aplecase ușor capul, cu privirea fixată în gol, în fața lui. Vorbeau pe o tonalitate joasă, dar, era ușor de distins numele Nwankiti Ogechi, mai ales când vorbea Ade Coker, pentru că nu-și cobora vocea așa cum făceau Papa și cu celălalt bărbat.

Spunea că secretarul Marelui Oga – Ade Coker se referea la șeful statului ca la Marele Oga, chiar și în editorialele sale – sunase să-i spună că Marele Oga e dispus să-i acorde un interviu în exclusivitate.

— Dar vor să anulez știrea cu Nwankiti Ogechi. Imaginați-vă ce om prost; mi-a spus că ei știu că niște neisprăviți mi-au spus niște povești pe care am de gând să le folosesc în articolul meu și că poveștile acelea sunt minciuni…

L-am auzit pe Papa întrerupându-l cu o voce joasă, apoi celălalt om a adăugat și el ceva, ceva despre oamenii de seamă din Abuja care nu vor asemenea știri acum că se întâlneau statele membre ale Commonwealth-ului.

— Știți ce înseamnă asta? Sursele mele au avut dreptate. Chiar l-au distrus pe Nwankiti Ogechi, spuse Ade Coker. De ce nu le-a păsat când am scris ultima știre despre el? De ce intervin acum?

Știam la ce știre se referă Ade Coker, pentru că fusese publicată în Standard cu vreo șase săptămâni în urmă, chiar pe când Nwankiti Ogechi dispăruse fără urmă. Îmi aminteam semnul mare de întrebare, negru, deasupra titlului „Unde este Nwankiti Ogechi?” Și îmi aminteam că articolul era plin de citate din declarațiile familiei și ale colegilor îngrijorați. Nu semăna deloc cu primul articol pe care-l citisem despre el în Standard, intitulat „Un sfânt printre noi”, care se concentrase pe activismul lui, pe întrunirile în favoarea democrației care umpleau stadionul de la Surulere.

— Îi tot spun lui Ade că ar trebui să așteptăm, domnule, zicea musafirul. Să-l lăsăm să realizeze interviul cu Marele Oga. Putem face articolul despre Nwankiti Ogechi mai târziu.

— Nici vorbă, izbucni Ade Coker, și dacă n-aș fi cunoscut vocea aceea ușor ascuțită, mi-ar fi fost greu să mi-l închipui pe rotofeiul și veselul Ade Coker atât de furios. Nu vor ca Nwankiti Ogechi să devină o problemă acum. Simplu! Și știți ce înseamnă asta! Înseamnă că i-au făcut felul! Care e de acord ca Marele Oga să încerce să mă mituiască cu un interviu? Vă întreb, hmm? Care e acela?

Papa îl întrerupse atunci, dar n-am auzit mare lucru din ce a spus, pentru că vorbea pe un ton jos, liniștitor, ca să-l calmeze pe Ade Coker. Următorul lucru pe care l-am auzit spunându-l a fost:

— Haide, să mergem la mine în birou. Copiii mei iau masa.

Au trecut pe lângă noi în drum spre etaj. Ade zâmbi când ne salută, dar era un zâmbet forțat.

— Pot să vin să termin eu de mâncat în locul tău? mă necăji el, mimând o încercare de a-mi înfuleca mâncarea.

După masă, în timp ce stăteam în camera mea și studiam, am încercat din răsputeri să aud ce discută Papa și Ade Coker în birou. Dar n-am reușit. Jaja trecu prin fața biroului de câteva ori, dar când m-am uitat la el a dat din cap că nici el nu aude nimic prin ușa închisă.

Aceasta a fost ziua când, înainte de masa de seară, au venit agenții guvernamentali, bărbații în negru, care au smuls flori de hibiscus când au plecat, bărbații despre care Jaja spusese că veniseră să-l mituiască pe Papa cu un camion plin de dolari și cărora Papa le ceruse să iasă din casa noastră.

•

Când am primit următoarea ediție din Standard știam că îl va avea pe Nwankiti Ogechi pe prima pagină. Povestea era detaliată, furioasă, plină de citate aparținând cuiva numit „Sursa”. Soldații l-au împușcat pe Nwankiti Ogechi într-un tufiș, în Minna. Și apoi i-au turnat acid pe trup ca să-i dizolve carnea de pe oase, chiar dacă era deja mort.

În timpul programului în familie, când eu și Papa jucam șah, iar Papa era pe cale să câștige, am auzit la radio că Nigeria fusese suspendată din cadrul Commonwealth-ului din cauza crimei, iar Canada și Olanda își retrăgeau ambasadorii, în semn de protest. Crainicul citi un fragment scurt din comunicatul de presă al guvernului canadian, în care se făcea referire la Nwankiti Ogechi ca la „un om de onoare”.

Papa își ridică ochii de pe tabla de șah și spuse:

— Aici trebuia să se ajungă. Știam că se va ajunge la asta.

La puțin timp după ce am luat masa de seară, veniră niște oameni și am auzit-o pe Sisi spunându-i lui Papa că spun că sunt de la Coaliția Democratică. Au stat în curte cu Papa și, cu toate că m-am străduit, n-am reușit să aud conversația. A doua zi, veniră și mai mulți oaspeți în timpul mesei de seară. Și mai mulți, în ziua următoare. Cu toții îi spuneau lui Papa să fie cu băgare de seamă. Nu te mai duce cu mașina oficială la serviciu. Nu te duce în locuri publice. Adu-ți aminte de explozia de la aeroport atunci când călătorea avocatul de drept civil. Amintește-ți-o și pe cea de la stadion din timpul mitingului în favoarea democrației. Ține-ți ușile încuiate. Adu-ți aminte de bărbatul acela împușcat în dormitor de mascați negri.

Mama ne spunea mie și lui Jaja. Părea speriată când vorbea și voiam s-o mângâi pe umăr și să-i spun că Papa va fi bine. Știam că el și cu Ade Coker erau de partea adevărului și știam că vor fi în regulă.

— Credeți că oamenii fără Dumnezeu au rațiune? întreba Papa în