prea multe în timp ce străbăteau pe jos patru cartiere pentru a ajunge înapoi la secția de poliție din Jeavons. Edeard presimțea că va izbucni o ceartă serioasă când vor ajunge acolo. Macsen va isca în mod sigur una, indiferent de motiv. Bijulee era prea mult. Ceea ce însemna că Edeard va trebui să facă ceva, iar el începea acum să se simtă rău pentru că nu le arătase încredere cu privire la enormitatea a tot ceea ce descoperise. Dacă în următoarele ore lucrurile nu mergeau bine, atunci se va termina cu tot ceea