— Puteţi să plecaţi, domnule Aronnax, îmi spuse căpitanul Nemo.

Lăsîndu-l pe căpitan la căpătîiul muribundului, m-am dus în camera mea, tulburat de ceea ce văzusem. Pînă seara tîrziu m-au chinuit tot felul de presimţiri rele. Noaptea am dormit prost şi printre visele des întrerupte mi s-a părut că aud suspine îndepărtate şi cîntece de moarte. Era oare o rugăciune pentru morţi, murmurată în limba aceea pe care n-o puteam înţelege? A doua zi dimineaţa m-am urcat pe punte. Căpitanul Nemo era acolo. De cum mă zări, se îndreptă spre mine:

— Domnule profesor, îmi spuse el, aţi vrea să faceţi astăzi o călătorie pe fundul mării?

— Împreună cu tovarăşii mei? întrebai eu.

— Dacă le face plăcere!

— Sîntem la ordinele dumneavoastră, căpitane.

— Binevoiţi atunci să îmbrăcaţi costumele de scafandru. Despre muribund sau despre mort nu-mi pomeni nimic. M-am dus la tovarăşii mei ca să le aduc la cunoştinţă propunerea căpitanului Nemo. Conseil o primi cu bucurie, iar canadianul se arătă de data aceasta gata să ne urmeze.

Era ora opt dimineaţa. La opt şi jumătate eram îmbrăcaţi pentru noua plimbare şi înarmaţi cu aparate de luminat şi de respirat. Uşa dublă se deschise înaintea noastră şi, întovărăşiţi de căpitanul Nemo pe care îl urmau vreo doisprezece oameni din echipaj, am coborît la o adîncime de zece metri, pe fundul tare, unde se oprise Nautilus.

De acolo, un povîrniş nu prea mare ducea spre un loc plin de suişuri şi de coborîşuri, adînc cam de vreo cincisprezece braţe. Fundul acesta nu semăna deloc cu cel străbătut în prima călătorie, sub apele Oceanului Pacific. Nu se vedeau aici nici nisipuri mărunte, nici crînguri submarine, nici păduri pelagice. Am recunoscut îndată ţinutul acesta minunat pe care căpitanul Nemo ne făcea cinstea să ni-l înfăţişeze. Era împărăţia mărgeanului.

În încrengătura zoofitelor şi în clasa alcionarilor se numără ordinul gorgoniilor, care cuprinde trei grupe: gorgoniile, isidiile şi coralii. Din ultima grupă face parte mărgeanul, substanţă curioasă care, rînd pe rînd, a fost clasată în regnul mineral, vegetal şi animal. Socotit drept leac în vremurile vechi, drept giuvaer în zilele noastre, el a fost abia în 1694 clasat definitiv în regnul animal de către marsiliezul Peysonnel.

Mărgeanul este o îngrămădire de animale mici, reunite pe un schelet fărîmicios şi pietros. Polipii aceştia au o substanţă comună, care le-a dat naştere prin înmugurire; fiecare îşi are viaţa lui proprie, luînd totodată parte la viaţa întregii colonii. Prin urmare, este un fel de socialism natural. Cunoşteam ultimele lucrări cu privire la zoofitele acestea ciudate, care se mineralizează arborizîndu-se în acelaşi timp, după cum foarte just au observat naturaliştii. De aceea nimic nu putea să fie mai atrăgător pentru mine decît cercetarea uneia din aceste păduri pietrificate, pe care natura le-a plantat în fundul mărilor.

Am pus în funcţiune aparatele Ruhmkorff şi am pornit de-a lungul unui banc de mărgean în plină formaţie, care cu timpul va închide partea aceasta a Oceanului Indian. Drumul era mărginit de tufişuri greu de trecut, alcătuite din încîlciturile arbuştilor ce adăposteau sub crengile lor floricele înstelate, cu raze albe. Numai că, spre deosebire de plantele de pe pămînt, aceste tufişuri fixate de stînci creşteau toate de sus în jos.

Lumina jucîndu-se prin ramurile lor viu colorate, stîrnea mii de scînteieri minunate. Mi se părea că văd tuburile acelea membranoase şi cilindrice tremurînd sub unduirea apelor. Mă simţeam ispitit să culeg corolele lor fragede împodobite cu tentacule plăpînde, unele abia îmbobocite, altele înflorite, pe care peştii sprinteni cu aripioare iuţi le atingeau în treacăt ca păsările în zbor. Dar de cum încercam să-mi apropii mîna de florile acestea vii, simţitoare şi însufleţite, se alarma întreaga colonie. Corolele albe se ascundeau în tecile lor roşii, florile se topeau sub ochii mei şi tufişul se preschimba într-un bloc de bulgări pietroşi. Întîmplarea mă adusese în faţa unora din cele mai rare specii de zoofite. Mărgeanul din părţile acelea era tot atît de preţios ca şi cel ce se pescuieşte în Mediterana, pe coastele Franţei, ale Italiei şi ale Barbariei. Pentru culorile sale vii, el merită pe drept numele poetic de «floarea sîngelui» sau «spuma sîngelui», cum li se spune în comerţ celor mai frumoase exemplare. Mărgeanul, care se vinde pînă la cinci sute de franci kilogramul, era atît de numeros sub straturile de apă unde ne aflam, încît ar fi putut îmbogăţi o întreagă lume de căutători de corali. Materia aceasta preţioasă, amestecată cu alte soiuri de polipi, alcătuia mormane dese şi încîlcite, numite «macciota», printre care am văzut şi cîteva bucăţi minunate de mărgean roz.

Curînd tufişurile se îndesiră şi mai mult, iar ramurile deveniră tot mai mari. Înaintea noastră se înălţau acum adevărate crînguri pietrificate, printre care se deschideau bolţi largi cu forme curioase.

Căpitanul Nemo porni printr-o galerie întunecată, care cobora lin pînă la o adîncime de o sută de metri. Lumina farurilor noastre făcea să strălucească uneori, ca într-o vrajă, pereţii poroşi ai bolţilor naturale şi florile de mărgean spînzurate ca nişte candelabre cu luciri de foc în vîrf. În sfîrşit, după două ore de mers, am atins o adîncime de aproape trei sute de metri, adică limita de unde începe să se formeze mărgeanul. Acolo nu mai erau tufe singuratice şi nici crînguri joase, ci pădure întinsă, marea vegetaţie minerală, uriaşii arbori pietrificaţi uniţi între ei prin ghirlande graţioase de plumarii, liane ale mării, împodobite în culori şi sclipiri.

Ce privelişte de nedescris! Vai, de ce nu ne puteam împărtăşi ceea ce simţeam! De ce eram închişi sub casca aceea de metal şi sticlă! Pentru ce nu ne puteam vorbi unul altuia! De ce nu puteam măcar să trăim asemeni peştilor acestora care mişună, sau mai curînd asemeni amfibiilor care timp de ore întregi pot să parcurgă după bunul lor plac şi pămîntul, şi apele!

Căpitanul se oprise. Ne-am oprit si noi şi, întorcîndu-mă. am văzut că oamenii din echipaj stăteau în semicerc în jurul şefului lor. Privind cu mai multă atenţie, am observat că patru dintre ei purtau pe umeri un obiect de formă alungită.

Ne aflam în mijlocul unei poieni largi, împrejmuită de crengile înalte ale pădurii submarine.