Activitatea în templu era încă la un nivel minim. Merseră de-a lungul câtorva coridoare până când ajunseră la biroul lui Yves. Camera avea ecranarea activată, dar câmpul de scanare al lui Aaron trecu cu uşurinţă prin ea. Era doar o singură persoană în interior şi niciun semn de îmbunătăţiri personale.

Corrie-Lyn puse o mână pe pieptul lui Aaron.

– Doar eu, spuse ea răguşit.

Nu-şi putea da seama dacă o făcea doar în glumă sau dacă insista, de fapt. Oricum, nu părea să existe vreo ameninţare în birou, aşa că îi zâmbi graţios şi făcu semn spre uşă.

Odată ce-o văzu intrată, o luă în josul coridorului pentru a verifica toate celelalte camere. O femeie în haine simple preoţeşti maro şi albastru ieşi dintr-una din încăperi după ce el trecuse deja. Aceasta se încruntă şi întrebă:

– Pot să vă ajut…

Aaron o lovi cu un impuls paralizant de putere redusă pornit din adaosul de îmbogăţire cu arme din antebraţul stâng. În timp ce femeia se prăbuşea la podea, câmpul lui de bruiaj îi întrerupse conexiunea cu unisfera, blocând apelurile automate de ajutor către poliţie şi serviciul medical din oraş emise de clusterele ei multicelulare. Nici măcar nu se deranjă să o ridice şi să o împingă într-o cameră goală. Pur şi simplu nu avea timp pentru asta.

În timp ce se întorcea la biroul lui Yves, toate lifturile începură să coboare la parter. Extinzându-şi la maximum funcţia de scanare de nivel-unu, reuşi să detecteze acolo doar arme pe cale de declanşare. Intră direct în biroul lui Yves.

– Trebuie să mergem, începu el, apoi înjură încet.

Corrie-Lyn era aşezată pe marginea unei canapele de piele, lungă, iar Yves era prăvălit la celălalt capăt. Geanta ei roşie era deschisă, iar ea îşi depărtă de la faţă, în grabă, vinovată, mâna în care ţinea un aerosol. O expresie fericită îi inundase chipul. Aaron nu putea să creadă că nu-i verificase geanta în timp ce dormea. Total neprofesionist.

– Oh, bună! articulă ea. Yves …, acesta este tipul despre care ţi-am povestit, salvatorul meu. Aaron, acesta este Yves, tocmai ne puneam la curent.

Yves flutură o mână spre Aaron, afişând un zâmbet visător.

– Beton!

– La dracu'!

Aaron îl împuşcă, cu un impuls paralizant. Tocmai îşi îndrepta arma către Corrie-Lyn când programele tactice îi întrerupseră acţiunea. Ar fi fost mult mai uşor pentru el să o evacueze în starea actuală decât dacă era inconştientă şi inertă, dar trebuia să fie conştientă de pericolul în care se afla, pentru a face alegerea corectă şi a avea încredere în el.

Yves se prăbuşi înapoi pe capătul canapelei şi ateriză pe podea cu o bufnitură moale. Picioarele îi erau sprijinite sus, pe marginea sofalei, cu vârfurile pantofilor spre tavan. Corrie-Lyn se holbă la vechiul său prieten în timp ce picioarele acestuia alunecau încet în lateral.

– Ce faci? hohoti ea.

– Îmi pun fundul la bătaie ca să te salvez. Poţi să mergi?

Corrie-Lyn se târî de-a lungul canapelei ca să se uite în jos la corpul contorsionat.

– L-ai ucis! Yves! Oh, Ozzie, ce eşti tu, nemernicule?

– Este doar înţepenit. Ceea ce îi dă alibiul perfect. Acum poţi să mergi?

Ea întoarse capul spre Aaron, acţiune care în mod clar necesita un mare efort.

– E bine?

– Oh, la naiba! Nu avea timp de pierdut făcând pe psihiatrul. Da, e bine. Lasă-l, trebuie să plecăm de-aici chiar acum. O trase de pe canapea şi o aruncă peste umărul lui.

Corrie-Lyn jeli din nou.

– Pune-mă jos.

– Nu poţi sta nici în picioare, darămite să mergi singură. Şi trebuie să fugim. Sacul medical de teren din coapsa lui se deschise şi ejectă o granulă. Aaron o lipi de gâtul lui Corrie-lui Lyn, deasupra carotidei. Asta ar trebui să te trezească într-un minut.

– Nu, nu, nu! protestă ea. Lasă-mă în pace!

Aaron o ignoră şi ieşi pe coridor. Ea atârna peste umărul lui, cu braţele lovindu-i ineficient fesele şi blestemându-l cu voce tare. Clericii deschideau uşile să vadă ce se întâmplă. Aaron îi paraliză pe toţi, pe măsură ce apăreau.

– Ce se întâmplă? articulă Corrie-Lyn.

– Ieşim de-aici. Vechii tăi prieteni ne-au găsit.

Braţele ei încetară să se zbată, iar ea începu să plângă. Aaron clătină din cap exasperat. O crezuse capabilă de mai mult decât atât. Ajunse la lift şi biononicul lui produse un mic efect disruptor. Uşile pneumatice trosniră, suprafaţa lucioasă a acestora întunecându-se sub ochii lui de parcă îmbătrânea cu secole în fiecare secundă. Se prăbuşiră într-un nor de praf şi aşchii ce se revărsă în josul tunelului, lovind partea de sus a liftului oprit în aşteptare la parter. Aaron întări strânsoarea în jurul lui Corrie-Lyn şi sări în tunel. Femeia ţipă în timp ce întunericul trecea în viteză pe lângă ea. Era mai mult decât frică. Era un veritabil urlet de groază-pentru-viaţa-ei.

Câmpul lui de forţă integral se extinse, amortizându-le aterizarea. Un alt impuls disruptor fulgeră de la biononic, iar partea de sus a liftului se dezintegră sub picioarele lui. Doi ofiţeri de poliţie foarte speriaţi se uitau în sus în timp ce cădeau peste ei. Ambii aveau activată reţeaua de câmp de forţă care îi protejă de impact. Adaosul de îmbunătăţire cu arme din antebraţul lui Aaron trebui să-şi mărească puterea cu două ordine pentru a le străpunge reţeaua cu un impuls de blocare. Ieşi cărând-o încă pe umăr pe acum tăcuta Corrie-Lyn. Pe coridorul dintre lift şi sala de primire se aflau câţiva ofiţeri de poliţie. Strigară la el să se oprească, dar îi ignoră. Un baraj de tir cu energie îi lovi câmpul de forţă, învelindu-i pe el şi pe Corrie-Lyn într-un nimb violet cu scrâşnet ascuţit. Asta nici măcar nu-l încetini. Intră în sala de primire unde clericii şi vizitatorii