ea și căscau. În timp ce le arăta cum să asambleze o mitralieră Bren, șușoteau peste ea. Când îi trimitea la alergat, ei se plimbau. Duminică după-amiază exersară trasul cu arma și în timp ce Nancy le demonstra cum să tragă de două ori la rând, un glonț se înfipse în scoarță la 15 centimetri deasupra capului ei.

Ea trase în țintă și o lovi înainte să se întoarcă. Fournier ținea arma relaxat în îndoitura brațului. Îi zâmbi pentru prima dată de când se luaseră la bătaie. Nu era însă un zâmbet prietenos.

În acea seară adună adrese de la oameni și le spuse că vor primi doar jumătate din banii promiși. O înjurară, dar în barbă.

– Să-i spun maică-tii că ai zis asta? întrebă ea un maquisard din Chaudes-Aigues.

El se uită speriat.

– Nu, căpitane. Se scărpină pe după ureche și rânji. Doar dacă nu vreți să vină aici să mi-i scoată din fund.

Îi dădu liber să plece, după care se duse la locul ei obișnuit, la marginea copacilor, unde Tardivat lucra la mătase, iar Denden se pregătea să asculte transmisiunea BBC. Se trânti pe iarbă lângă el.

– Ce zici, drăguțo? murmură el. Ne băgăm picioarele și dăm o tură până la Paris, să bem un cocktail și să vedem un spectacol? Te scot și la dans.

Ea se întoarse pe burtă.

– Aș veni dacă aș ști că nu mă lași baltă pentru primul francez arătos care ne iese în cale.

– Adevărul e că-mi plac tare mult francezii, spuse el visător.

– Cum îi fac pe mitocanii ăștia să fie atenți la mine, Denden?

– Fă-ți treaba, respectă-te și nu da doi bani pe ce cred ei. Își fac rău singuri.

Nancy simți cum o cuprinde o furie întunecată.

– Exact asta e problema, Denden. Dacă nu se antrenează, dacă nu ascultă, vor muri. Oricum, șansele sunt împotriva noastră. Dacă încearcă să lupte cu nemții așa cum sunt acum, vor fi măcelăriți. Vor muri fără să-i atingă deloc. Îi urăsc pe nemți, dar ei sunt bine antrenați. Băieții ăștia... O să măture cu ei pe jos.

– Mda, asta ar fi păcat, spuse Denden căutând frecvența.

Din difuzor izbucni foarte clar un val de cuvinte în franceză:

– Germanii sunt prietenii noștri, adevărații inamici ai francezilor sunt trădătorii care subminează eforturile noastre de pace.

Denden dădu să schimbe frecvența, dar Nancy îl opri.

– Știm că acești vagabonzi și criminali care vă fură pâinea de la gură și ne atacă aliații la ordinele comuniștilor și ale englezilor nu sunt francezi adevărați. Țineți minte, un singur cuvânt prietenilor noștri și îi putem curăța de pe acest loc superb. Soții și mame ale Franței, fiice ale Franței, acești bărbați vă lasă să luptați singure, în timp ce ei se ascund în umbră. Lăsați-ne să vă apărăm. Lăsați-ne să vă protejăm.

– A dracu’ viperă, spuse Denden, dând volumul mai încet. Și ăștia aproape că sunt tot atât de răi pe cât zice propaganda.

Tardivat ridică privirea de la lucrul său.

– Cu respect, ați adus arme, dar oamenii ăștia vor să lupte. Voi vreți să-i trimiteți la școală.

– N-o să facă nimic în luptă fără antrenament, se răsti Nancy. Și noi avem nevoie de ei pentru operațiunile de după invazie. Nu putem să riscăm vieți și arme doar pentru a ne distra.

Tardivat tăie o ață și dădu din umeri în felul acela franțuzesc care comunică mai mult decât ar fi posibil.

– Tu ai antrenament. Arată-le ce poți face și poate atunci o să vrea să învețe. Fournier e un om bun, a fost soldat înainte de război, dar nu a învățat nimic altceva decât cum să conducă o sută de oameni într-un câmp și să tragă într-o sută de oameni cu alte uniforme.

– Să le dau o idee despre cum o să fie când o să înceapă invazia? spuse Nancy. Ce preferințe au?

Tardivat zâmbi.

– Un amuse-bouche, o gustărică piperată de atac.

– Nu poți să riști, Nancy! pufni Denden.

– Dar dacă aș lua un grup mic...

Se ridică.

– Denden, de unde vine transmisiunea asta de rahat?

– De aproape, zic eu. Chaudes-Aigues, dacă ar fi să ghicesc.

– Poate dau o tură mâine când mă duc în oraș să împart plățile și să aleg locul pentru următorul transport.

Denden își strânse buzele, dar nu se opuse.

– Tardi, tu nu mi-ai dat adresa. Vreau să-i las soției tale banii.

El dădu din cap.