puse coatele pe masă și își luă capul în mâini. Îi era teamă că va plânge, atât era de copleșit.

– Voi sunteți tot ce am. Nu vreau să ne despărțim. Nu doar pentru că depind de voi. Avem ceva aici, și e mai mult decât dorința de a-l distruge pe Ivarl. Avem speranțe. N-aș putea suporta dacă toate astea ar fi spulberate. Încă o dată m-aș trezi că nu mi-a mai rămas nimic. Mai degrabă mor.

Kanseen a venit și s-a așezat pe bancă lângă el, iar ceilalți au început să radieze îngrijorare.

– Ce este? a întrebat ea, punându-și brațele în jurul umerilor lui. Ce s-a întâmplat, Edeard? Am avut încredere unul în celălalt la început. Nimic nu s-a schimbat, nu tocmai. Spune-ne.

Edeard și-a ridicat capul și se uită direct la Macsen, permițându-i prietenului său să-i vadă angoasa.

– Chiar vrei să faci asta?

– Da, a spus Macsen, părând acum cu adevărat îngrijorat.

– Serios?

– Da!

– Toată lumea?

Boyd și Dinlay au dat din cap. Kanseen i-a strâns umărul.

– Desigur.

– Bine, atunci. Dar vreau să jurați pe Madona că nu veți trage în mesager.

– Hei, suntem adulți, a spus Macsen.

– Nu, nu suntem, a replicat Edeard. Nu chiar.

– Ești foarte deprimant, a zis Boyd cu un zâmbet nervos. Spune ce vrei să ne spui.

– Ceea ce înfruntăm. Scara la care acționează bandele. Vreau să vă fac să înțelegeți.

– Dar știm, Edeard, a spus Dinlay înțelegător. Au încercat chiar să o intimideze și pe Carna, sora mea, miercurea trecută. Madona, nu se vor grăbi s-o facă din nou.

– Carna? a spus Macsen. E, ăăă…

– Sora mea mai mare, a spus Dinlay cu un zâmbet mulțumit. Foarte mare.

Edeard înclină capul către Boyd.

– Da, a dat din cap acesta deprimat. Isoix a avut din nou probleme.

– Deci? a insistat Macsen. Care e marele tău secret?

– Am să vă arăt, a spus Edeard încet. Cândva, în următoarele câteva zile. Nu sunt sigur când, dar fiți pregătiți. Când vă chem eu, veniți la capătul Canalului Zborului de pe strada Golard.

– Adică în apropiere de Black Horse? a întrebat Macsen.

– Da, dar nu intrați acolo, pentru numele Madonei. Și asigurați-vă că nu sunteți urmăriți.

– Ușor.

– De fapt, nu este. Ivarl folosește ge-vulturi ca să ne urmărească pe fiecare dintre noi, dar voi avea grijă de ei. Va fi noaptea, așa că asta o să vă ajute.

– Ce face? a întrebat Kanseen, doar pentru o clipă mintea ei trădând o alarmă reală.

– Ne supraveghează, a spus Edeard liniștit. Asta a făcut în ultima lună. Am umblat la ge-vulturii pe care îi folosește, dar nu reușesc să vă protejez tot timpul.

– Rahat.

Edeard se ridică în picioare. Îi aruncă lui Macsen o privire îndurerată.

– Îmi pare rău pentru Bijulee.

– Știu.

Macsen îi întinse mâna.

Edeard o scutură fără tragere de inimă, încă temându-se de ceea ce avea să vină.

– Amintiți-vă, mesagerul este doar atât, un mesager.

– Am priceput.

A doua zi, Edeard s-a dus la proces pentru a asista la pledoariile finale ale procurorului și avocatului apărării. A fost interesat de faptul că Ivarl nu s-a deranjat să apară pentru a auzi că Lian a fost găsit vinovat. Nu era acolo nici în ziua următoare când a fost pronunțată sentința pentru o pedeapsă de douăzeci și cinci de ani. După ce judecătorii au părăsit încăperea, polițiștii de la secția Jeavons s-au strâns în jurul lui Edeard ca să-l felicite. Apoi, au trebuit să-i facă loc lui Sparbil, Marele Maestru al Breslei Chimiștilor, care fusese prezent în sala de judecată în fiecare zi a procesului.

– Mulțumesc, tinere, a spus el, uitându-se atent la fața încă nevindecată a lui Edeard. Pierderea acelui material ar fi însemnat o slăbiciune financiară considerabilă pentru Breasla mea. Îți rămân îndatorat.

– Mi-am făcut doar datoria, domnule, a răspuns Edeard.

– Sunt convins. Dar eu îți sunt recunoscător. Dacă te vom putea ajuta vreodată cu ceva, te rugăm doar să ne spui.

– Așa voi face. Mulțumesc, domnule.

– Finitan a avut dreptate în legătură cu tine, cred că ești un câștig pentru orașul nostru. Mare păcat că Maestrul Bise nu împărtășește această opinie, dar nu-ți face griji, este depășit numeric în cadrul Consiliului.

– Bise?

Edeard știa numele, Bise era Maestrul Cartierului Sampalok. Nu-l văzuse niciodată venind la Casa cu Petale Albastre, dar știa că Maestrul avea legături financiare extinse cu organizația lui Ivarl.

– Înaltă Politică, mi-e teamă, a spus Sparbil zâmbind. Nu că ar fi ceva înalt în asta, desigur. Micul nostru bloc de votare din Consiliu este ferm în spatele tău. Din păcate, adversarii noștri au păreri contrare. Dar așa stau lucrurile în Consiliu. Dacă ei ar fi de partea ta, eu aș fi probabil împotriva ta acum. La fel și cu vremea, dacă ei votează soarele, eu voi vota pentru ploaie.

– Ah, înțeleg.

– Ascultă sfatul meu, nu-ți depune candidatura pentru funcția de Conetabil-Șef pentru încă cel puțin două sute de ani. În acest fel vei putea rămâne în oraș acolo unde vei fi încă în poziția de a realiza ceva.

– Da, domnule.

Edeard se înclină formal în fața Marelui Maestru, încruntându-se apoi la spatele omului. Marele Consiliu este împărțit în tabere cu privire la mine?

– Bem ceva diseară? a întrebat Chae. Victoria asta este, probabil, mult mai importantă pentru tine decât a fost Arminel. Asta le arată bandelor că nu pleci nicăieri. Fapt care trebuie sărbătorit în mod corespunzător.

– Nu, mulțumesc, am o întâlnire.

– Ah, bravo ție, băiete. Bucură-te de ele cât mai poți, cât timp ești tânăr. Când îmbătrânesc se acresc.

– Cine?

– Femeile. Toate.

– Toată lumea din orașul acesta este cinică? a întrebat Edeard în seara aceea.

Jessile scoase o sticlă de bere din coșul de răchită pe care îl adusese.

– Cine e cinic?