chiar dacă va trebui să plătesc cu viaţa dorinţa aceasta nestinsă de a cunoaşte! Ce am descoperit pînă acum? Nimic sau aproape nimic, fiindcă de-abia am străbătut şase mii de leghe de-a lungul Pacificului!

Ştiam bine însă că Nautilus se apropie de pămînturi locuite şi, dacă ni s-ar ivi vreun prilej de scăpare, ar fi o cruzime din partea mea să-mi sacrific tovarăşii pentru dorinţa de a cunoaşte cît mai multe. Va trebui să-i urmez şi poate chiar să-i călăuzesc. Dar prilejul acesta se va ivi el vreodată? Ca om lipsit de libertate, îl doresc din toată inima, dar ca savant, ca cercetător, mă tem de el. În ziua de 21 ianuarie 1868, la prînz, pe cînd ofiţerul secund lua înălţimea soarelui, m-am urcat pe punte şi, aprinzîndu-mi o ţigară, m-am dus lîngă el ca să privesc operaţia. Fără îndoială că omul acesta nu înţelegea limba franceză, pentru că, deşi am făcut de mai multe ori, cu voce tare, unele observaţii, secundul a rămas nepăsător şi mut. Dacă ar fi înţeles cuvintele mele, nu s-ar fi putut să nu dea, fără voia lui. măcar un semn de atenţie. În timp ce el îşi făcea măsurătoarea cu ajutorul sextantului, unul din mateloţii de pe Nautilus — voinicul acela care ne întovărăşise în prima călătorie submarină spre insula Crespo — veni să cureţe geamurile farului. Am cercetat şi eu instalaţia aparatului, căruia nişte inele lenticulare, asemănătoare cu ale farurilor de pe coastă, îi însuteau puterea şi-i trimiteau lumina în direcţia cerută. Lampa electrică era astfel construită încît dădea toată capacitatea ei de iluminare. Razele erau produse în vid, de aceea aveau asigurată şi regularitatea, şi intensitatea. Vidul cruţa de asemenea şi vîrfurile de grafit între care se desfăşoară arcul luminos. Asta însemna o economie importantă pentru căpitanul Nemo, deoarece vîrfurile n-ar fi putut fi înlocuite cu una, cu două.

Aşa cum erau construite, însă, uzarea lor devenise cu totul neînsemnată.

Cînd Nautilus se pregăti să-şi reia drumul submarin, coborîi în salon. Panourile se închiseră şi se dădu îndată ordinul de scufundare.

Brăzdam valurile Oceanului Indian, vastă cîmpie lichidă de cinci sute cincizeci milioane de hectare şi ale cărei ape sînt atît de limpezi încît ameţeşti dacă te apleci asupra lor. Nautilus pluti cîteva zile la o adîncime de o sută pînă la două sute de metri. Oricui, afară de mine, care eram stăpînit de o nesfîrşită dragoste pentru mare, ceasurile i s-ar fi părut lungi şi plictisitoare; dar plimbările zilnice pe punte, unde sorbeam cu nesaţ aerul dătător de viaţă al oceanului, priveliştea apelor bogate pe care o vedeam prin geamurile salonului, cititul cărţilor din bibliotecă, scrierea notelor mele zilnice îmi luau tot timpul, nelăsîndu-mi nici o clipă de oboseală sau de plictis.

Cu sănătatea toţi o duceam destul de bine. Regimul de pe bord era cît se poate de potrivit, şi în ce mă priveşte m-aş fi putut lipsi şi de schimbările pe care Ned Nand, din dorinţa de a se împotrivi, se străduia să le facă. Temperatura constantă a vasului ne punea la adăpost de orice boală, în aşa fel încît nu ne puteam teme nici măcar de o răceală. Dealtfel, se afla pe bord o rezervă oarecare din madreporarul dendrophyllum, cunoscut în Provenţa sub numele de «mărar de mare», din care am fi putut face o pastă excelentă împotriva tusei.

Timp de cîteva zile am văzut numeroase păsări de apă, palmipede, pescăruşi mici şi mari. Cîteva dintre ele, vînate cu îndemînare şi preparate într-un anumit fel, ne-au dat o hrană destul de bună.

Plasele lui Nautilus au prins mai multe feluri de broaşte ţestoase de mare cu spatele bombat, a căror carapace este foarte preţuită. Reptilele acestea se cufundă cu uşurinţă şi pot sta multă vreme sub apă, închizîndu-şi supapa cărnoasă de la deschizătura exterioară a canalului nazal. Cînd au fost prinse, unele dintre ele dormeau încă în carapace, la adăpost de animalele marine. Carnea broaştelor ţestoase nu ni s-a părut tocmai bună, în schimb ouăle lor ne-au plăcut foarte mult.

Cît despre peşti, ei ne-au stîrnit admiraţia ori de cîte ori, privind prin ferestre, am putut pătrunde în tainele vieţii lor acvatice. Printre ei am observat mai multe specii pe care nu-mi fusese dat să le văd pînă atunci.

De la 21 la 23 ianuarie, Nautilus înainta cu două sute cincizeci de leghe în douăzeci şi patru de ore, ceea ce face tocmai douăzeci şi două de mile pe oră. Şi dacă în trecere puteam recunoaşte unele varietăţi de peşti, aceasta se datora luminii electrice care îi atrăgea ademenindu-i să ne însoţească. Cei mai mulţi însă rămîneau curînd în urmă, din pricina vitezei vasului. Cu toate acestea, unii izbuteau să se mai ţină un timp în preajma lui Nautilus.

   În dimineaţa de 24 ianuarie, la 12°5' latitudine sudică şi 94°33' longitudine, am zărit insula Keeling, ridicătură madreporică plină de cocotieri minunaţi, care a fost vizitată de Darwin şi de căpitanul Fitz-Roy. Nautilus se ţinu la o mică depărtare de coastele rîpoase ale acestei insule nelocuite. Dragele aruncate prinseră numeroase specii de polipi şi de echinoderme şi cîteva exemplare ciudate din încrengătura moluştelor. Curînd, insula Keeling se pierdu în zare, iar vasul nostru luă direcţia nord-vest, spre vîrful Peninsulei indiene.

— Locuri civilizate! îmi spuse în ziua aceea Ned Land. Astea îmi plac mai mult decît insulele din Papuasia, în care sînt mai mulţi sălbatici decît căprioare! Pe ţărmul indian, domnule profesor, sînt drumuri, căi ferate, oraşe englezeşti, franceze şi indiene. N-ai nevoie să faci mai mult de cinci mile ca să dai de un compatriot! Hm! N-o fi venit cumva vremea să-i tragem chiulul căpitanului Nemo?

— Nu, Ned, nu! îi răspunsei eu hotărît. Să lăsăm lucrurile în voia lor. Nautilus se apropie de continente locuite. Se înapoiază spre Europa. Să-i îngăduim să ne ducă într-acolo. Cînd o să fim în mările noastre, vom vedea ce e de făcut. Dealtfel, nu-mi închipui că Nemo o să ne lase să vînăm pe coastele Malabarului sau ale Coromandelului, ca în pădurile din Noua Guinee.

— Şi adică fără voia lui nu putem pleca, domnule?

Nu i-am mai răspuns canadianului. Nu voiam să încep o