Satisfăcut de soarta pe care o avusese Ninuzzo, îi părea oarecum rău pentru Gaviali, care era, la urma urmei, un băiat de treabă şi avusese încredere în el. Dar cine vrea s-o facă pe conjuratul trebuie să-şi asume şi riscuri şi să nu se încreadă în nimeni.

Şi păcat de Lacroix acela, care, în fond, nu-i făcuse niciodată vreun rău. Însă văduva lui avea să aibă o pensie frumuşică.

12

O noapte la Praga

4 aprilie 1897

Nu-mi rămânea decât să mă apropii de Guedon, despre care îmi vorbise Joly. Librăria din rue de Beaune era condusă de o fată bătrână şi smochinită, îmbrăcată mereu într-o fustă uriaşă de lână neagră şi cu o bonetă gen Scufiţa Roşie care-i acoperea pe jumătate faţa — din fericire.

Acolo îl întâlnisem imediat pe Guedon, un sceptic care privea cu ironie spre lumea ce-l înconjura. Mie îmi plac cei care nu-s credincioşi. Guenaud reacţionase imediat favorabil la apelul lui Joly: îi trimisese mâncare şi ceva bani. Apoi făcuse ironii pe seama prietenului pentru care se ostenea. De ce să scrii o carte şi să rişti închisoarea, când cei care citeau cărţile erau deja republicani din naştere, iar cei care-l susţineau pe dictator erau ţărani analfabeţi admişi la votul universal din voia lui Dumnezeu?

Fourieriştii? Oameni de treabă, dar cum să iei în serios un profet care vestea că într-o lume regenerată portocalele aveau să crească la Varşovia, oceanele aveau să fie limonadă, oamenii urmau să aibă coadă, iar incestul şi homosexualitatea aveau să fie recunoscute drept cele mai naturale impulsuri ale fiinţei omeneşti?

— Şi-atunci de ce îi frecventezi, îl întrebasem eu.

— Pentru că, îmi răspunsese el, până acum sunt singurele persoane oneste care se opun dictaturii nelegiuitului de Bonaparte. O vedeţi pe doamna aceea frumoasă, zisese. Nu-i aşa că-i frumoasă? E una dintre femeile cele mai influente din salonul contesei d'Agoult, şi cu banii soţului ei caută să pună pe roate un salon numai al ei în rue de Rivoli. E fermecătoare, e inteligentă, e scriitoare de talent considerabil, e ceva să fii invitat la ea acasă.

Guedon îmi arătase un personaj înalt, frumos, plin de farmec.

— Acela e Toussenel, celebrul autor al lui L'Esprit des betes. Socialist, republican neîmblânzit şi îndrăgostit nebuneşte de Juliette, care nu-l învredniceşte nici măcar c-o privire. Dar e mintea cea mai lucidă de aici.

Toussenel îmi vorbea despre capitalism, care era pe cale să otrăvească societatea modernă.

— Păi cine sunt capitaliştii? Evreii, suveranii timpului nostru. Revoluţia din secolul trecut i-a tăiat capul lui Capet, cea din secolul nostru va trebui să-i taie capul lui Moise. O să scriu o carte despre treaba asta. Cine sunt evreii? Păi, toţi cei care sug sângele oamenilor fără apărare, adică al poporului. Sunt protestanţii, masonii. Şi, fireşte, iudeii.

— Dar protestanţii nu sunt evrei, mă hazardasem eu.

— Cine zice evreu zice protestant, cum sunt metodiştii englezi, pietiştii germani, elveţienii şi olandezii care învaţă să citească voinţa lui Dumnezeu în însăşi cartea evreilor, Biblia, o poveste cu incesturi şi cu masacre şi cu războaie sălbatice, în care triumful are loc numai cu ajutorul trădării şi al fraudei, în care regii pun să-i asasineze pe soţi ca să pună mâna pe soţiile lor, în care femei ce se spune că sunt sfinte intră în iatacul generalilor duşmani ca să le taie capul. Cromwell i-a tăiat capul regelui său citând din Biblie, Malthus care le-a negat fiilor celor săraci dreptul la viaţă era îmbuibat cu Biblie. E un neam care-şi petrece timpul amintindu-şi de robia sa şi-i totdeauna gata să se supună cultului viţelului de aur, în pofida semnelor mâniei divine. Bătălia împotriva evreilor ar trebui să fie scopul principal al oricărui socialist demn de numele ăsta. Nu vorbesc de comunişti, pentru că fondatorul lor este evreu, dar problema e aceea de a denunţa complotul banului. De ce într-un restaurant din Paris să coste de o sută de ori mai mult decât în Normandia? Există popoare de pradă care trăiesc din carnea altora, popoare de negustori, cum erau odinioară fenicienii şi cartaginezii, iar astăzi englezii şi evreii.

— Aşa încât pentru dumneata englezii şi evreii sunt totuna?

— Aproape. Cine a devenit prim-ministru în Anglia? Lordul Beaconsfield, al cărui titlu nobiliar acoperă adevăratul său nume ebraic, Disraeli. Şi tocmai Disraeli ăsta, evreu sefard convertit la creştinism, a avut neobrăzarea să scrie că evreii se îndreaptă spre stăpânirea lumii. Sigur, nu în discursurile lui parlamentare, ci în romane.

A doua zi îmi adusese o carte a acestui Disraeli, în care subliniase fragmente întregi: „Văzut-aţi cumva pomenindu-se în Europa de vreo mişcare de oarecare importanţă fără ca evreii să figureze în ea şi să nu-şi ia partea lor cea mai mare?... Primii iezuiţi erau evrei! Diplomaţia misterioasă rusească, în faţa căreia toată Europa Occidentală păleşte, cine o conduce? Evreii! Revoluţia ce se pune la cale în Germania sub ce auspicii de desfăşoară? Sub auspiciile evreului, altfel spus, ale lui Karl Marx şi ale comuniştilor lui. În Germania cine a pus monopol aproape complet pe toate catedrele profesorale?”.

— Ia seama că Disraeli nu-i un mouchard. care-şi denunţă poporul. Dimpotrivă, doreşte să-i exalte virtuţile. Scrie fără ruşine că ministrul finanţelor din Rusia, contele Cancrim, este fiul unui evreu din Lituania, după cum ministrul spaniol Mendizabal este fiul unui convertit din provincia Aragonului. La Paris un mareşal al Imperiului este fiul unui evreu francez, Soult, şi tot evreu era Massena, care în ebraică era Manasseh...

Nu eram sigur că Toussenel avea dreptate, însă filipicele sale, care de altfel îmi spuneau ceea ce se gândea în cercurile cele mai revoluţionare, îmi sugerau unele idei... Era îndoielnic cui anume se puteau vinde nişte documente contra iezuiţilor. Poate că masonilor, dar încă nu aveam contacte cu lumea aceea. Nişte documente antimasonice puteau probabil să-i intereseze pe iezuiţi, dar încă nu mă simţeam în stare să produc aşa ceva. Împotriva lui Napoleon? Sigur nu pentru a le vinde guvernului, iar cât despre republicani, care alcătuiau, bineînţeles, o bună piaţă potenţială, după Sue şi Joly rămânea cam puţin de spus. Împotriva republicanilor? Şi