— Pielea de pe picioare se va umfla până mâine, am spus.

— Picioarele ți se vor vindeca până începe școala, spuse mama.

După ce mama plecă, m-am uitat îndelung la ușa închisă, la suprafața netedă și m-am gândit la ușile din Nsukka, la vopseaua lor albastră decojită. M-am gândit la vocea muzicală a părintelui Amadi, la strungăreața largă dintre dinții Amakăi când râdea, la tușica Ifeoma care amesteca în tocăniță pe soba ei pe petrol lampant. M-am gândit la Obiora și la felul în care își împingea ochelarii pe nas. Și la Chima dormind adânc, ghemuit pe canapea. M-am ridicat și m-am dus șchiopătând să iau desenul cu Papa-Nnukwu din geantă. Era încă în învelitoarea neagră. Chiar dacă era într-un buzunar lateral obscur al genții, mi-a fost prea frică să-l desfac. Papa ar fi aflat cumva. Ar fi simțit mirosul desenului în casa lui. Mi-am trecut degetul peste folia de plastic, peste cutele fine de vopsea care alcătuiau silueta aplecată a lui Papa-Nnukwu, mâinile liniștit împreunate, picioarele lungi întinse în fața lui.

Tocmai ajunsesem cu chiu cu vai înapoi în pat, când Papa deschise ușa și intră. Știa. Am vrut să mă mișc în pat și să-mi schimb poziția, ca și cum asta ar fi mascat ceea ce tocmai făcusem. Voiam să îi cercetez privirea ca să aflu ce știe, cum a aflat despre desen. Dar n-am făcut-o. Nu eram în stare. Frica. Frica îmi era cunoscută, și totuși, ori de câte ori o simțeam, nu era niciodată la fel ca dățile anterioare, de parcă venea în diverse culori și arome.

— Tot ce fac pentru tine fac pentru binele tău, spuse Papa. Știi asta?

— Da, Papa. Încă nu eram sigură dacă știe de desen.

Se așeză pe pat și mă luă de mână.

— Am comis și eu odată un păcat împotriva propriului meu trup, spuse el. Și bunul părinte, cel cu care locuiam când mergeam la St Gregory, a intrat și m-a văzut. Mi-a cerut să fierb apă pentru ceai. A turnat apa într-un castron și mi-a înmuiat mâinile în ea. Papa se uita drept în ochii mei.

Nu știam că făcuse vreun păcat.

— N-am mai păcătuit niciodată împotriva propriului meu trup de atunci. Bunul părinte a făcut asta pentru binele meu, spuse.

După ce plecă Papa, nu m-am gândit la mâinile lui înmuiate în apă fiartă pentru ceai, cu pielea jupuită și cu fața încordată de durere. În loc de asta, m-am gândit la desenul cu Papa-Nnukwu din geantă.

•

N-am apucat să-i spun lui Jaja de desen decât a doua zi, o sâmbătă, când veni la mine în cameră în timpul programului de studiu. Purta șosete groase și-și punea cu grijă un picior înaintea altuia, așa cum făceam și eu. Dar n-am vorbit despre picioarele noastre pansate. După ce mângâie desenul cu degetele, spuse că are și el să-mi arate ceva. Ne-am dus jos, în bucătărie. Era înfășurat tot în hârtie neagră de celofan și-l ascunsese în frigider, sub sticlele de Fanta. Când îmi văzu privirea mirată, îmi spuse că nu erau niște simple bețe; erau tije de hibiscus purpuriu. Voia să le dea grădinarului. Eram încă în sezonul harmattanului, și pământul era setos, dar tușica Ifeoma îi spusese că se putea ca tijele să prindă rădăcină și să crească dacă erau udate regulat, pentru că hibiscușilor nu le plăcea apa multă, dar nu le plăcea nici pământul uscat.

Ochii lui Jaja străluceau când vorbea de hibiscuși; îi ținea în palme ca să pot atinge tijele reci și umede. Îi spusese lui Papa despre ele și, cu toate acestea, le puse repede la loc în frigider când am auzit că vine Papa.

•

La prânz, aveam budincă de yami, iar mirosul plutea în toată casa chiar dinainte să mergem la masa din sufragerie. Mirosea bine – bucăți de pește uscat plutind în sos galben, lângă legume și cubulețe de yam. După rugăciune, în timp ce mama punea mâncarea în farfurii, Papa spuse:

— Înmormântările acestea păgâne sunt foarte scumpe. Un grup fetiș îți cere o vacă, apoi un vraci îți cere o capră, pentru vreun zeu de piatră, apoi altă vacă pentru sat și alta pentru umuada. Nimeni nu se întreabă de ce așa-numiții zei nu mănâncă niciodată animalele și, în loc de asta, oameni lacomi împart carnea între ei. Pentru păgâni, moartea unui om e doar o scuză să se ospăteze.

Eram curioasă de ce spune Papa asta, ce-l stârnise. Noi ceilalți am rămas tăcuți până când mama a terminat de împărțit mâncarea.

— I-am trimis Ifeomei bani pentru înmormântare. I-am dat tot ce are nevoie, spuse Papa. După o pauză, adăugă: Pentru înmormântarea lui nna nay.

— Să mulțumim Domnului, spuse mama, iar eu și Jaja repetarăm după ea.

Sisi intră înainte să terminăm masa, să-i spună lui Papa că Ade Coker e la poartă cu încă un bărbat. Adamu le ceruse să aștepte la poartă; făcea asta de fiecare dată când ne vizitau oamenii în timpul mesei la sfârșit de săptămână. Mă așteptam ca Papa să le spună să aștepte în curte până când terminam de mâncat, dar îi spuse lui Sisi să-l anunțe pe Adamu să le dea drumul înăuntru și să deschidă ușa din față. Spuse rugăciunea de după masă când încă mai aveam mâncare în farfurii, apoi ne spuse să terminăm de mâncat, că vine imediat.

Oaspeții intrară și se așezară în camera de zi. Nu puteam să-i văd de la masa din sufragerie, dar în timp ce mâncam, am încercat din răsputeri să disting ce spun. Știam că și Jaja ascultă. Vedeam cum își