Farurile noastre aruncau o lumină blîndă, care alungea peste măsură umbrele. În marginea poienii se lăsase din nou întunericul adînc prin care nu licăreau decît pîlpîirile slabe ce le arunca mărgeanul.

Ned Land şi Conseil erau lîngă mine. Priveam şi dintr-o dată mi-a trecut prin minte că am să fiu martorul unui fapt neobişnuit. În faţa noastră, pe fundul mării, se ridicau ici-colo movile acoperite de depuneri calcaroase. Aşezarea lor arăta că sînt făcute de mîini omeneşti.

Deasupra unui piedestal de stînci puse una peste alta, în mijlocul poienii, se înălţa o cruce de mărgean, care îşi întindea lungile ei braţe ce păreau făcute din sînge pietrificat.

La un semn al căpitanului Nemo, unul din oamenii săi înainta şi începu să sape o groapă la cîţiva paşi de cruce, cu un tîrnăcop pe care-l scoase de la brîu.

Am înţeles totul! Poiana era un cimitir; groapa, un mormînt; obiectul prelung pe care îl purtau oamenii era corpul celui ce murise în noaptea trecuta! Căpitanul Nemo împreună cu ai săi veniseră să-şi înmormînteze tovarăşul în lăcaşul acesta comun, în adîncurile de nepătruns ale oceanului.

Niciodată nu m-am simţit atît de mişcat! Niciodată nu mi-au năvălit în minte idei mai tulburătoare! Nu voiam să văd ceea ce vedeam!În vremea asta, groapa se adîncea încet. Peştii fugeau, ici-colo din ascunzişurile lor. Auzeam cum izbeşte în calcar tîrnăcopul care sclipea din cînd în cînd, lovindu-se de vreo piatră de granit pierdută în fundul apelor. Groapa se lungea, se lărgea şj curînd fu destul de adîncă spre a primi corpul.

Atunci, cei ce purtau cadavrul se apropiară. Trupul, învelit într-o ţesătură de byssus alb, fu coborît în groapa umedă. Căpitanul Nemo, cu braţele încrucişate pe piept, şi toţi ceilalţi îngenuncheară pentru rugăciune. Eu şi tovarăşii mei ne-am înclinat capetele.

Groapa fu acoperită cu bulgării smulşi de pe fund, care formară o uşoară ridicătură.

Cînd totul fu sfîrşit, căpitanul Nemo şi oamenii săi se ridicară, apoi, apropiindu-se încă o dată de mormînt, îşi plecară genunchii şi întinseră mîna luîndu-şi cel de pe urmă rămas bun.

Apoi cortegiul funebru porni spre Nautilus, trecînd din nou pe sub bolţile pădurii, prin mijlocul crîngului, de-a lungul tufişurilor de mărgean şi urcînd întruna. În cele din urmă, se iviră luminile vasului. Dîra lor luminoasă ne conduse pînă la Nautilus. La ora unu eram pe bord.

După ce mi-am scos costumul de scafandru, mă urcai pe punte, şi, în prada aceloraşi idei chinuitoare, mă aşezai lîngă far.

Căpitanul Nemo se apropie de mine. Ridicîndu-mă, i-am spus:

— Deci, după cum prevăzusem, omul acela a murit astă-noapte?

— Da, domnule Aronnax.

— Şi se odihneşte acum lîngă tovarăşii săi, în cimitirul de mărgean ?

— Da, uitat de toţi, însă neuitat de noi! Polipii au grijă să ne pecetluiască pentru veşnicie morţii în gropile pe care le săpăm!

Şi ascunzîndu-şi cu un gest brusc faţa în mîinile sale încleştate, căpitanul încercă în zadar să-şi înăbuşe un suspin. Apoi adăugă:

— Acolo e paşnicul nostru cimitir, la cîteva sute de picioare adîncime!

— Morţii dumneavoastră dorm cel puţin netulburaţi, căpitane, rechinii nu-i pot atinge!

— Da, domnule, răspunse cu gravitate căpitanul Nemo, nu-i pot atinge nici rechinii şi nici oamenii!

 

 

 

 

Partea a Doua

 

 

Capitolul I OCEANUL INDIAN

 

Aici începe a doua parte a călătoriei noastre sub mări. Cea dintîi luase sfîrşit prin tulburătoarea scenă din cimitirul de mărgean, care-mi lăsase urme adînci în suflet. Aşadar, întreaga viaţă a căpitanului Nemo se desfăşura în cuprinsul nemărginit al mărilor; în străfundurile lor de nepătruns îşi pregătise pînă şi mormîntul. Acolo, nici unul din monştrii oceanului n-ar fi putut să tulbure cel de pe urmă somn al călătorilor de pe Nautilus, al acestor prieteni strîns uniţi în moarte ca şi în viaţă! «Şi nici oamenii!» adăugase căpitanul.

Mereu aceeaşi neîncredere sălbatică, de nepotolit, faţă de societatea omenească!

Mie unuia nu îmi mai erau de ajuns presupunerile care îl mulţumeau pe Conseil. Băiatul acesta cumsecade credea cu tărie că Nemo ar fi unul din acei savanţi ale căror merite nu sînt preţuite cum trebuie şi care răspund prin dispreţul lor la nepăsarea oamenilor. Pentru el, comandantul lui Nautilus era un geniu neînţeles care, dezamăgit de viaţa de pe pămînt, se refugiase într-o lume de nepătruns ca să poată trăi nestingherit. După părerea mea, însă, toate astea nu lămureau decît în parte firea căpitanului Nemo.

Ultimele întîmplări îmi dovediseră că e vorba de cu totul altceva! Taina ce învăluia încă noaptea în care fuseserăm închişi şi adormiţi, faptul că Nemo îmi smulsese cu forţa luneta cu care mă pregăteam să cercetez orizontul, rana mortală a omului aceluia, pusă pe seama unei ciocniri de neînţeles a lui Nautilus — toate acestea îmi arătau că lucrurile trebuie privite altfel. Nu! Căpitanul nu se mulţumea doar să fugă de oameni! Puternicul vas nu slujea numai unei dorinţe de neînfrînt pentru libertate, era poate şi o armă pentru cine ştie ce răzbunări cumplite.

Deocamdată nimic nu-mi este încă limpede; abia dacă întrezăresc cîteva pîlpîiri în bezna care ne înconjoară. Va trebui deci să mă mărginesc să scriu, ca să zic aşa, după cum îmi vor dicta evenimentele.

Dealtfel, nu sîntem legaţi cu nimic de căpitanul Nemo. El ştie că e cu neputinţă să scăpăm de pe Nautilus. Nu ne-am dat nici măcar cuvîntul de onoare că vom rămîne pe vas. Nu sîntem decît nişte captivi, nişte prizonieri care, oarecum din politeţe, sîntem numiţi oaspeţi. Ned Land n-a renunţat deloc la speranţa că-şi va recîştiga libertatea. E sigur că va folosi cel dintîi prilej pe care întîmplarea i-l va scoate în cale. Fără îndoială că şi eu am să fac la fel. Şi cu toate astea, mi-ar părea rău să plec ducînd cu mine tainele lui Nautilus pe care generozitatea căpitanului ne-a lăsat să le pătrundem. Dar, la urma urmei, trebuie să-l urîm sau să-l admirăm pe căpitanul Nemo? Trebuie să-l socotim victimă sau călău? Şi apoi, ca să fiu sincer, înainte de a mă despărţi de el pentru totdeauna, aş vrea să fac pînă la capăt înconjurul lumii submarine, ale cărui începuturi sînt atît de măreţe. Aş vrea să văd toate minunile îngrămădite sub mările globului. Aş vrea să văd ceea ce nu a mai văzut nimeni,