cu Abakumov, şi când, probabil, l-a ucis pe Etinger în cursul nopţii! Dar cine cunoaşte tainele acestei Curţi! Ori poate intrase în legătură cu Stalin mai înainte?) Stalin l-a primit pe Riumin şi a dat curs chestiunii medicilor, iar pe Abakumov l-a arestat În continuare, Riumin s-a ocupat de cazul medicilor în mod independent şi chiar în pofida lui Beria! (Există indicii că, înainte de moartea lui Stalin, poziţia lui Beria era ameninţată şi, poate, Stalin a fost eliminat prin intermediul lui.) Unul dintre primii paşi ai noului guvern a fost renunţarea la cazul medicilor. Atunci a fost arestat Riumin (încă sub domnia lui Beria), dar Abakumov nu a fost eliberat! La Lubianka au fost introduse rânduieli noi, şi pentru întâia oară de când exista i-a trecut pragul un procuror (D. P. Terehov). Riumin a fost agitat şi slugarnic, „nu sunt vinovat, am fost închis pe nedrept”, a cerut să fie interogat. Cum îi era obiceiul, sugea o bomboană şi, la observaţia lui Terehov, a scuipat-o în palmă: „Scuzaţi-mă”. Cum am mai spus, Abakumov a izbucnit în râs: „Este o mistificare!” Terehov i-a arătat mandatul prin care era împuternicit să controleze închisoarea interioară a MGB. „Din astea se pot face cinci sute!” a replicat Abakumov dând din mână. Pe el, ca „patriot al instituţiei sale”, nu -l ofensa atât faptul că stă la închisoare, cât mai ales încercările de a atenta la prestigiul Organelor, care nu pot fi subordonate nimănui pe lume! În iulie 1954, Riumin a fost judecat (la Moscova) şi împuşcat. Iar Abakumov continua să stea la închisoare! Iată ce i-a spus lui Terehov la interogatoriu: „Ai nişte ochi prea frumoşi, îmi va

  *în cercul întâi.

  Părea rău să te împuşc! Renunţă la cazul meu, renunţă când eşti rugat cu binele. „* într-o zi, Terehov l-a chemat şi i-a dat să citească ziarul cu comunicatul pivind demascarea lui Beria. Aceasta a constituit atunci o senzaţie de proporţii aproape cosmice. Abakumov însă a citit fără măcar să tresară, a întors foaia şi a început să citească pagina sportivă! Altă dată, când la interogatoriu asista un personaj important din cadrul securităţii statului, subordonatul lui Abakumov în trecutul nu prea îndepărtat, Abakumov l-a întrebat:” Cum aţi putut să admiteţi ca ancheta în cazul Beria să nu fie condusă de MGB, ci de procuratură?! (Era obsedat de această idee!) Şi tu crezi că pe mine, ministrul securităţii de stat, mă vor judeca?! „ Da. „ Atunci poţi să-ţi pui joben, Organele nu mai există!… „(Desigur, avea o viziune prea sumbră asupra lucrurilor acest curier special incult.) Abakumov, stând la Lubianka, nu se temea de judecată, se temea să nu fie otrăvit (iarăşi – un vrednic fiu al Organelor!). A refuzat definitiv hrana din închisoare şi mânca doar ouă pe care le cumpăra de la bufet (Aici îi lipsea perspicacitatea tehnică, credea că ouăle nu pot fi otrăvite.) Din biblioteca foarte bogată a închisorii Lubianka, el lua doar… Cărţile lui Stalin (care l-a băgat la puşcărie)! Asta o făcea mai degrabă în mod demonstrativ sau din calcul, considerând că adepţii lui Stalin nu pot să nu iasă biruitori. A trebuit să stea doi ani în închisoare. De ce nu l-au eliberat? Întrebarea nu este naivă. Dacă s-ar pune la socoteală crimele împotriva umanităţii, el era cufundat în sânge până peste cap, însă nu doar el! Dar toţi ceilalţi însă au rămas neatinşi. Şi aici este un mister: circula un zvon că, la timpul său, a lovit-o personal pe Liuba Sedâh, nora lui Hruşciov, soţia fiului cel mare, condamnat sub Stalin şi trimis într-un batalion disciplinar, unde a şi murit Iată de ce, arestat de Stalin, el a fost judecat sub Hruşciov (la Leningrad) şi, la 18 decembrie 1954, executat*”, îşi făcea inimă rea degeaba: Organele nu au pierit din pricina asta.

  Dar cum ne povăţuieşte înţelepciunea populară: dacă trăieşti cu lupii, trebuie să urli ca ei.

  Acest neam de lupi oare de unde a apărut în poporul nostru? Oare nu are aceleaşi rădăcini ca şi noi? Nu are acelaşi sânge?

  Pentru a nu flutura prea brusc mantiile albe ale celor drepţi, să ne întrebăm fiecare: dacă viaţa mea ar fi luat o altă întorsătură, oare n-aş fi devenit şi eu călău ca şi ei?

  *în general. D. P. Terehov este un om de o voinţă şi cutezanţă excepţionale (era nevoie de aşa ceva pentru judecarea staliniştilor importanţi în acea atmosferă de instabilitate), precum şi de o inteligenţă vie. Dacă reformele lui Hruşciov ar fi fost mai consecvente, Terehov ar fi putut să se remarce în cadrul lor. Uite aşa se ratează la noi personalităţile istorice.

  *Iată încă una din extravaganţele lui de potentat: împreună cu şeful gărzii sale, Kuzneţov, îmbrăcat civil, umbla pe jos prin Moscova şi, după toane, dădea de pomană din banii ministerului. Pomană pentru uşurarea sufletului?

  Este o întrebare cumplită, dacă vrei să dai un răspuns cinstit.

  Îmi aduc aminte de anul al treilea la Universitate, în toamna lui 1938. Noi, băieţii comsomolişti, suntem chemaţi la comitetul raional al comsomo-lului de două ori şi, aproape fără să ni se ceară consimţământul, ne pun să completăm nişte formulare: cică sunt destui fizicieni, matematicieni şi chi-mişti, vom fi mai folositori Patriei dacă intrăm în şcolile NKVD-ului. (Căci întotdeauna este aşa: nu cineva are nevoie, ci însăşi Patria, pentru ea ştie totul şi vorbeşte întotdeauna un funcţionar.)

  Cu un an mai înainte, acelaşi comitet raional ne recruta pentru şcolile de aviaţie. Am refuzat şi atunci (ne părea rău să ne lăsăm de universitate), dar nu cu atâta dârzenie ca acum.

  După un sfert de secol cineva ar putea gândi: da, sigur, vă dădeaţi seama de arestările care mişunau în jur, de torturile din închisori şi în ce noroi sunteţi atraşi. Nicidecum! Căci dubele securităţii circulau noaptea, iar noi eram aceia care defilau cu steaguri în mâini. De unde să ştim noi şi de ce să ne gândim la arestări? Că i-au schimbat pe toţi conducătorii de la regiuni -pentru noi era absolut