Preotul lăsă chiştocul fumat să cadă şi-l stinse călcându-l.

— Despre ce tabără vorbiţi?

Bărbatul nu părea să-l audă. Privea neclintit vârful turnului bisericii şi un zâmbet transfigurat apăru pe faţa sa.

— Ia spuneţi-mi, părinte, întrebă el încet, credeţi că mă puteţi primi în biserica dumneavoastră?

— De fapt am închis de mult.

— Da, ştiu, ştiu, scuzaţi-mă. Credeam doar că, poate... Ar bucura-o pe mama mea atât de mult dacă i-aş putea spune că m-am rugat în Ierusalim. Numai câteva minute. Vă rog...!

Părintele Lukas zâmbi, de obicei trebuiau să facă reclamă cu mâncare gratuită pentru a-şi umple cât de cât biserica. Doar nu avea de gând să-i stea în drum unuia care voia să intre benevol. Îşi scoase legătura de chei la iveală şi se ridică.

— Cât de mult vreţi, prietene. Şi apoi vă chem şi un taxi.

*

— Este o hârtie proastă, explică Yehoshuah după o privire amănunţită prin microscop. Cu adevărat îngrozitor de proastă pentru a fi mai exact.

Stephen ridică din umeri.

— Nu fi atât de sever. Este veche de două mii de ani.

— Nu la asta mă refeream. Mă refeream la faptul că nu este genul de hârtie pe care s-o foloseşti pentru o asemenea misiune. Yehoshuah scoase lama cu proba minusculă de hârtie de sub obiectiv. Cine a scris acest mesaj, ori nu avea prea mult habar despre hârtie, ori nu avea de ales.

— Asta înseamnă că nu putem face nimic cu ea? dori să ştie Stephen. E lipsită de valoare?

— Nu, prostii. Una sau alta, tot o vom face lizibilă cu timpul. Dar multe părţi s-au transformat de-a dreptul în praf, acolo nu se mai poate salva nimic. Este pur şi simplu hârtie proastă. Poate într-adevăr este hârtie americană simplă de scrisori, cine ştie.

Probabil că Stephen îl privise cam consternat, pentru că Judith izbucni în râs batjocoritor.

— Yoshi, trebuie să-i explici, cred eu, că aceasta nu e o prejudecată antiamericană.

— Ce? A, aşa deci, tresări Yehoshuah uluit. Este pur şi simplu faptul că în ziua de azi se produc multe hârtii de proastă calitate. Se face economie la orice, la liant, la lipici, la materii prime - şi se obţin hârtii care se dizolvă singure, mâncate de propriul conţinut acid, chestii din astea. Cele mai rele sunt hârtiile ecologice. Există secţii financiare în Europa la care formularele de impozit tipărite pe hârtie ecologică încep să se destrame înainte de expirarea termenului legal de păstrare.

— Dar aceasta de aici nu este o hârtie ecologică, sau? Arăta suspicios de gri aşa cum stătea în farfuria metalică amărâtă.

— Nu, altfel nu ar fi rămas nimic. Dar nu este nici o hârtie deosebit de rezistentă. Privirea lui Yehoshuah căpătă din nou acea strălucire absentă care îl făcea să arate ca un adevărat om de ştiinţă. Asta chiar vine în sprijinul teoriei tale. Aşa o hârtie proastă nici nu se producea înainte.

— Faci glume.

— Nu. Hârtia din textile, făcută manual este astăzi la fel de bună ca atunci, în secolul al XIV-lea sau al XV-lea.

— Vorbeşti serios că astăzi nu se mai fabrică hârtie care în domeniul durabilităţii să poată concura cu hârtia din secolul al XIV-lea?

— Ba da, bineînţeles. Necunoscutul nostru doar a renunţat să o folosească. Oare de ce? se întrebă Yehoshuah cufundat în gânduri, apoi luă farfuria cu resturile fragile ale scrisorii provenite din mormânt şi o duse cu grijă în capătul celălalt al laboratorului, la un aparat ce arăta precum un cuptor cu microunde, supradimensionat, pe deasupra şi improvizat. El plasă cu grijă farfuria cu hârtia în mijloc, închise uşa de sticlă şi apăsă pe un buton verde şi masiv. Într-una din părţile din spate ale aparatului, ascunse vederii, o anumită componentă începu să huruie precum un uscător de păr defect, atât de tare încât Stephen avu impresia că se putea auzi în întreaga clădire, iar apoi în interior se putea vedea apărând o ceaţă subţire.

— Un umidificator, explică Yehoshuah.

— Aha, făcu Stephen.

Apoi, când celălalt nu dădu nici un semn că ar vrea să detalieze procedura, întrebă:

— Şi pentru ce?

Yehoshuah zâmbi zăpăcit. Avea să devină cândva un profesor înzestrat şi zăpăcit.

— Hârtia e formată din celuloză. Celuloza e un polizaharid polimerizat. Prin procesul de îmbătrânire scade gradul de polimerizare, ceea ce conduce la fragilitate. În acelaşi timp hârtia devine higroscopică şi de aceea, se poate ca printr-o adăugare controlată de apă să-şi recapete într-o oarecare măsură elasticitatea.

— Şi apoi putem citi ce a scris el.

— Asta nu. Dar putem cel puţin să despăturim foile.

— Aşa deci.

Zgomotul enervant al suflantei răsuna în urechi, în craniu, părea că vrea să tragă de rădăcinile dinţilor.

— Nu se aude chestia asta în toată clădirea?

— Nu.

Stephen privi spre Judith, care-i dărui un zâmbet plin de devotament. Yehoshuah părea să nu mai aibă ochi decât pentru interiorul umidificatorului.

— Ce fel de hârtie ai lua? vru Stephen să ştie. Dacă ai vrea să scrii o scrisoare, mă refer la una care să dureze două mii de ani.

Yehoshuah privi neclintit obiectul fragil, care arăta în unele momente de parcă ar suge pur şi simplu ceaţa subţire cu totul.

— Nu aş fi luat nici un fel de hârtie, spuse el.

— Dar ce? se minună Stephen.

— O folie de plastic. Vechea, buna, indestructibila folie din plastic, din care se făceau înainte pungile pentru cumpărături, înainte să se observe că deveneau o problemă la groapa de gunoi. Ce scrii pe o asemenea folie nu supravieţuieşte doar două, ci cu uşurinţă douăzeci de mii de ani sau mai mult.

*

Taxiul se opri. George recunoscu cele cinci rulote argintii strălucitoare şi tabăra de corturi în fundal şi răsuflă uşurat. Găsiseră într-adevăr drumul de întoarcere. I se părea ca o mană cerească, în ciuda faptului că şoferul, un bătrân arab morocănos, spusese de o mie de ori „no problem”. Cu recunoştinţă plăti preţul stabilit, care-ţi tăia răsuflarea, pe care-l stabiliseră înaintea călătoriei - practic toţi dolarii americani pe care-i avea la el -, îl asigură pe om, care avea două cicatrice misterioase de-a curmezişul nasului şi care se concentra asupra identificării şi numărării bancnotelor verzi încă odată, că se pricepe extraordinar şi coborî după ce şoferul terminase de numărat banii şi confirmase mârâind cu o mişcare a capului. Aşteptă până ce luminile roşii ale maşinii dispăruseră, înainte să