Simonini gâfâia vorbind, dar vedea că pe nesimţite vârful cuţitului se depărta de chipul lui. — Dumneata ţi-ai închinat viaţa regelui dumitale, continuase el să spună, şi trebuie să înţelegi că există nişte misiuni... sfinte, lasă-mă să-ţi spun... pentru care e îndreptăţit până şi să faci o faptă care altfel ar fi mişelească. Înţelegi?

Meşterul Ninuzzo nu înţelegea încă, dar arăta că acum răzbunarea nu era singurul său ţel: — Am suferit prea mult foamea în anii ăştia, iar să te văd mort nu mă satură. Sunt sătul să trăiesc în întuneric. De când ţi-am regăsit urmele, te-am văzut cum te duceai şi la restaurantele pentru domni. Să spunem că-ţi las viaţa în schimbul unei sume pe fiece lună, care să-mi îngăduie să mănânc şi să dorm ca mata, şi chiar mai bine.

— Meştere Ninuzzo, eu îţi promit mai mult decât o sumă în fiece lună. Tocmai pregătesc un atentat împotriva împăratului francez, şi aminteşte-ţi că dacă regele dumitale a pierdut tronul e pentru că Napoleon l-a ajutat pe sub mână pe Garibaldi. Dumneata ştii atâtea despre pulberi, ar trebui să te întâlneşti cu ceata de viteji care s-a adunat în rue de la Huchette ca să pregătească ceea ce cu adevărat ar trebui să se cheme o maşinărie infernală. Dacă te-ai uni cu ei, nu numai că ai putea să iei parte la o acţiune care ar trece în istorie şi să dai dovadă de extraordinara dumitale îndemânare de artificier, dar — ţinând cont că atentatul acesta e încurajat de personalităţi de rang foarte înalt — ţi-ai avea partea la o răsplată care te-ar face bogat pentru toată viaţa.

Doar ce auzise vorbindu-se despre pulberi, şi lui Ninuzzo i se domolise furia pe care o clocise încă din noaptea de la Bagheria, iar Simonini simţise că-l are în mână când celălalt zisese: — Ce-ar trebui să fac?

— E simplu, peste două zile, pe la ora şase, te duci la adresa asta, suni, o să intri într-o magazie şi spui că te-a trimis Lacroix. Prietenii or să fie gata înştiinţaţi. Dar, ca să fii recunoscut, o să trebuiască să porţi o garoafă la butoniera de la haina asta a dumitale. Pe la şapte o să sosesc şi eu. Cu banii.

— Mă duc, zisese Ninuzzo, dar dacă-i vorba de o păcăleală, află că acum ştiu unde locuieşti.

În dimineaţa următoare, Simonini se întorcea la Gaviali şi-l anunţa că timpul se apropie. Trebuiau să se adune toţi pe la şase după-amiaza, a doua zi. Mai întâi o să sosească un artificier sicilian trimis chiar de el, ca să controleze starea lucrărilor, la puţin după aceea avea să sosească el şi apoi domnul Lacroix însuşi, ca să dea toate garanţiile cazului.

Apoi se dusese la Lagrange şi-i comunicase că are cunoştinţă de un complot pentru uciderea împăratului. Ştia că acei conjuraţi aveau să se întrunească la ora şase în ziua următoare în rue de la Huchette ca să predea explozivele împuterniciţilor lor.

— Dar atenţie, spusese el. Într-un rând dumneata mi-ai spus că, din zece membri ai unei asociaţii secrete, trei sunt iscoadele noastre, şase sunt imbecili, iar unul e un om periculos. Bun, acolo iscoade vei găsi una singură, adică pe mine, opt sunt imbecili, dar omul cu adevărat periculos va purta o garoafă la butonieră. Şi fiindcă e periculos şi pentru mine, aş vrea să urmeze un mic scandal şi individul să nu fie arestat, ci ucis pe loc. Crede-mă, e un mod pentru ca lucrul să facă mai puţin zgomot. Vai şi-amar dacă acela ar vorbi, fie şi cu unul dintre oamenii dumitale.

— Îţi dau crezare, Simonini, zise domnul de Lagrange. Omul o să fie eliminat.

Ninuzzo sosise la ora şase în rue de la Huchette cu frumoasa-i garoafă, Gaviali şi ceilalţi îi arătaseră cu mândrie dispozitivele lor, Simonini sosise la o jumătate de oră după aceea anunţând vizita lui Lacroix, la şase şi patruzeci şi cinci forţa publică dăduse buzna acolo, Simonini strigase că e trădare şi scosese un pistol îndreptându-l către jandarmi, dar trăgând un glonte în aer, jandarmii răspunseseră şi-l nimeriseră pe Ninuzzo în piept, însă cum lucrurile trebuie făcute cinstit, mai uciseseră încă un conjurat. Ninuzzo încă se rostogolea pe jos rostind blesteme în cea mai curată siciliană, iar Simonini, prefăcându-se că trage tot în jandarmi, îi dăduse lovitura de graţie.

Oamenii lui Lagrange îi surprinseseră în orice caz pe Gaviali şi pe ceilalţi asupra faptului, adică cu primele exemplare ale bombelor pe jumătate construite şi cu un pachet de manifeste care explicau pentru ce anume le construiau.

Pe parcursul interogatoriilor luate în grabă, Gaviali şi tovarăşii săi pomeniseră numele misteriosului Lacroix care (considerau ei) îi trădase. Un motiv în plus pentru ca Lagrange să se hotărască a-l face să dispară. În rapoartele poliţiei se spunea că el participase la arestarea conjuraţilor şi că fusese ucis de un glonte tras de nenorociţii aceia. Menţiune elogioasă adusă memoriei lui.

Cât despre conjuraţi, păruse inutil să-i supună unui proces cu prea mult tam-tam. În anii aceia, îi explica Lagrange lui Simonini, circulau continuu zvonuri despre atentate la adresa împăratului şi se presupunea că multe dintre zvonurile respective nu erau legende apărute spontan, ci erau răspândite deliberat de către agenţi republicani ca să-i împingă pe exaltaţi la rivalitate. Inutil să ne mai lungim în privinţa ideii că atentarea la viaţa lui Napoleon al III-lea devenise un lucru la modă. Aşa încât conjuraţii fuseseră trimiţi la Cayenne, să moară de friguri malarice.

Să salvezi viaţa împăratului rentează binişor. Dacă faptul că-l lucrase pe Joly îi adusese peste zece mii de franci, descoperirea complotului îi aducea vreo treizeci de mii. Punând la socoteală că închirierea localului şi cumpărarea materialului pentru fabricarea bombelor îl costaseră cinci mii de franci, îi rămâneau treizeci şi cinci de mii de franci net, mai mult de o zecime din